Acordul din 19 mai 2009

Obiectul acordului și raportul față de alte reglementări

Obiectul prezentului acord îl reprezintă intensificarea cooperării între părți în vederea prevenirii pericolelor la adresa ordinii și siguranței publice și combaterea criminalității transfrontaliere.

Obligația de informare a autorității competente prin procedura folosită pentru cooperarea polițienească internațională nu este afectată de prevederile prezentului acord.

Măsuri generale de cooperare

Autoritățile părților pot lua, în limitele competențelor proprii, toate măsurile necesare pentru întărirea cooperării, prin:

intensificarea schimbului de informații și dezvoltarea structurilor de comunicații prin:

1. schimb de informații în cazuri specifice;

2. schimb de informații în scopul înlăturării pericolelor pentru ordinea și siguranța publică, astfel încât să poată fi întreprinse activitățile necesare în timp util;

3. schimbul de informații asupra evenimentelor care, în opinia autorității care le transmite, pot afecta teritoriul statului celeilalte părți;

4. până la trecerea la sistemul radio unitar de aparatură la standarde europene și frecvențe, realizarea și folosirea unei legături radio, prin schimbul de aparate radio, în scopul îmbunătățirii modalităților de comunicare, în special a traficului radio de-a lungul frontierei. Soluțiile tehnice în domeniul comunicațiilor, necesare pentru facilitarea și îmbunătățirea cooperării transfrontaliere, vor fi convenite separat de autoritățile competente;

desfășurarea misiunilor, investigarea infracțiunilor și combaterea pericolelor la adresa ordinii și siguranței publice, prin:

1. planificarea în comun a misiunilor personalului în zonele de frontieră;

2. la nevoie, constituirea de centre comune de comandă a misiunii;

3. la nevoie, înființarea de echipe comune de investigații, în conformitate cu prevederile Convenției cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles la 29 mai 2000;

4. planificarea și executarea de programe comune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor;

5. efectuarea regulată și la nevoie de ședințe comune pentru verificarea calității cooperării, dezbaterea noilor strategii, pentru convenirea planurilor de misiune, de urmărire și de patrulare, pentru a face schimb de date statistice și pentru coordonarea programelor de lucru;

6. efectuarea de stagii comune de pregătire la instituțiile din domeniu;

7. invitarea reprezentanților autorităților celeilalte părți pentru participarea ca observator la misiuni de importanță deosebită;

8. schimbul permanent/zilnic de buletine informative, statistici, analize ale fenomenului infracțional între structurile teritoriale ale autorităților competente ale părților.

Acțiunile agenților autorităților părților, desfășurate sub subordonarea autorităților părții pe al cărei teritoriu sunt desfășurate acțiunile

În caz de urgență, agenții autorităților competente se pot subordona, în mod excepțional, autorităților competente ale celeilalte părți, în vederea înlăturării pericolelor la adresa ordinii și siguranței publice, precum și pentru cercetarea infracțiunilor, pentru îndeplinirea acțiunilor lor, inclusiv cele care implică exercițiul autorității statale.

Situația de urgență prevăzută în alin. (1) există atunci când măsurile polițienești ce urmează a fi întreprinse ar fi lipsite de succes, puse serios în pericol sau îngreunate considerabil, în absența unei intervenții concertate.

Agenții menționați la alin. (1) au dreptul să acționeze ca reprezentanți ai autorității statului numai sub conducerea sau în prezența agenților competenți ai autorităților părții pe teritoriul statului căreia acționează. În acest caz, ei sunt obligați să respecte legislația națională a statului părții pe teritoriul căruia acționează. Partea pe teritoriul statului căreia acționează agenții își va asuma responsabilitatea acțiunilor lor.

Cooperarea la cerere

Autoritățile părților își vor acorda reciproc asistență, în limitele competențelor lor, la cererile formulate conform modelului standard prevăzut în Decizia-cadru a Consiliului 2006/960/JHA.

