Decizia nr. 976/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1898 și art. 1899 alin. 2 din Codul civil, excepție ridicată de Sorin George Crețu și Ioan Matei în Dosarul nr. 24.369/3/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu contravin art. 16 și 44 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, consacră buna-credință, astfel încât reglementarea dedusă controlului satisface exigențele impuse de norma constituțională ce vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor juridice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 24.369/3/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1898 și art. 1899 din Codul civil, excepție ridicată de Sorin George Crețu și Ioan Matei într-o cauză civilă având ca obiect recursul declarat împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prin prevederile de lege criticate se aduce atingere dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi și dreptul de proprietate privată. În acest sens, arată că dacă un terț cumpărător achiziționează un imobil de la un neproprietar, chiar dacă la momentul achiziționării terțul avea credința că persoana care înstrăinează bunul era proprietar, buna-credință nu trebuie să îi consolideze dreptul în detrimentul adevăratului proprietar. Acesta ar trebui să poată obține posesia și proprietatea bunului propriu, indiferent de buna sau reaua-credință a terțului cumpărător, astfel că buna-credință nu ar trebui prezumată, creându-se un avantaj terțului cumpărător în dauna adevăratului proprietar.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanță cu normele constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. 1898 și art. 1899 din Codul civil.

Însă, din examinarea concluziilor scrise depuse la dosar de autorii excepției, în susținerea acesteia rezultă că în realitate este criticat doar alin. 2 al art. 1899 din Codul civil. Ca atare, obiect al excepției de neconstituționalitate asupra căruia Curtea urmează astfel a se pronunța îl constituie prevederile art. 1898 și art. 1899 alin. 2 din Codul civil, care au următorul conținut:

- Art. 1898: "Buna-credință este credința posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.

Este destul ca buna-credință să fi existat în momentul câștigării imobilului.";

- Art. 1899: "Buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credință."

Autorii excepției susțin că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că

Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, a statuat că, "prin consacrarea bunei-credințe ca o cauză de asanare a nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, legiuitorul a înțeles ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună-credință al bunului său imobil să fie preferat cel din urmă. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusă de rațiuni care vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluția se fundamentează pe principiul validității aparenței în drept, a cărui esență este exprimată prin adagiul «error communis facit jus»".

De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a constatat că "incidența principiului validității aparenței în drept este însă subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului - eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea, invincibilă - și a unei condiții privind buna-credință a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia".

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1898 și art. 1899 alin. 2 din Codul civil, excepție ridicată de Sorin George Crețu și Ioan Matei în Dosarul nr. 24.369/3/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2010.