Ordin · Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Ordinul nr. 764/2010

pentru stabilirea modului de derulare a serviciului de remorcaj de manevră al navelor maritime în porturile aflate în administrarea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța

prezumat în vigoare

Data actului
27 septembrie 2010
Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 675 din 5 octombrie 2010
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
6 articole · 2.897 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 52 alin. (1), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999

privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, ale

art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:

Articolul 1

Serviciul de remorcaj de manevră al navelor maritime în porturile aflate în administrarea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța este serviciu de siguranță și se asigură de către Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța prin intermediul operatorilor economici specializați, autorizați în condițiile legii.

Articolul 2

Serviciul de remorcaj de manevră al navelor maritime se asigură în baza contractului de prestări servicii încheiat în mod nediscriminatoriu între Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța și respectivii operatori economici prevăzuți la art. 1, pe baza criteriilor impuse prin contractul-cadru.

Articolul 3

Operatorii economici care încheie un contract de prestări servicii cu Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța pentru asigurarea serviciului de remorcaj de manevră au următoarele obligații:

a) să îndeplinească prevederile stipulate în contractul de prestări servicii;

b) să plătească un tarif de utilizare a infrastructurii de transport naval, stabilit de către Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța.

Articolul 4

Sumele rezultate din încasările prevăzute la art. 3 lit. b) vor fi utilizate exclusiv numai pentru repararea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport naval.

Articolul 5

Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
București, 27 septembrie 2010.
Nr. 764.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.