Hotărârea nr. 6/2010
privind convocarea Conferinței naționale anuale a Camerei Consultanților Fiscali
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 15 alin. (2)
și ale
art. 16 din Regulamentul
de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin
Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 5/2007 ,
Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 4 februarie 2010, hotărăște:
Articolul 1
Se convoacă Conferința națională anuală a Camerei Consultanților Fiscali în data de 23 aprilie 2010.
Articolul 2
La lucrările conferinței pot participa consultanții fiscali înscriși în evidența Camerei Consultanților Fiscali, care și-au îndeplinit toate obligațiile față de Cameră, la termenele stabilite prin hotărâri ale acesteia, respectiv: depunerea declarațiilor cu veniturile realizate din activitatea de consultanță fiscală, achitarea cotizațiilor fixe și variabile, participarea la cursurile de pregătire profesională continuă și achitarea taxei aferente.
Articolul 3
Pentru o bună organizare a lucrărilor conferinței, membrii Camerei cu drept de vot sunt rugați să confirme participarea până la data de 15 aprilie 2010, pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali sau prin e-mail (conf2010@ccfiscali.ro).
Articolul 4
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Daniel Chițoiu București, 5 februarie 2010. Nr. 6.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.