Autoritățile părților își acordă reciproc asistență în vederea prevenirii și identificării infracțiunilor, dacă legislația națională nu stipulează că cererea trebuie să fie făcută și transmisă prin intermediul autorităților judiciare, precum și că cererea sau implementarea acesteia nu implică și aplicarea unor măsuri restrictive de către partea solicitată, în special prin:

1. identificarea proprietarilor și a operatorilor de autovehicule, ambarcațiuni și aparate de zbor;

2. identificarea locului de reședință și a domiciliului;

3. verificarea permiselor de ședere;

4. verificarea documentelor de trecere a frontierei - cărți de identitate, permise de conducere, certificate de înmatriculare, documente de transport și acte de stare civilă;

5. identificarea de titulari de posturi telefonice și a deținătorilor altor genuri de instalații de comunicații care sunt accesibile publicului;

6. stabilirea identității persoanelor;

7. verificarea provenienței bunurilor, de exemplu a armelor, autovehiculelor și ambarcațiunilor, inclusiv solicitări privind istoricul vânzărilor;

8. furnizarea de informații din bazele de date ale poliției, precum și informații din bazele de date oficiale cu acces public;

9. furnizarea de informații legate de droguri, arme și explozibili, precum și înștiințări privind falsificări de monedă și de alte hârtii de valoare;

10. furnizarea de informații privind aplicarea măsurilor referitoare la supravegherea transfrontalieră, urmărirea transfrontalieră și livrări controlate;

11. compararea urmelor în cazul infracțiunilor;

12. coordonarea și introducerea primelor măsuri de urmărire;

13. furnizarea de informații cu privire la migrația ilegală și traficul de persoane.

În cazul în care autoritatea căreia i s-a adresat solicitarea nu are competență de soluționare, aceasta va înainta solicitarea autorității competente. Acest lucru este valabil și în cazul în care autoritatea competentă este o autoritate judiciară. Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă asupra transmiterii cererii către autoritatea competentă, iar autoritatea competentă soluționează cererea și transmite rezultatul către autoritatea solicitantă.

Cererile autorităților, conform alin. (1) și (2), se vor transmite prin intermediul autorităților centrale ale părților. Fără a se aduce atingere prevederilor alin. (1), cererile, altele decât cele menționate în alin. (2), pot fi transmise și soluționate direct la nivelul autorităților competente, dacă:

1. schimbul transfrontalier de informații se referă la infracțiunile care au fost săvârșite ori care sunt cercetate în zonele de frontieră; sau

2. o cooperare directă este necesară, dacă este impusă de împrejurările în care a fost comisă fapta sau conexiunile între persoanele implicate și dacă există o înțelegere în acest sens între autoritățile centrale ale părților.

Supravegherea transfrontalieră

Agenții autorității uneia dintre părți care, în cadrul unei cercetări penale, țin sub supraveghere în țara lor o persoană suspectată de a fi implicată în săvârșirea unei infracțiuni, care dă loc la extrădare, sau o persoană despre care există motive serioase să se creadă că poate ajuta în procesul de identificare sau depistare a unei asemenea persoane vor fi autorizați să își continue supravegherea pe teritoriul statului celeilalte părți, cu condiția ca aceasta să fi autorizat supravegherea transfrontalieră ca răspuns la o cerere de asistență transmisă anterior.

Cererea de asistență va fi adresată sub o formă standard, agreată de către autoritățile competente, și remisă prin autoritățile centrale.

Cererea de asistență va fi adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în România, și Parchetului Suprem de Casație, în Republica Bulgaria. Cererea va conține toate informațiile relevante în cauză. Prin autorizație pot fi stabilite anumite condiții.

La cerere, supravegherea va fi încredințată agenților autorității părții pe teritoriul statului căreia se desfășoară aceasta.

Pe parcursul supravegherii transfrontaliere, agenții unei părți pot efectua supravegherea pe teritoriul statului celeilalte părți, iar frontiera comună a statelor părților poate fi traversată și în afara punctelor de trecere a frontierei, precum și în afara programului acestora de funcționare.

