Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 483/1971

pentru ratificarea Convenției dintre Republica Socialistă România și Republica Tunisiană privind asistența juridică în materie civilă și penală și a Protocolului adițional la această convenție

prezumat în vigoare

Data actului
20 decembrie 1971
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 11 din 29 ianuarie 1972
Citat de
1 act
Structură
1 articol · 2.757 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

EXPUNERE DE MOTIVE

La 6 martie 1971 au fost încheiate, la Tunis, Convenția dintre Republica Socialistă România și Republica Tunisiană privind asistența juridică în materie civilă și penală și un protocol adițional la convenție.

Convenția și protocolul corespund, în principiu, practicii convenționale a țării noastre în materia asistenței juridice.

Astfel, potrivit prevederilor convenției, cetățenii unei părți contractante (inclusiv persoanele juridice) beneficiază pe teritoriul celeilalte părți de aceeași ocrotire juridică ca și cetățenii proprii în ceea ce privește persoana, bunurile și drepturile lor, ei au dreptul să se adreseze liber și nestingherit autorităților judiciare ale celuilalt stat contractant, să facă cereri, să introducă acțiuni și să-și susțină interesele în fața acestora, nefiind obligați să depună cauțiune pentru motivul că sînt străini sau că nu au domiciliul, reședința ori sediul în statul căruia îi aparține autoritatea solicitată.

Convenția reglementează, de asemenea, comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare, efectuarea comisiilor rogatorii, asistența judiciară gratuită, recunoașterea și executarea hotărîrilor judecătorești și arbitrale.

În ceea ce privește asistența juridică în materie penală, convenția reglementează problema extrădării în mod asemănător prevederilor tratatelor de asistență juridică încheiate de țara noastră cu alte țări. Fiecare parte se angajează astfel să predea persoanele care se găsesc pe teritoriul său, în vederea urmăririi penale, judecării sau executării pedepsei pe teritoriul celeilalte părți. Pentru efectuarea extrădării, convenția stabilește anumite condiții, care corespund practicii țării noastre în această materie (dubla incriminare, neextrădarea propriilor cetățeni, neextrădarea pentru fapte săvîrșite pe teritoriul părții solicitate etc.).

Protocolul adițional, parte integrantă la convenție, definește unii termeni juridici folosiți în convenție.

Pentru ratificarea convenției și a protocolului adițional la aceasta, s-a emis alăturatul decret.

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Articol unic

Se ratifică Convenția dintre Republica Socialistă România și Republica Tunisiană privind asistența juridică în materie civilă și penală și Protocolul adițional care face parte integrantă din această convenție, încheiate la Tunis la 6 martie 1971.

CONVENTIE 06/03/1971

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.