Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1693/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție

prezumat în vigoare

Data actului
17 decembrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 105 din 16 februarie 2010
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 7.590 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție, excepție ridicată de Mihai Mișu Boceanu în Dosarul nr. 3.110/271/2008 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.110/271/2008, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție. Excepția a fost ridicată de Mihai Mișu Boceanu cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare cu consecințe deosebit de grave.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, precum și dispozițiile constituționale referitoare la moneda națională, întrucât Departamentul Național Anticorupție își stabilește competența materială de efectuare a urmăririi penale cu privire la o infracțiune de evaziune fiscală prin determinarea cuantumului prejudiciului în raport de cursul de schimb leu-euro, în condițiile în care moneda națională este leul. Astfel, limitele competenței Departamentului Național Anticorupție oscilează în funcție de variațiile cursului de schimb valutar, ceea ce conduce, pe de o parte, la situații discriminatorii pentru persoanele care comit aceeași faptă la date diferite, iar pe de altă parte, la declinări de competență din cauza dificultăților în estimarea prejudiciului în moneda europeană în cazul producerii consecințelor infracțiunii de evaziune pe perioade lungi de timp, fiind afectat, în acest mod, dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Judecătoria Oradea - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Cconstituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, introduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, având următorul cuprins: "Departamentul Național Anticorupție este competent să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracțiunilor prevăzute la

art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 ,

art. 246 ,

247 ,

248

și

248^1 din Codul penal , al infracțiunilor prevăzute la

art. 175, 177 și 178-181 din Legea nr. 141/1997

privind

Codul vamal

al României, cu modificările și completările ulterioare, și în

Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale

art. 16

referitoare la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

referitoare la dreptul la apărare și ale

art. 137 alin. (2)

privind moneda națională, precum și ale

art. 20

referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile

art. 6

referitoare la dreptul la un proces echitabil din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la prevederile

art. 137 alin. (2) din Legea fundamentală , invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. În acest sens este, de exemplu,

Decizia nr. 647 din 28 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 20 august 2007, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , pentru motivele acolo arătate.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru aceleași motive, textul de lege criticat nu încalcă nici egalitatea în drepturi, nici dreptul la un proces echitabil și nici dreptul la apărare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Departamentul Național Anticorupție, excepție ridicată de Mihai Mișu Boceanu în Dosarul nr. 3.110/271/2008 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 2009.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.