Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 8/2010

privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională "Romtehnica" - S.A. către Ministerul Apărării Naționale în anul 2010

prezumat în vigoare

Data actului
17 februarie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 112 din 19 februarie 2010
Aprobat
prin Legea nr. 111/2010
Citat de
3 acte
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 3.288 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 111/2010 16 iunie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2010 privind reglementarea de mă…

Având în vedere lipsa resurselor necesare pentru efectuarea plății taxei pe valoarea adăugată aferente contractelor de achiziții încheiate de Compania Națională "Romtehnica" - S.A., care acționează în calitate de comisionar, în nume propriu, pentru Ministerul Apărării Naționale,

ținând cont de acumularea unor majorări generate de neplata taxei pe valoarea adăugată, aspect care grevează substanțial bugetul Ministerului Apărării Naționale, acestea fiind elemente care, în contextul actualei crize economico-financiare, vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în lipsa unei astfel de reglementări existând riscul nerespectării angajamentelor asumate față de organismele internaționale, precum și crearea unei presiuni suplimentare asupra bugetului de stat, prin majorarea cheltuielilor privind staționarea nejustificată în vamă a bunurilor și serviciilor contractate,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Termenul de 31 august 2010, prevăzut la

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2009

privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de Compania Națională "Romtehnica" - S.A. către Ministerul Apărării Naționale, se prorogă la data de 31 august 2011.

Articolul 2

Prin derogare de la prevederile

art. 134^2 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate către Ministerul Apărării Naționale de către Compania Națională "Romtehnica" S.A., care acționează în calitate de comisionar, în nume propriu, dar în contul Ministerului Apărării Naționale, intervine la data încasării de către Compania Națională "Romtehnica" - S.A. a contravalorii integrale a bunurilor livrate/serviciilor prestate și a taxei aferente acestora, dar nu mai târziu de data de 31 august 2011. Pentru bunurile/serviciile acordate cu titlu gratuit, pentru care se datorează TVA conform titlului VI "Taxa pe valoarea adăugată" din

Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data încasării de către Compania Națională "Romtehnica" S.A. a contravalorii totale sau parțiale a acestei taxe de la Ministerul Apărării Naționale, dar nu mai târziu de data de 31 august 2011.

Articolul 3

Prevederile art. 2 se aplică pentru livrările de bunuri, prestările de servicii și donațiile efectuate până la data de 31 decembrie 2010.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 17 februarie 2010.
Nr. 8.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.