Decizia nr. 1655/2010
referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Pus în aplicare prin 1
- Decizia nr. 357/2025 22 iulie 2025 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsur…
Stă la baza 1
- Decizia nr. 232/2013 10 mai 2013 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind măsurile pe…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la data de 21 decembrie 2010 un grup de 53 de deputați a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 51/6.140 din 21 decembrie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 4.803A/2010.
Această sesizare a fost semnată de către următorii deputați: Cristian Mihai Adomniței, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chițoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, George Ionuț Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan-Ștefan Motreanu, Gheorghe-eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palașcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina-Ancuța Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu tăriceanu, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuț-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Știrbu, Gheorghe-Mirel Taloș, Adriana Diana Tușa, Claudiu Țaga, Radu Bogdan Țîmpău, Ioan Țintean, Florin Țurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga și Mihai Alexandru Voicu.
În motivarea obiecției de neconstituționalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituționalitatea extrinsecă, cât și cea intrinsecă a Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
I. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, autorii obiecției apreciază că Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1) și art. 114 din Constituție. Se susține că adoptarea legii criticate prin procedura angajării răspunderii Guvernului nu se justifică de vreme ce partidele politice care au format Guvernul dispun și de o majoritate parlamentară. Totodată, se arată că Guvernul nu a realizat nici măcar un demers pentru ca legea criticată să fie dezbătută în procedură de urgență de către Parlament.
Autorii sesizării susțin că dreptul Guvernului de a decide asupra oportunității și conținutului inițiativei legislative nu este unul absolut, iar Curtea Constituțională trebuie să cenzureze respectarea "rațiunilor ce au stat la baza edictării dispozițiilor art. 114 din Constituție". Se mai arată că "acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreționar ar semnifica transformarea acestei autorități în putere legiuitoare, interferând cu atribuțiile de legiferare ale Parlamentului".
II. Cu referire la criticile de constituționalitate intrinsecă, se arată că legea criticată "încalcă definițiile fundamentale" prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, întrucât derogă "de la principiile constituționale și de la alte norme legale peste care nu se poate trece". Se susține că măsura de reducere a salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare/soldelor funcțiilor de bază prevăzută de
Legea nr. 118/2010 , deși ar fi trebuit să aibă caracter temporar, astfel cum rezultă din
Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 , în realitate, prevederile art. 1 din legea criticată imprimă un caracter permanent acestor măsuri.
Totodată, sunt invocate considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009
și se arată că această măsură de reducere permanentă a drepturilor salariale trebuie aplicată în ultimă instanță; or, din moment ce există "multiple alte soluții care, puse în practică, ar putea contracara efectele crizei prin care trece România în acest moment", o reducere a drepturilor salariale nu se justifică. Astfel, criza economică nu poate constitui un pretext de a îngrădi în mod permanent sau pe termen nedefinit drepturi și libertăți fundamentale, protejate atât prin Constituție, cât și prin acte internaționale. Or, documentele internaționale în materia drepturilor omului tolerează restrângerea unor drepturi doar în situații excepționale, situație în care nu se încadrează starea economico-financiară dificilă pe care o traversează statul român.
În conformitate cu dispozițiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere.
Președintele Senatului, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I2673 din 23 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată.
Se arată că legea criticată încalcă art. 114 din Constituție, întrucât au fost încălcate condițiile stabilite de Constituție și de jurisprudența Curții Constituționale cu privire la posibilitatea promovării unui proiect de lege prin procedura angajării răspunderii. În acest sens, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza pronunțării
Deciziei Curții Constituționale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009
în materia angajării răspunderii Guvernului. Se susține că nu exista o urgență a adoptării legii criticate, urgența neputându-se datora chiar culpei inițiatorului, respectiv Guvernul, care, potrivit
Legii-cadru nr. 330/2009 , ar fi trebuit să depună legea spre adoptare la Parlament până la data de 30 septembrie 2010. Mai mult, neîndeplinirea acestei obligații încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție.
