Decizia nr. 1523/2009

Articolul V

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

contravine art. 16 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) coroborat cu art. 11 și 20 din Constituție, precum și art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, directivelor nr. 43/2000 și nr. 78/2000 ale C.E., art. 2 alin. 1 și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie consideră că textele legale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse de părți, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), al

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 80 și 81 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, și

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, texte de lege care au următorul conținut:

-

Articolul 80

din Legea nr. 168/1999 : "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.";

-

Articolul 81

din Legea nr. 168/1999 : "(1) În caz de admitere a recursului, instanța va judeca în fond cauza.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în următoarele situații:

a) soluționarea cauzei de instanța de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competență;

b) judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată.";

- Art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă: "Curțile de apel judecă: [...]

3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;";

-

Articolul 2

alin. (3) din Legea nr. 47/1992 : "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

-

Articolul 3

alin. (2) din Legea nr. 47/1992 : "În exercitarea atribuțiilor care îi revin Curtea Constituțională este singura în drept să hotărască asupra competenței sale."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 51 cu privire la dreptul de petiționare, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 129 privind exercitarea căilor de atac și ale art. 1, 6, 13, 14, 17 și 18 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Examinând excepția, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții legale în raport cu critici asemănătoare. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile

art. 80 din Legea nr. 168/1999 , prin

Decizia nr. 461 din 1 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2006, Curtea Constituțională a reținut că acest text de lege este în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora competența și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești se exercită în condițiile legii.

După cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, cu excepția dreptului la un dublu grad de jurisdicție în materie penală, nici Constituția și nici vreun instrument juridic internațional nu prevăd câte grade de jurisdicție trebuie asigurate pentru soluționarea diferitelor litigii, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești ori condițiile procedurale de exercitare a acestora.

Cu privire la dispozițiile

art. 81 din Legea nr. 168/1999 , prin

Decizia nr. 13 din 9 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2007, Curtea Constituțională a reținut că textul de lege examinat nu îngrădește în niciun fel accesul liber la justiție și nu prevede vreo derogare de la dispozițiile și garanțiile procedurale, astfel încât să se împiedice desfășurarea în mod echitabil a procesului.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 551 din 18 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.064 din 28 noiembrie 2005, decizie ce se referea la tot art. 3, Curtea Constituțională a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând și celelalte principii și dispoziții constituționale.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluțiilor anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât acestea se impun a fi menținute.

Referitor la dispozițiile art. 2 alin. (3) și ale

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea reține că ea este o autoritate publică politico-jurisdicțională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătorești, rolul său fiind acela de a asigura supremația Constituției, ca Lege fundamentală a statului de drept. Este adevărat că în exercitarea acestei atribuții Curtea dispune de modalități de control jurisdicțional al supremației Constituției, asemănătoare jurisdicției unei instanțe judecătorești, procedurile prin care se realizează atribuțiile Curții au trăsăturile procedurilor judecătorești, iar în exercitarea atribuțiilor, judecătorii sunt independenți și inamovibili. Acest lucru nu are nicidecum semnificația exercitării funcției puterii judecătorești sau a existenței posibilității de control judiciar, exercitat de către instanțele de judecată, asupra deciziilor pronunțate de către Curtea Constituțională.

Legiuitorul este îndreptățit să reglementeze competența și atribuțiile Curții Constituționale în mod diferit de acelea ale instanțelor de judecată, fiind vorba de instituții cu natură juridică și funcții diferite, în deplin acord cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească. De altfel, acest lucru a fost reținut și prin

Decizia Curții Constituționale nr. 827 din 26 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009.

Cu privire la dispozițiile

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 , Curtea Constituțională constată că acestea au fost abrogate prin

Legea nr. 76/2009

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009. Având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [...]", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 80 și 81 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, art. 2 alin. (3) și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Camelia Rusu, Sonia Deaconescu, Ioana Delia Lucaci, Iulian Bălan Constantin și de Lehel Barna Szots în Dosarul nr. 3360.1/102/2007 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, excepție ridicată de Camelia Rusu, Sonia Deaconescu, Ioana Delia Lucaci, Iulian Bălan Constantin și de Lehel Barna Szots în Dosarul nr. 3360.1/102/2007 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.