Hotărârea nr. 7/2009
privind modificarea Ghidului de achiziții pentru proiectele finanțate de Fondul Român de Dezvoltare Socială în cadrul Programului de intervenții prioritare, componenta I a Proiectului de incluziune socială, aprobat prin Hotărârea Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială nr. 3/VIII/2007
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 17 și 18 din Legea nr. 129/1998
privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,
Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială hotărăște:
Articolul I
Ghidul de achiziții pentru proiectele finanțate de Fondul Român de Dezvoltare Socială în cadrul Programului de intervenții prioritare, componenta I a Proiectului de incluziune socială, aprobat prin
Hotărârea Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială nr. 3/VIII/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 29 noiembrie 2007, se modifică după cum urmează:
- Subpunctul 4.4.2 va avea următorul cuprins:
"4.4.2. Valoarea inițială a contractelor de furnizare bunuri, lucrări sau servicii, adjudecate în conformitate cu procedurile FRDS și cu ghidul de achiziții, poate fi suplimentată cu până la 50%, numai cu acordul prealabil al FRDS și cu considerarea Planului de achiziții aprobat, a resurselor financiare disponibile și cu respectarea condițiilor Acordului de grant și prevederilor Manualului de operare."
Articolul II
Se împuternicește conducerea executivă a Fondului Român de Dezvoltare Socială în vederea publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, Mariana Nedelcu București, 29 septembrie 2009. Nr. 7.1/IX. __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.