Totodată, se apreciază că prin depunerea peste termen a proiectului de lege la Parlament, Guvernul, contrar ideii unui comportament loial în relația sa cu Parlamentul, a încălcat art. 61 alin. (1) din Constituție.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinseci, se arată că legea criticată nu readuce drepturile salariale la același nivel ca înainte de reducerile operate prin
Legea nr. 118/2010 , iar creșterea de 15% prevăzută în art. 1 din lege are în vedere nivelul salariului redus. Totodată, se apreciază că majorarea menționată nu este altceva decât o redistribuire în salariu a unor sume corespunzătoare premiului anual și a primei de vacanță, care, în cursul anului 2011, nu se vor mai acorda. Astfel, o măsură temporară de diminuare a drepturilor salariale este permanentizată, ceea ce constituie o încălcare a principiului proporționalității. În aceste condiții, se susține că sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituție.
În fine, se apreciază că legea criticată este contrară art. 11 și 20 din Constituție coroborate cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/6.159 din 22 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. În privința criticilor de neconstituționalitate extrinseci, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza
Deciziei Curții Constituționale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 , apreciindu-se în final că "Guvernul nu este și nu poate fi o "putere legiuitoare"".
În privința criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, se arată, în esență, că legea criticată are un caracter temporar, aplicându-se pentru anul 2011, astfel încât
Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010
este întru totul respectată.
Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/9.938 din 23 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că recurgerea la procedura angajării răspunderii Guvernului este legitimă și oportună, în niciun caz abuzivă, având în vedere că legea criticată urmează să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2011. Totodată, neadoptarea acestei legi într-un termen rezonabil ar fi fost susceptibilă să creeze dificultăți majore în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, de natură să pericliteze înseși obligațiile asumate de statul român față de organismele financiare internaționale.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că legea reglementează un nou sistem de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, o nouă paradigmă, o nouă viziune legislativă asupra salarizării, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 53 din Constituție. Se arată că diminuarea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar a avut un caracter temporar, întrucât de la "1 ianuarie 2011 se recuperează 15% din diminuare", recuperare care este în concordanță cu posibilitățile oferite de evoluția indicatorilor macroeconomici și răspunde prevederilor din Constituție privind responsabilitatea Guvernului de gestionare a problemelor țării. Se mai susține că recuperarea integrală a diminuărilor salariale operate prin
ar avea consecințe majore asupra deficitului bugetar.
În fine, se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu conferă dreptul de a continua încasarea salariului într-un cuantum determinant și că este la latitudinea statelor să stabilească prin legea bugetului cuantumul drepturilor salariale (Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei). Se mai susține că "veniturile viitoare constituie un «bun» numai dacă au fost deja câștigate în baza reglementărilor în vigoare sau dacă există un titlu executoriu cu privire la ele" (Hotărârea din 13 iulie 2006, pronunțată în Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 24 martie 2005, pronunțată în Cauza Erkan împotriva Finlandei, Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației etc.).
CURTEA,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dovezile depuse, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale
art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.
Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Totuși, din motivarea obiecției de neconstituționalitate se constată că aceasta vizează atât o critică de neconstituționalitate extrinsecă privind legea în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare, cât și o critică de neconstituționalitate intrinsecă ce privește, în special, prevederile art. 1 din aceeași lege. În consecință, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 1 din Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și asupra legii în ansamblul său. Textul criticat punctual are următorul cuprins:
- Art. 1: "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și alin. (2) se va stabili în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariul de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit
Legii-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, necuprinse în
Legea-cadru nr. 330/2009 , cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri, la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) cu referire la caracterul de stat de drept al României, ale art. 1 alin. (4) și (5) privind principiile separației și echilibrului puterilor în stat și al respectării Constituției și a supremației sale, ale art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului și ale art. 148 privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate și prevederile art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoașterea drepturilor, libertăților și principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum și cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea urmează a se pronunța, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituționalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituționalitate intrinsecă a legii supuse controlului.
Înainte de a proceda la analiza obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de un număr de 53 de deputați.
I. În privința criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea reține următoarele:
Prin
Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, într-un control a priori de constituționalitate care a vizat viitoarea
Lege-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Curtea a statuat că "Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă. Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentară, dar și de a surmonta actele obstrucționiste ale opoziției în cursul dezbaterilor legislative. Adoptarea acestei legi prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituție a fost necesară pentru a răspunde într-un timp cât mai scurt la cerințele Fondului Monetar Internațional. Prin prisma acestor considerente, Curtea reține că Guvernul a recurs la această procedură în extremis, întrucât structura politică a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgență".