În cazul supravegherii transfrontaliere de urgență a unei persoane bănuite că a comis una dintre faptele enumerate la alin. (8), următoarele condiții trebuie întrunite:

1. în timpul supravegherii, trecerea frontierei va fi comunicată imediat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în România, și Parchetului Suprem de Casație, în Republica Bulgaria, precum și autorităților competente ale părții solicitate, prevăzute la art. 23 alin. (2);

2. o cerere de asistență formulată în conformitate cu alin. (3) și care expune motivele ce justifică trecerea frontierei fără autorizație prealabilă va fi transmisă fără întârziere.

Supravegherea va înceta de îndată ce partea pe teritoriul statului căreia are loc solicită acest lucru, în urma notificării menționate la pct. 1 sau a solicitării menționate la pct. 2 ori dacă autorizația nu a fost obținută în termen de 5 ore de la trecerea frontierei.

Supravegherea prevăzută la alin. (1) și (6) nu se poate desfășura decât cu respectarea următoarelor condiții generale:

1. agenții care efectuează supravegherea trebuie să se conformeze dispozițiilor prezentului articol și legislației părții pe teritoriul statului căreia acționează; ei trebuie să se supună instrucțiunilor primite din partea autorităților competente conform locului supravegherii;

2. cu excepția situațiilor prezentate la alin. (6), în timpul supravegherii agenții vor purta asupra lor un document care să ateste autorizarea efectuării supravegherii transfrontaliere;

3. agenții care efectuează supravegherea trebuie să poată dovedi în orice moment că acționează în calitate oficială; autoritățile părților se vor informa reciproc despre tipul documentelor relevante;

4. agenții care efectuează supravegherea pot să aibă asupra lor armele de serviciu în timpul supravegherii, cu excepția cazurilor în care autoritatea solicitată hotărăște explicit în sens contrar în conformitate cu alin. (3); folosirea armelor este permisă numai în cazurile de legitimă apărare;

5. intrarea în locuințe particulare și locuri care nu sunt accesibile publicului va fi interzisă;

6. în cazul în care în vederea efectuării supravegherii transfrontaliere sunt necesare mijloace tehnice, acestea pot fi utilizate numai dacă acest lucru este permis de legislația națională a părții solicitate; mijloacele tehnice care vor fi întrebuințate trebuie menționate în solicitarea transmisă conform alin. (3);

7. agenții care efectuează supravegherea nu pot nici aresta și nici interoga persoana supravegheată;

8. toate operațiunile vor face obiectul unui raport prezentat autorităților părții pe teritoriul statului căreia a avut loc supravegherea; agenților care efectuează supravegherea li se poate cere să se înfățișeze personal în vederea clarificării circumstanțelor în care s-a desfășurat operațiunea;

9. autoritățile părții din care provin agenții care supervizează supravegherea vor sprijini, dacă sunt solicitate de autoritățile părții pe teritoriul statului căreia s-a desfășurat supravegherea, ancheta ce urmează supravegherii la care au participat, inclusiv procedurile judiciare.

Supravegherea prevăzută la alin. (6) poate fi efectuată numai pentru infracțiunile enumerate în art. 40 alin. (7) din Convenția Schengen, pentru participarea la organizațiile criminale menționate în Acțiunea comună 98/733/JHA din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participării la organizațiile criminale în statele membre ale Uniunii Europene sau pentru infracțiunile de terorism prevăzute în Decizia-cadru 2002/475/JHA din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului.

