Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 182/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

prezumat în vigoare

Data actului: 2 martie 2010
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 193 din 26 martie 2010
Citat de: 11 acte
Citează: 6 acte
Structură: 1 articol · 13.459 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, excepție ridicată de Cristinel Ivolschi în Dosarul nr. 2.825/40/2007 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Domnul avocat Silviu Marian Tone din cadrul Baroului București, în calitate de apărător al părții Vasile Bogdan Demetriad Mihorean, a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată motivat de împrejurarea că a fost angajat la data de 11 februarie 2010 și, de aceea, nu dispune de timpul necesar pentru pregătirea apărării.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.

Curtea, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, deoarece de la data de 11 februarie 2010 și până la termenul de 2 martie 2010 a trecut o perioadă suficientă și rezonabilă de timp necesară pregătirii apărării.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.825/40/2007, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală afectează dispozițiile constituționale ale art. 28 raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 53 și art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală coroborat cu art. 6 din aceeași convenție, deoarece procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanșarea procesului penal sau înainte de săvârșirea unei infracțiuni.

De asemenea, prevederile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004

încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (1) și (2) referitoare la înfăptuirea justiției în numele legii și la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea ei și ale art. 131 alin. (2) referitoare la exercitarea atribuțiilor Ministerului Public prin procurori constituiți în parchete, deoarece prin conținutul lor atribuie organelor de poliție judiciară competența de a efectua acte de urmărire penală "în numele procurorului", fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod, ceea ce permite o delegare generală a acestora, în flagrantă contradicție cu textele constituționale arătate mai sus.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^1 cu denumirea marginală Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 alin. 2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea și art. 91^5 cu denumirea marginală Înregistrările de imagini, toate din Codul de procedură penală. De asemenea, obiect al excepției îl constituie și dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, care au următorul conținut:

Articolul 9

alin. (2) din Legea nr. 508/2004 : "(2) Dispozițiile procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1). Actele întocmite de ofițerii și agenții de politie judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale".

În plus, însăși instanța europeană a validat prevederile legale contestate, prin Cauza Dumitru Popescu versus România din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de

Legea nr. 281/2003

și

Legea nr. 356/2006 ) există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 , Curtea constată că a mai supus controlului său o problemă similară. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 351 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a statuat că prevederile criticate se aplică în mod uniform tuturor celor aflați în ipoteza normelor criticate.

Faptul că în anumite cazuri ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o încălcare a garanțiilor dreptului la un proces echitabil ori a statutului procurorului, consacrate prin art. 21 alin. (3) și art. 132 din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliție judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofițeri se efectuează în numele procurorului și numai după emiterea unei dispoziții scrise a acestuia.

Totodată, ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora parchetele conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.

Dispozițiile criticate nu contravin nici prevederilor constituționale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, întrucât actul de justiție, în sensul textului constituțional invocat, este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, care, în materie penală, soluționează cauzele în faza de judecată. Or, prevederile

art. 9 alin. (1) și (2) teza a doua din Legea nr. 508/2004

vizează prima fază a procesului penal, faza urmăririi penale.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.