Decizia nr. 469/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Valentina Ștef în Dosarul nr. 924/251/2008 al Judecătoriei Luduș.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 924/251/2008, Judecătoria Luduș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Valentina Ștef într-o cauză civilă ce are ca obiect o acțiune de divorț.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale privind familia, întrucât permit desfacerea căsătoriei, în situația în care soțul reclamant invocă și dovedește săvârșirea unor acțiuni imputabile lui, care au vătămat grav raporturile dintre soți. Consideră că voința soților nu trebuie să constituie prin ea însăși un temei suficient pentru desfacerea căsătoriei. Din această perspectivă, manifestarea de voință a soților sau numai a unuia dintre ei ar trebui luată în considerare pentru pronunțarea divorțului numai atunci când se bazează pe faptul imposibilității continuării căsătoriei, coroborată cu existența unor motive temeinice care nu sunt imputabile reclamantului și care sunt apreciate de către autoritatea competentă.
Judecătoria Luduș consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale și, totodată, arată că susținerile autorului excepției privesc aprecierea temeiniciei motivelor de divorț, atribut al instanței de judecată care este chemată să soluționeze cauza, prin luarea în considerare a tuturor normelor și principiilor de drept aplicabile stării de fapt ce va reieși din probe.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 38 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conținut: "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;
b) nu există copii minori rezultați din căsătorie.
Oricare dintre soți poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibilă continuarea căsătoriei.
La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 48 alin. (1) privind familia.
Analizând excepția, Curtea constată că prevederile art. 38 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, Curtea a arătat că dispozițiile de lege criticate stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, și anume atunci când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text. Astfel, Curtea a statuat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei.
Totodată, Curtea a reținut că motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, sunt apreciate, în concret, de către instanță, în urma ascultării celor doi soți și a administrării probatoriului în cauză.
Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Valentina Ștef în Dosarul nr. 924/251/2008 al Judecătoriei Luduș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.