Decizia nr. 1552/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cătălin Radu Stamate în Dosarul nr. 21.070/299/2008 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Cătălin Radu Stamate, avocatul ales, cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 21.070/299/2008, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Cătălin Radu Stamate într-un dosar având ca obiect pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile articolului criticat nu îndeplinesc condițiile esențiale ale clarității și previzibilității legii, consacrate în numeroase rânduri în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și care, în temeiul art. 20 din Constituția României, au aplicabilitate directă în dreptul intern și forță juridică supraconstituțională, în măsura în care aceste prevederi sunt mai favorabile decât cele constituționale. Prevederile criticate sunt neconstituționale atâta vreme cât nu prevăd niciun criteriu clar pentru instanțele judecătorești de a diminua sau nu onorariul avocatului și creează astfel posibilitatea pronunțării unor sentințe arbitrare. Criteriile menționate de legiuitor în teza finală a art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, și anume valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, sunt extrem de vagi și largi și nu sunt de natură să înlăture arbitrariul.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă consideră că textele legale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 alin. (2) și art. 21 privind liberul acces la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții legale în raport cu critici asemănătoare. Astfel,

Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută. De altfel, în ceea ce privește problema clarității și previzibilității legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Hertel contra Elveției din 25 august 1998 (§35) că previzibilitatea legii nu trebuie să fie neapărat însoțită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoțită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să știe să se adapteze schimbărilor de situație. De asemenea, în Cauza Vogt contra Germaniei din 26 septembrie 1995, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (§48) a mai afirmat că nivelul de precizie cerut de legislația internă depinde într-o mare măsură de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperă și de calitatea destinatarilor săi. Pe de altă parte, revine în primul rând autorităților naționale sarcina de a interpreta și aplica dreptul intern (Hotărârea Chorherr contra Austriei din 25 august 1993, paragraful 25).

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cătălin Radu Stamate în Dosarul nr. 21.070/299/2008 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.