Urmărirea transfrontalieră

Agenții autorităților uneia dintre părți, care urmăresc în țara lor o persoană care a comis sau a participat la comiterea unei infracțiuni ce constituie baza emiterii mandatului european de arestare, vor fi autorizați să continue urmărirea fără limită de timp pe teritoriul statului celeilalte părți, fără o autorizare prealabilă din partea acesteia din urmă, dacă, având în vedere urgența specială a situației, nu este posibilă notificarea autorităților competente ale celeilalte părți prin unul dintre mijloacele prevăzute la alin. (2), înainte de intrarea pe teritoriul statului acesteia, sau dacă aceste autorități nu pot prelua acțiunea de urmărire în timp util. Același lucru este valabil dacă persoana urmărită a evadat aflându-se în stare de arest preventiv sau în executarea unei pedepse privative de libertate.

Notificarea la care se face referire în alin. (1) va fi transmisă securizat prin unul dintre următoarele mijloace:

1. telefon, radio și telex sau alte mijloace de comunicare directe din zona de frontieră;

2. echipamentul radio al ofițerilor de legătură;

3. legături comune ale polițiilor și autorităților vamale care lucrează în aceleași zone;

4. sisteme de comunicații standardizate și compatibile.

Agenții care efectuează urmărirea vor contacta, imediat ce trec frontiera, autoritățile competente ale părții pe teritoriul statului căreia are loc urmărirea transfrontalieră. Urmărirea încetează la cererea părții pe teritoriul statului căreia are loc aceasta.

La cererea agenților care efectuează urmărirea, autoritățile locale competente vor reține persoana urmărită în vederea stabilirii identității acesteia sau pentru a o lua în custodie, în conformitate cu legislația națională a părții pe teritoriul statului căreia se desfășoară urmărirea.

Dacă nicio cerere de încetare a urmăririi nu a fost făcută și dacă autoritățile competente locale nu pot interveni în timp util, atunci agenții care efectuează urmărirea pot opri persoana urmărită, până când agenții părții pe teritoriul statului căreia are lor urmărirea pot stabili identitatea persoanei și o pot reține.

O persoană care, ca urmare a acțiunilor prevăzute la alin. (5), a fost reținută de către autoritățile competente poate fi audiată, indiferent de naționalitatea acesteia. Legislația națională relevantă a părții pe teritoriul statului căreia a fost reținută persoana se va aplica mutatis mutandis. Dacă persoana nu este cetățean al statului părții pe teritoriul căreia a fost reținută, măsura reținerii nu va depăși 6 ore, fără a fi incluse orele dintre 00,00 și 9,00 a.m., dacă autoritățile competente locale nu au primit în prealabil o cerere pentru reținerea provizorie a persoanei în vederea extrădării.

Urmărirea transfrontalieră poate fi făcută cu îndeplinirea următoarelor condiții generale:

1. agenții care efectuează urmărirea au obligația de a acționa în conformitate cu dispozițiile prezentului articol, precum și cu legislația statului părții pe al cărei teritoriu efectuează urmărirea; ei trebuie să se conformeze instrucțiunilor primite de la autoritățile competente ale părții pe teritoriul statului căreia are loc urmărirea;

2. urmărirea este posibilă numai peste frontierele terestre;

3. intrarea în locuințe particulare sau în alte locuri inaccesibile publicului este interzisă;

4. agenții care efectuează urmărirea trebuie să fie ușor de identificat, fie prin purtarea uniformei, a unei banderole sau a unor însemne distinctive de identificare, amplasate pe autovehicul; folosirea unor haine civile, combinată cu utilizarea unor vehicule nemarcate este interzisă; agenții care efectuează urmărirea trebuie să fie capabili în orice moment să dovedească faptul că acționează în calitate oficială;

5. agenții care efectuează urmărirea pot purta armele de serviciu; folosirea acestora este permisă numai în caz de legitimă apărare;

6. odată reținută, conform prevederilor alin. (5), în scopul de a fi adusă în fața autorităților competente, persoana respectivă poate fi percheziționată; cătușele pot fi utilizate pe timpul transferului; obiectele aflate asupra persoanei urmărite pot fi confiscate;

7. agenții care efectuează urmărirea pot apărea în fața autorităților competente ale părții pe teritoriul statului căreia au acționat și vor raporta despre faptele și circumstanțele cazului; la cererea acestor autorități, vor rămâne la dispoziția acestora până când circumstanțele în care aceștia au acționat au fost clarificate; aceste condiții vor fi respectate chiar dacă urmărirea nu s-a soldat cu reținerea persoanei urmărite;

8. autoritățile părții din care provin agenții care efectuează urmărirea, la cererea autorității părții pe teritoriul statului căreia s-a desfășurat urmărirea, pot asista la investigațiile ulterioare operațiunii care a avut loc, inclusiv la procedurile judiciare.