Prin
Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a statuat că angajarea răspunderii Guvernului este o "procedură complexă ce implică raporturi de natură mixtă, deoarece, pe de o parte, prin conținutul său este un act ce emană de la executiv și, pe de altă parte, prin efectul său, fie produce un act de legiferare - așa cum este în speța de față -, fie se ajunge la demiterea Guvernului. Așa fiind, angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, care, neurmând procedura parlamentară obișnuită, este practic adoptată tacit în absența dezbaterilor, Guvernul ținând cont sau nu de amendamentele făcute. La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obișnuită sau în procedura de urgență nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgență. În speță însă nu se pune aceeași problemă, întrucât, atunci când există o majoritate parlamentară care rezultă din faptul că partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumării răspunderii nu era oportună, cu atât mai mult cu cât intrarea în vigoare a acestei legi nu se face imediat, ci pentru anul preuniversitar și universitar 2010-2011. În plus, Curtea constată că dezbaterea în procedura obișnuită în Parlament nu numai că ar fi fost beneficiara unor amendamente, dar ar fi permis implicarea societății civile în problema educației naționale.
De altfel, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Altfel, nu se justifică recurgerea de către Guvern la procedura angajării răspunderii asupra proiectului de lege".
Prin
Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea a statuat, cu privire la cererea președintelui Senatului de a se constata existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, că "nu subzistă condiția urgenței care să fi determinat o astfel de măsură din partea Guvernului [angajarea răspunderii pe proiectul de lege privind educația națională - sn], câtă vreme măsurile prevăzute în proiectul de lege intră în efectivitate începând cu anul școlar 2011-2012, iar unele dintre acestea chiar cu anul școlar 2012-2013".
Prin
Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea a statuat că "Decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunității sale, însă, la nivelul Parlamentului, în condițiile procedurale stabilite prin Constituție și Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, se poate depune și vota o moțiune de cenzură care are drept efect demiterea Guvernului.
Moțiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituțională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activității Guvernului".
Față de jurisprudența Curții Constituționale expusă mai sus, Curtea observă că angajarea răspunderii Guvernului cu privire la Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice îndeplinește criteriile impuse de art. 114 din Constituție, și anume:
- existența unei urgențe în adoptarea măsurilor conținute în legea asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea;
- necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate;
- importanța domeniului reglementat;
- aplicarea imediată a legii în cauză.
Cu privire la primul criteriu menționat, se observă că Guvernul, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu este limitat în a folosi procedura angajării răspunderii de un anumit număr de ori pe sesiune [astfel cum este reglementată procedura angajării răspunderii Guvernului prin Constituția franceză de la 1958, așa cum a fost revizuită prin Legea constituțională nr. 2008-724 din 23 iulie 2008 privind modernizarea instituțiilor celei de-a V-a Republici], ci, din contră, premisa folosirii acestei proceduri are în vedere existența unei urgențe în adoptarea măsurii legislative indiferent de criteriul cantitativ mai sus menționat. În cazul de față, Curtea constată că legea criticată a fost adoptată prin folosirea acestei proceduri tocmai datorită faptului că aceasta urmează să între în vigoare la 1 ianuarie 2011, astfel încât, raportat la momentul intrării în vigoare, este evident că Guvernul trebuia să folosească o procedură constituțională care să permită adoptarea legii până la data de 1 ianuarie 2011. Este discutabil dacă legea criticată ar fi putut fi adoptată până la termenul fixat prin folosirea procedurii obișnuite de legiferare prevăzute de art. 75 din Constituție sau prin adoptarea sa în procedură de urgență, conform art. 76 alin. (3) din Constituție. Or, neadoptarea legii criticate în acest termen ar fi dus la costuri sociale foarte grele în privința personalului salarizat din fonduri publice, respectiv ar fi urmat ca de la 1 ianuarie 2011, în privința calcului salariului/soldei/indemnizației brute, să se aplice în mod exclusiv prevederile
Legii-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, întrucât art. 30 alin. (5) din această lege mențiunea în plată salariul/solda/indemnizația brută avută la 31 decembrie 2009 doar pentru anul 2010, aceasta fiind, deci, o normă cu aplicare limitată în timp.
