Decizia nr. 886/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 și

art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prod Art" - S.R.L. Vrâncioaia în Dosarul nr. 1.136/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Secția comercială, de contencios administrativ fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.136/91/2009, Tribunalul Vrancea - Secția comercială, de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 și

art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prod Art" - S.R.L. Vrâncioaia într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ-fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că este imoral ca statul să perceapă penalizări de întârziere de la contribuabil în condițiile în care statul nu datorează dobânzi sau majorări pentru obligațiile pe care le are de executat. Cu privire la

art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

se arată că acesta contravine legii contenciosului administrativ, iar, prin ambiguitatea sa, încalcă și accesul liber la justiție.

Tribunalul Vrancea - Secția comercială, de contencios administrativ fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 120 și

art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Aceste dispoziții legale se referă la dobânzile de întârziere, respectiv la posibilitatea de contestare a actelor administrativ-fiscale.

Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:

1. Ulterior sesizării sale, noțiunea de majorări de întârziere a fost înlocuită cu cea de dobânzi/penalități de întârziere, după caz, iar cuantumul lor a fost diminuat la 0,05% față de 0,1% cât era anterior sesizării Curții Constituționale. Toate aceste modificări legislative nu afectează fondul problemei deduse judecății Curții, astfel încât instanța constituțională este competentă a judeca pe fond prezenta cauză.

Cu referire la critica ce privește art. 120 din Codul de procedură fiscală, se constată că autorul excepției pornește de la o premisă greșită, întrucât și statul datorează dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget conform art. 124 din același cod.

Instituirea dobânzilor de întârziere reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. O atare sancțiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârșit-o.

De asemenea, faptul că legiuitorul a stabilit nivelul dobânzilor de întârziere la 0,05% pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanță constituțională din moment ce o atare valoare nu este excesivă, ci este stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu își pierde rațiunea pentru care au fost instituite aceste dobânzi de întârziere, și anume de a obliga debitorii obligațiilor fiscale să își execute întru totul și până la termenul scadent obligațiile pe care le au în raport cu bugetul de stat.

În aceste condiții, nu se pune problema încălcării art. 56 alin. (2) din Constituție.

2. Cu referire la dispozițiile art. 205 din Codul de procedură fiscală, Curtea s-a mai pronunțat în raport cu critici identice de neconstituționalitate și, de fiecare dată, a constatat constituționalitatea acestui text legal. Spre exemplu, prin

Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010,

Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a stabilit că "instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității". Prin urmare, Curtea a statuat că "parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești".

În același sens, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau

Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În fine, Curtea observă că autorul excepției consideră că textul legal criticat încalcă

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , însă este de reținut că instanța constituțională nu este competentă să realizeze un control de conformitate între două acte normative având forța juridică a legii; competența Curții este limitată la controlul de constituționalitate, respectiv la conformitatea legilor și ordonanțelor cu textul Constituției.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 și

art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prod Art" - S.R.L. Vrâncioaia în Dosarul nr. 1.136/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Secția comercială, de contencios administrativ fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.