Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 31/2010

privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor - Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" în administrarea Ministerului Apărării Naționale

prezumat în vigoare

Data actului
7 aprilie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 238 din 14 aprilie 2010
Aprobat
prin Legea nr. 166/2010
Citat de
2 acte
Citează
1 act
Structură
3 articole, 1 anexă · 5.814 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 166/2010 14 iulie 2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2010 privind transmiterea unui …

Având în vedere necesitatea implementării Sistemului SCOMAR, impusă de nevoia de cunoaștere a situației navale în Marea Neagră și a înștiințării timpurii a structurilor militare din sistemul național de apărare de diferitele pericole, Ministerul Apărării Naționale/Statul Major al Forțelor Navale a achiziționat echipamentele tehnice ale radarului OTHSWR, în urma unui acord interguvernamental, cu finanțare de la bugetul de stat și din fonduri nerambursabile,

luând în considerare că termenul de predare stipulat în contractul de achiziționare a echipamentelor radar este februarie 2010, acestea fiind achitate integral la semnarea acordului,

ca urmare a faptului că echipamentele în cauză necesită condiții speciale de depozitare din punct de vedere al umidității și temperaturii, pentru care sunt percepute anumite taxe din partea producătorului, fapt ce ar presupune alte cheltuieli bugetare,

întrucât în urma acțiunilor de recunoaștere ale producătorului suprafața de teren necesară instalării și operării echipamentelor radar este singura din zonă care îndeplinește condițiile impuse de firma producătoare,

luând în considerare contextul economic actual ce impune reducerea substanțială a cheltuielilor bugetare,

ținând seama de urgența reglementării cadrului legal care să asigure amplasarea de către Ministerul Apărării Naționale a facilităților necesare funcționării echipamentelor tehnice ale radarului OTHSWR necesar implementării sistemului SCOMAR,

întrucât aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1)

Se aprobă transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, din administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor - Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

(2)

După preluare imobilul transmis potrivit prevederilor alin. (1) va fi utilizat pentru amenajarea facilităților permanente privind funcționarea echipamentelor tehnice ale radarului OTHSWR.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 3

Orice schimbare a categoriei de folosință a imobilului se va face cu respectarea reglementărilor privind protecția mediului.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul apărării naționale,
Gabriel Oprea
p. Ministrul mediului și pădurilor,
Dan Cârlan,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării regionale
și turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 7 aprilie 2010.
Nr. 31.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

ale unui imobil aflat în domeniul public al statului care se transmite din

administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor - Administrația Rezervației

Biosferei "Delta Dunării" în administrarea Ministerului Apărării Naționale

*Font 9*

Locul unde este

situat imobilul

care se transmite

Persoana

juridică

de la care

se transmite

imobilul

Persoana

juridică

la care se

transmite

imobilul

Codul de

clasificare

din inventarul

bunurilor

aflate în

administrarea

Ministerului

Mediului și

Pădurilor care

alcătuiesc

domeniul public

al statului

Caracteristicile

tehnice ale

imobilului

România, județul

Tulcea, orașul

Sulina

Statul român,

din

administrarea

Ministerului

Mediului și

Pădurilor -

Administrația

Rezervației

Biosferei

"Delta Dunării"

Statul român,

în

administrarea

Ministerului

Apărării

Naționale

- imobil - parțial

- cod 8.08.01

- nr. M.F. 108.436

- suprafața terenului =

31,6525 ha

__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.