Prin urmare, hotărârea Guvernului nu a fost animată exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgența reglementării domeniului vizat prin prisma costurilor sociale ce ar fi putut interveni în lipsa acestei măsuri. Astfel, opțiunea Guvernului în promovarea legii pe această cale se întemeiază, în mod obiectiv, pe urgența reglementării rezultând tocmai din eventualele consecințe profund negative ce ar apărea în lipsa ei.
Cu privire la cel de-al doilea criteriu menționat mai sus, Curtea constată că, în privința legii contestate, era necesar ca aceasta să fie adoptată în condiții de maximă celeritate, având în vedere că urmează a se aplică de la 1 ianuarie 2011. Această "maximă celeritate" se constituie într-un element de natură a susține demersul Guvernului, având în vedere că între momentul inițierii acestui proiect de lege și momentul fixat al intrării sale în vigoare era nevoie de o soluție energică și rapidă de natură a contracara efectele negative expuse în prealabil.
Cu privire la cel de-al treilea criteriu, Curtea observă că și conținutul reglementării vizează stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță - salarizarea personalului din sfera publică. Acest domeniu este în relație directă atât cu bugetul de stat, cât și cu bugetul asigurărilor sociale, bugete care sunt influențate în mod decisiv de politica salarială a statului. În mod evident, cuantumul salariilor/soldelor/indemnizațiilor se constituie ca și cheltuială a bugetului de stat - cheltuieli de personal - și, în același timp, contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat constituie un venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, venit care depinde de cuantumul concret al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor stabilite. Astfel, având în vedere implicațiile directe și decisive ale politicii salariale a statului asupra celor două bugete, rezultă, fără dubiu, că salarizarea personalului din sfera publică constituie un domeniu de maximă importanță cu privire la care poate fi folosită procedura angajării răspunderii.
În ceea ce privește cel de-al patrulea criteriu menționat, Curtea reține că aplicarea legii criticate este imediată 1 ianuarie 2011. Însă Curtea urmează să analizeze rațiunile care au stat la baza impunerii acestui termen, respectiv dacă impunerea unei asemenea date de intrare în vigoare a legii este la discreția Guvernului sau decizia executivului și, în final, cea a Parlamentului trebuie să țină cont de anumite elemente obiective. Un atare demers al Curții este de natură a cenzura posibilitatea Guvernului de a prevedea în textul legii termene scurte de intrare în vigoare, pentru a putea folosi procedura angajării răspunderii. Or, în cazul de față, Curtea constată că data intrării în vigoare ține cont de influența pe care o are această lege asupra bugetului de stat și de asigurări sociale, bugete care sunt elaborate anual și aprobate, desigur, tot anual de către Parlament - a se vedea art. 138 alin. (2) din Constituție. Astfel, data intrării în vigoare a legii nu a fost stabilită pentru a fi, în mod formal, imediată, din contră, această condiție de temporalitate este, de asemenea, susținută în mod obiectiv și rațional de natura implicațiilor sale.
Raportat la cele 4 criterii analizate, Curtea observă o intervenție energică și rapidă a Guvernului prin folosirea procedurii angajării răspunderii, pentru a evita costuri sociale greu de surmontat în viitor. În aceste condiții, Curtea constată că legea criticată a fost adoptată cu respectarea cerințelor art. 114 din Constituție.
II. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate. Autorii sesizării pleacă de la premisa greșită potrivit căreia reglementările art. 1 din legea criticată permanentizează diminuarea temporară a drepturilor salariale prevăzute de
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Or, se arată că aceste diminuări trebuie să aibă caracter temporar, întrucât au fost justificate pe temeiul art. 53 din Constituție, temei care nu mai poate fi invocat în cauza de față.
Legat de aceste susțineri, Curtea constată următoarele: În privința modului de stabilire a salariilor/soldelor/ indemnizațiilor brute în cursul anului 2010, au fost aplicabile prevederile art. 12 alin. (3) și
art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 , care prevăd următoarele:
- Art. 12 alin. (3): "(3) În anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
- Art. 30 alin. (5): "(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut [...]".
Cu alte cuvinte, începând cu 1 ianuarie 2011 urmau să între în vigoare dispozițiile
Legii-cadru nr. 330/2009
în privința modalității de calcul a salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute.
