Decizia nr. 477/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 și art. 35 din Codul familiei, excepție ridicată de Ioan Ștefan Octavian Crișan și Rozalia Crișan în Dosarul nr. 1.068/187/2008 al Judecătoriei Beiuș.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.068/187/2008, Judecătoria Beiuș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 și art. 35 din Codul familiei.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Ștefan Octavian Crișan și Rozalia Crișan într-o cauză civilă ce are ca obiect o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prin instituirea prezumției comunității de bunuri, pe de o parte, și a indisponibilității, pe de altă parte, sunt încălcate grav garanțiile conferite proprietății private, cu atât mai mult cu cât egalitatea soților la care face trimitere art. 48 alin. (1) din Constituție nu vizează raporturile patrimoniale, ci relațiile sociale de egalitate a bărbatului cu femeia.

Judecătoria Beiuș consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate al niciunui soț.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile de lege criticate nefiind de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Prin încheierea de sesizare, instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 și art. 35 din Codul familiei. În realitate, astfel cum rezultă din notele scrise depuse la dosar, autorii excepției critică doar prevederile art. 30 și art. 35 alin. 2 teza finală din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul conținut:

- Art. 30: "Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Orice convenție contrară este nulă.

Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.";

- Art. 35 alin. 2 teza finală: "Cu toate acestea, niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (2) privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată.

I. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 184 din 26 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, aceasta a reținut că legiuitorul român a instituit, prin dispozițiile art. 30 din Codul familiei, regimul comunității de bunuri a soților, ca o consecință firească a relațiilor personale izvorâte din căsătorie și ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soților. Totodată, potrivit dispozițiilor alin. 3 al art. 30 din Codul familiei, se instituie prezumția relativă de comunitate a bunurilor soților, prezumție ce poate fi răsturnată de către partea care pretinde că este bun propriu. De asemenea, Curtea a constatat că bunurile comune pot fi împărțite atât în timpul căsătoriei, la cererea oricăruia dintre soți, prin hotărâre judecătorească, cât și la desfacerea căsătoriei prin divorț, cazuri în care instanța de judecată va stabili întinderea drepturilor fiecăruia dintre soți privind bunurile comune, ținând seama de contribuția fiecărui soț prin munca sa ori prin mijloacele sale la dobândirea și conservarea bunurilor comune.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, Curtea a apreciat că dreptul de proprietate este garantat, iar conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de legiuitor.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a constatat că dispozițiile criticate din Codul familiei nu contravin prevederilor referitoare la proprietatea privată din Constituție.

II. Cu privire la prevederile art. 35 alin. 2 teza finală din Codul familiei, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 1.215 din 11 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, reținând că alin. 2 teza întâi a art. 35 din Codul familiei reglementează prezumția de mandat tacit între soți, iar teza a doua a acestui alineat stabilește limitele acestuia în cazul actelor de dispoziție cu privire la bunuri imobile.

Curtea a observat că instituirea prezumției reglementate în teza întâi a textului de lege criticat are drept scop efectuarea cu mai multă ușurință a operațiunilor juridice de către soți în raporturile cu terții de bună-credință. Totuși, art. 35 alin. 2, în teza a doua, prevede expres o limitare a prezumției de mandat tacit în privința terenurilor sau a construcțiilor care, dacă fac parte din categoria bunurilor comune, nu vor putea fi înstrăinate sau grevate de niciunul dintre soți fără consimțământul celuilalt.

Curtea a reținut că rațiunea instituirii unei asemenea limitări legale se justifică prin importanța actelor juridice având un asemenea obiect, ce pot produce efecte însemnate privind comunitatea bunurilor. De aceea, valabilitatea unor astfel de acte juridice este condiționată de existența consimțământului expres al ambilor soți.

Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că prevederile criticate dau expresie competenței constituționale a legiuitorului de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate și nu sunt de natură să contravină dispozițiilor referitoare la proprietatea privată din Constituție. Curtea Constituțională a statuat în mod constant faptul că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic legal pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.

Totodată, Curtea a reținut că reglementarea unor limitări ale mandatului tacit între soți este în acord cu principiul egalității între soți, reglementat în alin. 1 al textului de lege criticat, potrivit căruia "soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele".

Soluția și considerentele pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 și art. 35 alin. 2 teza finală din Codul familiei, excepție ridicată de Ioan Ștefan Octavian Crișan și Rozalia Crișan în Dosarul nr. 1.068/187/2008 al Judecătoriei Beiuș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2010.