Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 749/2010

privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Drobeta-Turnu Severin km 334+635 - km 344+254, pe teritoriul localităților Drobeta-Turnu Severin și Șimian din județul Mehedinți"

prezumat în vigoare

Data actului
21 iulie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 543 din 3 august 2010
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 3.015 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. II din Legea nr. 184/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Drobeta-Turnu Severin km 334+635 - km 344+254, pe teritoriul localităților Drobeta-Turnu Severin și Șimian din județul Mehedinți", expropriator fiind statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Articolul 2

Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele prevăzute la art. 1, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Drobeta-Turnu Severin km 334+635 - km 344+254, pe teritoriul localităților Drobeta-Turnu Severin și Șimian din județul Mehedinți", suma globală estimată de 3.740 mii lei, alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita prevederilor anuale aprobate cu destinația cheltuieli neeligibile, aferente Memorandumului de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2001 și la București la 17 aprilie 2002, ratificat prin

Legea nr. 154/2003 , cu modificările ulterioare.

Articolul 3

Suma prevăzută la art. 2 se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 21 iulie 2010.
Nr. 749.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.