Intrarea în vigoare a acestor prevederi ar fi produs consecințe negative în ceea ce privește salarizarea muncii în domeniul public, și anume:
1. imposibilitatea aplicării practice a
Legii-cadru nr. 330/2009
în cursul anului 2011, punându-se atât problema modalității de calcul a salariilor/soldelor/ indemnizațiilor brute, cât și cea a acordării acestora. O atare situație s-ar fi datorat lipsei prevederii unei valori a coeficienților de ierarhizare pentru anul 2011, aspect ce nu poate fi suplinit de existența unei prevederi legale care impune ca până în 2015 valoarea acestui coeficient să fie de 1.100 lei;
2. în cazul stabilirii unei valori a coeficientului de ierarhizare pentru anul 2011, acesta ar fi avut o valoare mult sub nivelul de 1.100 RON ce trebuia atins de abia în 2015, nivel care nu ar fi asigurat un cuantum al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute comparativ cu cel existent la 31 decembrie 2009. O astfel de reglementare ar fi atras un cuantum în plată al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute mult mai scăzut decât cel din anul 2010, indiferent că este vorba de perioada 1 ianuarie-2 iulie 2010 sau 3 iulie-31 decembrie 2010.
Pentru a evita apariția unor astfel de situații perturbatoare, legiuitorul a ales să permită ultraactivarea prevederilor legale anterioare adoptării
Legii-cadru nr. 330/2009
în privința modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute lunare (a se vedea, în acest sens, și
Decizia Curții Constituționale nr. 1.073 din 16 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 11 octombrie 2010, și
Decizia nr. 1.114 din 23 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010), însă cu un corectiv, respectiv prin creșterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv că "începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menține în plată același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor".
Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior
Legii nr. 118/2010 . Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea
Prin urmare, nu se poate susține, astfel cum arată Guvernul în punctul de vedere comunicat, că legea criticată reglementează un nou sistem de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, o nouă paradigmă, o nouă viziune legislativă asupra salarizării, ci, pur și simplu, în anumite limite permite în interesul angajatului ultraactivarea unor reglementări anterioare din domeniul salarizării.
Desigur, pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situației economico-financiare a țării de către legiuitor pentru a restrânge exercițiul unui drept fundamental nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească toate exigențele prevăzute de art. 53 din Constituție.
Curtea, cu prilejul adoptării deciziilor nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, în privința aplicării art. 53 din Constituție, a statuat următoarele:
"Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume:
- să fie prevăzută prin lege;
- să se impună restrângerea sa;
- restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- să fie necesară într-o societate democratică;
- să fie proporțională cu situația care a determinat-o;
- să fie aplicată în mod nediscriminatoriu;
- să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății."
Aplicând aceste criterii cauzei de față, Curtea constată următoarele:
1. Restrângerea dreptului la salariu este prevăzută printr-o lege, și anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
2. Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Însă legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanță, respectiv numai dacă anterior a mai luat și alte măsuri de natură a revigora situația economico-financiară a statului. Or, au mai fost adoptate și alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea veniturilor la bugetul de stat și redresarea situației economico-financiare a țării. Exemplificativ în acest sens Curtea reține:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010
pentru modificarea
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2010
privind modificarea alin. (1) al
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010
pentru modificarea
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2010
privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 21 iunie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2010
privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2010
pentru completarea unor acte normative din domeniul finanțelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 29 iunie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2010
pentru modificarea
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010
pentru modificarea și completarea
privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, sau
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
3. Referitor la cea de-a treia condiție enumerată, se observă, ca și în deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, că soluția legislativă criticată a fost "determinată de apărarea securității naționale [...]. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, [...], ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de «securitate națională» din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului.
În acest sens, prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
De asemenea, prin deciziile nr. 188 și 190 din 2 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, și
Decizia nr. 712 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 711 și 713 din 25 mai 2010
Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010 , [...], Curtea a analizat constituționalitatea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , care suspenda executarea unor hotărâri judecătorești și eșalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situației de criză economică avută în vedere prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 ".
