Declarație nr. 1/2010
cu ocazia Zilei Internaționale a Democrației - 15 septembrie 2010
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Participare, reprezentare și responsabilitate: un parlament mai aproape de cetățeni
La 15 septembrie, în întreaga lume se celebrează Ziua Internațională a Democrației. Momentul marchează o recunoaștere simbolică și un prilej de reafirmare a importanței apărării și promovării acestei valori universale fundamentale. Bazată pe voința liber exprimată a popoarelor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și pe dreptul de a fi consultate cu privire la toate aspectele existenței lor, democrația are nevoie de o astfel de zi care să reamintească tuturor că ea trebuie ocrotită și consolidată permanent.
Democrația, fondată pe principiile statului de drept, înseamnă alegeri libere și corecte, garantarea și respectarea drepturilor omului, egalitate de gen și nediscriminare, supremația legii, o societate civilă activă, pluralism politic, o mass-media independentă.
Astăzi, majoritatea țărilor lumii sunt considerate democrații, ceea ce confirmă, o dată în plus, nu doar viabilitatea acestui model de organizare și guvernare a societății, ci și succesul eforturilor de democratizare.
Bazat pe principiul reprezentativității, edificiul democrației contemporane se susține pe instituția parlamentului, expresie a voinței suverane a poporului. Dincolo de dimensiunea ei formală reprezentată de transpunerea în norme juridice a principiilor și valorilor care o definesc, democrația devine cu adevărat funcțională atunci când dă naștere la două realități aflate în corelație: o participare electorală consistentă și un parlament puternic și eficient. Cele două elemente sunt indisolubile și se influențează reciproc. Cu toate acestea, lipsa de participare nu este un efect al crizei democrației, ci un simptom al ei.
De aceea, democrația are nevoie de instituții parlamentare solide, performante, care să se bucure de încrederea cetățenilor. Un parlament puternic este unul care dezbate cu responsabilitate, contribuie decisiv la procesul legislativ, exercită un control eficace al activității executivului, apără interesul național și răspunde, la timp și eficient, nevoilor și exigențelor sociale.
Din această perspectivă, Ziua Internațională a Democrației poate fi considerată și o Zi a Parlamentelor și reprezintă un binevenit prilej de reflecție cu privire la modul în care Parlamentul României își îndeplinește funcțiile democratice, la provocările cu care se confruntă și la măsurile ce pot fi adoptate astfel încât să își îndeplinească, mai responsabil și mai eficient, rolul de instituție centrală a democrației.
Democratizarea, inclusiv cea a parlamentului, nu este un demers punctual, ci un proces continuu, necesar deopotrivă democrațiilor tinere și celor cu tradiție. Astăzi, sub impactul crizei financiare și economice, promovarea proceselor democratice cu o implicare cât mai semnificativă din partea cetățenilor, în interesul binelui comun, devine cu atât mai necesară. Soluția pentru depășirea momentului dificil prin care trece economia mondială nu constă doar în adoptarea unor măsuri specifice de natură economico-fiscală, ci și în promovarea democrației participative, a respectului pentru valorile și principiile democratice.
Principalul indicator al stării de sănătate a unei societăți democratice este dat de măsura în care parlamentul integrează valorile ce îi conferă forță - reprezentativitate, transparență, eficacitate, accesibilitate și responsabilitate în raport cu cetățenii. Având convingerea că parlamentul trebuie să își asume mult mai intens rolul și funcțiile ce îi revin, avem datoria să acționăm în continuare, atât la nivel instituțional, cât și individual, pentru consolidarea Parlamentului României pe plan național, european și internațional, în deplin respect al misiunii și responsabilității încredințate de români.
Această declarație a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 15 septembrie 2010.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE București, 15 septembrie 2010. Nr. 1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.