Operațiuni comune pentru prevenirea amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice

Pentru intensificarea cooperării în vederea prevenirii amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice, autoritățile părților pot înființa patrule comune, control comun, grupe de evaluare și supraveghere, pot desfășura operațiuni comune.

Operațiunile comune prevăzute la alin. (1) se vor desfășura cu respectarea legislației părții pe teritoriul statului căreia au loc.

Condițiile pentru desfășurarea operațiunilor comune prevăzute în alin. (1) vor fi convenite de autoritățile părților.

Măsuri în cazul unui pericol iminent

În cazuri urgente, agenții autorităților uneia dintre părți pot trece frontiera comună, fără autorizarea prealabilă a celeilalte părți, pentru ca în zona de frontieră pe teritoriul statului celeilalte părți să întreprindă măsuri temporare imediate necesare salvării integrității sau vieții unei persoane. Măsurile vor fi luate în conformitate cu prevederile legislației naționale a părții pe teritoriul statului căreia au fost întreprinse măsurile.

Există caz urgent în sensul alin. (1) doar atunci când așteptarea intervenției unui agent al celeilalte părți pe teritoriul statului căreia a apărut cazul urgent poate să materializeze amenințarea.

Agenții care trec frontiera vor informa fără întârziere autoritățile competente ale celeilalte părți. Autoritățile competente ale părții pe teritoriul statului căreia a apărut amenințarea va confirma primirea unei asemenea informări și vor lua, fără întârziere, măsurile necesare pentru îndepărtarea amenințării și preluarea conducerii operațiunii. Agenții care trec frontiera pot desfășura activități pe teritoriul statului celeilalte părți numai până când autoritățile competente ale părții pe teritoriul statului căreia a apărut amenințarea sunt capabile să ia măsurile necesare. Agenții care trec frontiera vor urma indicațiile autorităților competente ale părții pe teritoriul statului căreia a apărut amenințarea.

Partea pe teritoriul statului căreia au fost luate măsurile prevăzute la alin. (1) își va asuma responsabilitatea pentru măsurile luate de către agenții care trec frontiera.

Înființarea unor puncte de control în caz de necesitate

Un punct de control în caz de necesitate poate fi înființat pe teritoriul statului celeilalte părți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1. nu există la dispoziție un spațiu adecvat pe teritoriul statului celeilalte părți;

2. nu are ca scop controlul la frontieră;

3. este bazat pe informații polițienești generale și expertiză cu privire la posibile amenințări la adresa securității publice și au ca obiectiv combaterea criminalității transfrontaliere;

4. autoritatea competentă a celeilalte părți a autorizat acest lucru.

Punctul de control în caz de necesitate trebuie să fie cât mai aproape de frontieră, în afara localităților, și nu poate să fie situat la o distanță mai mare de 5 km de linia de frontieră comună.

Autorizarea prevăzută la alin. (1) poate fi însoțită de condiții. Măsura va fi sistată la solicitarea autorității părții pe teritoriul statului căreia se efectuează măsura.

Controlul de frontieră se execută exclusiv în conformitate legislația națională a statului părții care a dispus controlul, conform art. 21 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen). La punctele de control în caz de necesitate vor fi prezenți agenți ai autorităților ambelor părți.

Colaborarea în centrele comune de contact

În scopul facilitării schimbului de informații, autoritățile statelor părților pot folosi centrele comune de contact.

