Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 603/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 16, art. 21 alin. (3), art. 32 alin. (2), art. 33 și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și a dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

prezumat în vigoare

Data actului
6 mai 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 403 din 17 iunie 2010
Citează
9 acte
Structură
0 articole · 11.063 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 16, art. 21 alin. (3), art. 32 alin. (2), art. 33 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și a dispozițiilor

art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție invocată de Ionuț Dumitru în Dosarul nr. 2.472/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

La apelul nominal este prezent autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.472/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 16, art. 21 alin. (3), art. 32 alin. (2), art. 33 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și a dispozițiilor

art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție invocată de Ionuț Dumitru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că:

- dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

creează o inegalitate între cetățeni, deoarece prevăd consecințe diferite ale sancțiunii aplicate după cum a fost dată - verbal sau în scris, și nu precizează în ce condiții se aplică avertismentul verbal și cel scris;

- dispozițiile art. 16 și

art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

determină scindarea nejustificată a procesului și tergiversarea soluționării acestuia, întrucât pun în sarcina organului constatator și implicit a instanței de judecată obligația de a verifica antecedentele contravenționale ale petentului, fără a condiționa această cerință de un termen, ceea ce încalcă securitatea și stabilitatea raporturilor juridice și a efectelor actelor administrative;

- art. 5 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

și

art. 96 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

împiedică accesul liber la justiție deoarece nu prevăd reguli de procedură clare cu privire la condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile procesuale. În plus, acestea fac iluzoriu dreptul la apărare al contravenientului, "având în vedere că mijloacele sale de apărare pot fi diferite în funcție de asprimea sancțiunii ce i-a fost aplicată;";

-

art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

încalcă dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dreptul la apărare și dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției, deoarece "obligă instanța să soluționeze cauza grabnic, fără a-i da posibilitatea de a analiza temeinic situațiile de fapt deduse judecății, măsurile instanței, întemeindu-se mai degrabă pe aparențe de drept decât pe un probatoriu care să lămurească situația de fapt;";

- în ceea ce privește

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

se arată că, prin instituirea prezumției relative de adevăr și legalitate asupra procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, se încalcă prezumția de nevinovăție, dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, menționându-se în acest sens hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5, art. 16, art. 21 alin. (3), art. 32 alin. (2), art. 33 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează sancțiunile contravenționale, cuprinsul procesului-verbal de contravenție, modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, trimiterea plângerii contravenționale către instanța de judecată și soluționarea plângerii contravenționale, precum și prevederile

art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului."

În susținerea excepției se invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 - Libertatea individuală, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 126 - Instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, în repetate rânduri, asupra constituționalității acelorași dispoziții din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

criticate fie separat, fie împreună cu alte texte din același act normativ, în raport de aceleași dispoziții constituționale și față de critici similare. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003,

Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007,

Decizia nr. 216 din 28 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008,

Decizia nr. 490 din 6 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008, și

Decizia nr. 96 din 4 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 15 martie 2010, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reținute, excepția de neconstituționalitate invocată.

Tot astfel, dispozițiile

art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curte, în acest sens fiind, de exemplu,

deciziile nr. 707 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 11 iulie 2008, și nr. 796 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iulie 2008.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea.

De altfel, în prezenta cauză autorul excepției invocă, în parte, omisiuni de reglementare, ca, de exemplu, faptul că nu sunt prevăzute reguli de procedură cu privire la termenele în care justițiabilii își pot realiza drepturile procesuale, respectiv în care se poate exercita obligația de a verifica antecedentele contravenționale ale petentului, sau faptul că legea nu precizează în ce condiții se aplică avertismentul verbal și cel scris. Astfel de critici nu intră însă în competența Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 16, art. 21 alin. (3), art. 32 alin. (2), art. 33 și

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și a dispozițiilor

art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție invocată de Ionuț Dumitru în Dosarul nr. 2.472/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 mai 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.