Decizia nr. 995/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 și art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ștef în Dosarul nr. 5.200/83/2006 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 5.200/83/2006, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 și art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de inculpatul Ioan Ștef cu ocazia soluționării recursurilor declarate împotriva Deciziei penale nr. 201/A din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare într-o cauză având ca obiect infracțiunea de gestiune frauduloasă prevăzută și pedepsită de art. 214 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) și (3), precum și ale art. 11 și 20 raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar cele ale art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 24 alin. (1) și (2) și art. 53 alin. (1) și (2), precum și prevederile art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată, în esență, că, "în faza actelor premergătoare, făptuitorul, fie personal, fie prin intermediul apărătorului său, nu are dreptul să asiste la niciunul dintre actele care se efectuează până la începerea urmăririi penale." De asemenea, consideră că "toate aceste acte efectuate în cursul urmăririi penale, fără o minimă garanție a dreptului la apărare, nu ar trebui să poată fi valorificate prin intermediul unui proces-verbal, în condițiile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală."

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții din Codul de procedură penală: art. 6 alin. 1 și 4 cu denumirea marginală Garantarea dreptului la apărare, art. 70 alin. 2 cu denumirea marginală Întrebări și lămuriri prealabile, art. 90 alin. 2 cu denumirea marginală Procesul-verbal ca mijloc de probă, art. 171 alin. 1 cu denumirea marginală Asistența învinuitului sau a inculpatului, art. 214 alin. 5 cu denumirea marginală Actele încheiate de unele organe de constatare și art. 224 alin. 1 și 3 cu denumirea marginală Acte premergătoare.

Aceste dispoziții de lege au următorul conținut:

- Art. 6 alin. 1 și 4: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal. [...]

Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.";

- Art. 70 alin. 2: "Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declarație, i se pune în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta și la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.";

- Art. 90 alin. 2: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";

- Art. 171 alin. 1: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept";

- Art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.";

- Art. 224 alin. 1 și 3: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. [...]

Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, și prin

Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și ale art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că "împotriva înscrisurilor menționate de textele din Codul de procedură penală enunțate se poate formula contestație ce se soluționează atât pe cale administrativă de către organul competent, cât și de către o instanță de judecată independentă și imparțială, instituită de lege, iar persoana ce se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicție. De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, și nu prin raportarea exclusivă la proceseleverbale și actele de constatare întocmite de alte organe cu competență specială. Așadar, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile culese imediat după săvârșirea faptei reclamate, în măsura obținerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură."

De asemenea, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 647 din 28 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituțională, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 171 alin. 1 și art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, a statuat, între altele, că "actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții. Așa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, și anume acela de a completa informațiile organelor de urmărire penală, de a verifica informațiile deținute și de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Așa fiind, aceste acte, prin conținutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniță se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanțiilor impuse de faza urmăririi penale".

De altfel, prin

Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reținut că "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanșării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reținut, de asemenea, că, deși, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesulverbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă" atunci când instanța ar înțelege să îi dea eficiență.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 și 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 și art. 224 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ștef în Dosarul nr. 5.200/83/2006 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2010.