HG nr. 903/2010
pentru modificarea și completarea Programului "Case de locuit în zonele afectate de calamitățile naturale din anul 2010", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 708/2010 , și completarea Hotărârii Guvernului nr. 729/2010 pentru aprobarea unui ajutor acordat Republicii Moldova constând în principalele materiale de construcții necesare pentru reconstrucția și repararea unor case afectate de calamitățile naturale din 2010
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 708/2010 14 iulie 2010 pentru aprobarea Programului "Case de locuit în zonele afectate de calamitățile naturale d…
Completează 1
- HG nr. 729/2010 21 iulie 2010 pentru aprobarea unui ajutor acordat Republicii Moldova constând în principalele materiale…
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată ,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Programul "Case de locuit în zonele afectate de calamitățile naturale din anul 2010", aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 708/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 3, după alineatul (2)
se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul în care materialele principale de construcții nu se achiziționează din lipsă de ofertanți la nivelul prețurilor unitare stabilite, acestea se pot achiziționa, de către Agenția Națională pentru Locuințe, prin Bursa Română de Mărfuri, la o valoare peste prețurile estimate, prevăzute în anexa nr. 2, fără a depăși bugetul alocat.
2.
La
articolul 3, alineatul (4)
se modifică și va avea următorul cuprins:
(4)
În cazul în care materialele prevăzute la alin. (2) și (2^1) nu sunt folosite în totalitate, se constituie rezerve de stat și se predau în depozitele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul II
La articolul 3 din
Hotărârea Guvernului nr. 729/2010
pentru aprobarea unui ajutor acordat Republicii Moldova constând în principalele materiale de construcții necesare pentru reconstrucția și repararea unor case afectate de calamitățile naturale din 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 22 iulie 2010, cu modificările ulterioare,
după alineatul (2)
se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1)
Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul în care materialele principale de construcții nu se achiziționează din lipsă de ofertanți la nivelul prețurilor unitare stabilite, acestea se pot achiziționa, de către Agenția Națională pentru Locuințe, prin Bursa Română de Mărfuri, la o valoare peste prețurile estimate, prevăzute în anexă, fără a depăși bugetul alocat.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, Cristina Trăilă Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 25 august 2010. Nr. 903. --------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.