Ordinul nr. 987/2010
pentru aprobarea Metodologiei privind condițiile și modalitatea de stingere a obligațiilor de plată ale unităților sanitare cu paturi înregistrate peste termenul de scadență la 31 martie 2010
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 1130/2010 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de …
- Ordinul nr. 688/2010 19 august 2010 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de …
Văzând Referatul de aprobare nr. Cs.A. 7.296/2010 al Ministerului Sănătății și nr. D.G. 913 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
în temeiul prevederilor
art. VII alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010
pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății în vederea descentralizării, ale
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu completările ulterioare, ale
art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 , cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Metodologia privind condițiile și modalitatea de stingere a obligațiilor de plată ale unităților sanitare cu paturi înregistrate peste termenul de scadență la data de 31 martie 2010, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Plata obligațiilor se efectuează din sumele aprobate în bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat, alocate prin transfer în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Articolul 3
Plata obligațiilor se realizează în ordine cronologică, eșalonat pe o perioadă de 90 de zile, în limita prevederilor bugetare aprobate.
Articolul 4
Direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății, ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București, precum și unitățile sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății și cele care se transferă, potrivit legii, în rețeaua autorităților administrației publice locale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Cseke Attila Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Nicolae Lucian Duță
Anexa METODOLOGIE 02/07/2010
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.