Decizia nr. 212/2010

Articolul 220

alin. (2) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

a fost modificat prin

art. I pct. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2008, ordonanță aprobată cu modificări prin

Legea nr. 194/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 1 iunie 2009.

Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 15: "(1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

(2) Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.";

- Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.

(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se aplică prin rezoluție scrisă pe procesulverbal.

(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";

- Art. 24: "(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

(3) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.";

- Art. 30: "(1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancțiunea apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de urmărire penală competent.

(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancțiunea.";

- Art. 220 alin. (2): "Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum și cu:

a) confiscarea produselor, iar în situația în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) și y);

b) confiscarea cisternelor, recipientelor și a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k);

c) oprirea activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni, în cazul comercianților în sistem angro sau cu amănuntul, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) și v);

d) oprirea activității de producție a produselor accizabile prin sigilarea instalației, în cazul producătorilor, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) și x)."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 49 referitoare la protecția copiilor și a tinerilor, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției și art. 126 referitoare la instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 15, art. 21, art. 24 și

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din prisma unor critici asemănătoare și prin raportare la aceleași texte fundamentale invocate și în prezenta cauză. În acest sens este, de exemplu,

Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, prin care Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece nu interzic accesul persoanelor nemulțumite de modul de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare pentru a face plângere la instanța de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 220 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , Curtea constată că prin

Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, a statuat că aceste dispoziții sunt constituționale. În esență, Curtea a reținut că proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârșirea unor infracțiuni ori contravenții; potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constituție, "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată", ceea ce presupune, per a contrario, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit și deci este posibilă instituirea unor sancțiuni pentru ipoteza în care desfășurarea activității de comercializare a unor produse de către operatorii economici contravine legii.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15, art. 21, art. 24 și

art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și

art. 220 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de partea Societatea Comercială "Spiriduș" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.652/252/2006 al Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2010.