În centrele comune de contact, agenții autorităților statelor părților vor colabora în limitele competențelor proprii, pentru a face schimb de informații, pentru a analiza și transmite mai departe datele în chestiuni care vizează domeniul de competență al autorităților din zonele de frontieră, precum și pentru a sprijini coordonarea cooperării în conformitate cu prezentul acord.

Cooperarea include și pregătirea și conlucrarea în ceea ce privește predarea-primirea cetățenilor statelor terțe, în baza acordurilor în domeniu încheiate între părți.

Personalul centrelor comune de contact nu vor participa direct la activitățile operative. Agenții care lucrează în cadrul centrelor comune de contact sunt subordonați administrativ și profesional autorităților lor naționale.

În centrele comune de contact, agenții pot exercita activități neoperative, în special cele legate de relații cu publicul și de formare și perfecționare a agenților autorităților părților.

Detalii privind locul și condițiile înființării centrelor comune de contact, modul de colaborare și suportarea uniformă a costurilor aferente funcționării acestora vor fi reglementate în înțelegeri distincte încheiate între părți.

Autoritățile unei părți pot participa la centrele comune de contact pe care cealaltă parte le întreține împreună cu un stat vecin ambelor state, în măsura în care cealaltă parte și statul vecin consimt asupra acestui lucru. Detaliile asupra cooperării și suportării costurilor se reglementează între autoritățile părților.

Statutul juridic al agenților

Agenții autorităților uneia dintre părți, care se află pe teritoriul statului celeilalte părți ca urmare a cooperării în baza prezentului acord, nu au niciun fel de competențe de reprezentanți ai autorității publice, în afara celor prevăzute în prezentul acord. În timpul misiunilor, aceștia sunt obligați să respecte legislația națională a părții pe teritoriul statului căreia acționează.

Agenții unei autorități ai uneia dintre părți, care se află pe teritoriul statului celeilalte părți ca urmare a cooperării în baza prezentului acord, pot purta uniforma de serviciu, precum și arma de serviciu și alte echipamente din dotare. Armele de serviciu și echipamentele din dotare pot fi folosite doar în caz de legitimă apărare și doar dacă agenții statului părții pe teritoriul căruia se desfășoară misiunea sau șeful misiunii nu dispun în mod explicit utilizarea armei de serviciu ori a echipamentelor auxiliare, în conformitate cu prevederile legislației naționale. Autoritățile părților se vor informa reciproc asupra tipului și numărului armelor de serviciu și echipamentelor auxiliare.

În cazul în care agenții autorităților uneia dintre părți utilizează, în cadrul măsurilor efectuate în baza prezentului acord, pe teritoriul statului celeilalte părți autovehicule, aceștia se vor supune acelorași prevederi legale privind circulația ca și agenții celeilalte părți pe teritoriul statului căreia se desfășoară misiunea. Acest lucru este valabil și cu privire la privilegiile în circulația pe drumurile publice în timpul misiunii. Părțile se vor informa reciproc cu privire la reglementările în vigoare în acest domeniu.

Prevederi privind răspunderea materială

În cazul în care agenții uneia dintre părți, care acționează pe teritoriul statului celeilalte părți, au provocat prejudicii în timp ce au desfășurat activități legate de implementarea prevederilor art. 7 și 8 sau în cadrul unei echipe comune de investigații, în conformitate cu prevederile Convenției cu privire la asistența judiciară internațională în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles la 29 mai 2000, autoritatea ai cărei agenți au cauzat prejudiciile este responsabilă, în conformitate cu legislația părții pe teritoriul statului căreia acționează.

Partea pe teritoriul statului căreia au fost produse prejudiciile va repara acele prejudicii, în condițiile aplicabile în cazul prejudiciilor provocate de propriii lor agenți.

Partea al cărei agent a provocat prejudicii unei persoane pe teritoriul statului celeilalte părți va rambursa, în totalitate, acesteia din urmă orice sumă pe care a plătit-o în numele lor.

Fără a afecta exercitarea drepturilor sale în ceea ce privește părțile terțe și cu excepția alin. (3), fiecare parte se va abține în cazul prevăzut la alin. (1) de la solicitarea rambursării prejudiciilor pe care le-a suportat de la altă parte.

Trecerea frontierei

Dacă acest lucru este necesar din considerente de trafic, agenților autorităților unei părți le este permis să circule pe teritoriul statului celeilalte părți în unul dintre scopurile prevăzute de prezentul acord, pentru a ajunge pe cel mai scurt drum pe teritoriul național. În măsura în care este necesar, se poate face uz, în mod excepțional, de dispozițiile speciale privind circulația pe drumurile publice în timpul misiunii. Autoritățile statului părții pe teritoriul căreia s-a făcut uz de privilegiile de circulație vor fi informate fără întârziere.

Agenții autorităților unei părți au voie ca, pentru măsurile pe care aceștia le execută conform normelor interne în trenurile sau navele de pasageri pe timpul cât acestea se află pe porțiunile de rute situate pe teritoriul național, să urce la bord încă de pe teritoriul statului celeilalte părți sau să coboare acolo după finalizarea misiunii.

Asistența acordată în timpul misiunilor

Fiecare parte este obligată să acorde agenților autorităților celeilalte părți aceeași protecție și asistență pe timpul executării serviciului de către aceștia, ca și propriilor agenți.

Agenții autorităților celeilalte părți se supun, din punctul de vedere al dreptului funcționarului public, în special în materie disciplinară și a răspunderii, legislației naționale a părții din care provin.

Prevederi privind implementarea acordului

Autoritățile părților pot încheia, pe baza și în limitele prezentului acord, protocoale sau alte documente care să aibă ca scop implementarea prezentului acord.

Autoritățile centrale vor transmite o listă cu autoritățile competente la nivel central și local și competențele acestora în implementarea prezentului acord, precum și datele lor de contact. Lista va fi actualizată în cel mai scurt timp posibil în cazul apariției unor modificări legate de denumirea autorităților părților, competențele acestora sau datele de contact.

Administrațiile vamale fac obiectul prezentului acord în măsura în care acestea exercită și atribuții în legătură cu încălcări ale interdicțiilor sau restricțiilor aplicate circulației transfrontaliere a mărfurilor.

Limbi

Pentru aplicarea prezentului acord, autoritățile părților vor folosi limba română, limba bulgară sau limba engleză.

Cererile transmise în baza prezentului acord vor fi remise în limba părții solicitate. În cazul în care nu este posibil ca cererea să fie transmisă în limba părții solicitate, aceasta va fi remisă în limba engleză.

Verificarea implementării și modificarea acordului

La cererea uneia dintre părți, un grup de lucru comun compus din reprezentanți ai părților va verifica implementarea prezentului acord și va elabora, dacă este necesar, propuneri pentru modificarea sau completarea acestuia.

Modificările și completările intră în vigoare potrivit procedurii prevăzute în art. 27 alin. (1).

Intrarea în vigoare, denunțarea

Prezentul acord se încheie pentru o perioadă nedeterminată și intră în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile se informează reciproc, prin canale diplomatice, despre îndeplinirea procedurilor interne legale pentru intrarea sa în vigoare.

Prevederile art. 8 și 13 vor intra în vigoare de la data eliminării controalelor la frontierele interne.

Oricare dintre părți poate denunța prezentul acord în orice moment, printr-o notificare scrisă transmisă prin canale diplomatice. Denunțarea produce efecte după 6 luni de la data transmiterii unei astfel de notificări celeilalte părți.

Semnat la Vidin la 19 mai 2009, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, bulgară și engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor diferențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru Guvernul României,

Dan Nica,

viceprim-ministru,

ministrul administrației și internelor

Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,

Mihail Mikov,

ministrul afacerilor interne