În cauza de față, Curtea constată că se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, Curtea având în vedere expunerea de motive la legea criticată, care prevede, în esență, următoarele:
A - "În anul 2010, în pofida unor ușoare îmbunătățiri ale stării economice, condițiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat inițial, activitatea economică din România înregistrată în ultimele luni fiind în continuare marcată de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse, cât și a unei revenirii lente a partenerilor comerciali ai României. Conform Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2011-2013, la finalul anului 2010 rata inflației se apreciază că va ajunge față de sfârșitul anului 2009 la 8,1%, nivel superior cu 3,36 puncte procentuale față de anul anterior, în timp ce deficitul contului curent al balanței de plăți externe se așteaptă să se mențină în limite sustenabile, reprezentând 5,7% din PIB."
B - "În acest context de criză economică efectele măsurilor stabilite prin
privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor măsuri de corecție."
4. Măsura este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată doar prin adoptarea unor măsuri conjugate și în alte domenii, astfel cum s-a arătat mai sus. Numai când celelalte măsuri luate nu au avut efectul scontat, măsura restrângerii unui drept fundamental devine necesară pentru protejarea, în final, a ființei statului, așa cum rezultă din datele furnizate în expunerea de motive a legii.
5. Există un raport just de proporționalitate a măsurii criticate cu situația care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru just între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
6. Măsura prevăzută de art. 1 din legea criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice.
7. Legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
Nu în ultimul rând, Curtea observă că prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneția, dată la cererea președintelui Curții Constituționale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, "în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești". În continuare, în opinia invocată se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 și 21 ale opiniei citate).
Cu alte cuvinte, o situație de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.
Așa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la Veneția, statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar; chiar dacă răspunsul Comisiei de la Veneția privește situația particulară a judecătorilor, Curtea constată că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, și nu numai al judecătorilor - care ocupă o poziție distinctă în arhitectura statului -, răspunzând astfel unei situații de gravă criză economică ce afectează statul - qui potest plus, potest minus.
În consecință, Curtea observă că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (3) și (5) sau art. 53 din Constituție și nici cele cuprinse în actele internaționale invocate în mod generic, cu privire la care nu există o motivare de natură a respecta exigențele
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 28 decembrie 2010 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Benke Karoly
*
OPINIE SEPARATĂ
În opoziție cu susținerile din Decizia Curții, socotim că Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice trebuia declarată neconstituțională, cel puțin pentru următoarele considerente:
Prin
Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010
referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională a constatat că sesizarea autorilor cu privire la reducerea cu 25 % nu este reală, întrucât din textul acestei legi rezultă că începând cu 1 ianuarie 2011 "se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare".
Se arată în continuare că "în urma aplicării măsurilor criticate se va menține în plată același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și al soldelor ca cel dinaintea reducerilor operate prin legea criticată", accentuându-se caracterul temporar al restrângerii exercițiului acestor drepturi, caracter ce ține de esența dispozițiilor din art. 53 din Constituție.
Curtea conchide în această decizie că măsura de diminuare a cuantumului salariului, indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă, ce afectează dreptul la salariu, dar cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituție.
Or, art. 53 din Constituție arată care sunt aceste condiții, în sensul că restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți trebuie dispusă numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii și sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Dintre toate aceste condiții, existența crizei economice ar putea fi cuprinsă în noțiunea mai largă de apărare a securității naționale, dar fără a se renunța la protecția juridică a drepturilor și libertăților cetățenilor pentru asigurarea unui nivel de trai decent și pe durată determinată.
În acest sens, a fost adoptată și
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
În aceste condiții, se pune problema dacă Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice este în acord cu art. 53 din Constituție și dacă respectă
Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 .
În privința concordanței cu
art. 53, arătăm că Legea nr. 118/2010
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a avut o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. Faptul că Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice nu a revenit la salariile din iunie 2010 încalcă caracterul temporar al legii din iunie 2010 și deci dispozițiile art. 53 din Constituție.
În principiu, se arată în art. 1 alin. (2) din lege că începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut se majorează cu 15%. Întrucât toate aceste elemente ale salariului nu se majorează, ci se încearcă o aducere parțială la nivelul salariului din iunie 2010, restul de 10% neavând un termen de restituire, se încalcă și dreptul de proprietate prevăzut în art. 44 din Constituție, chiar dacă drepturile salariale sunt drepturi de creanță, dar, potrivit jurisprudenței CEDO, sub aspectul ocrotirii lor, li se aplică regulile de la dreptul de proprietate.
În al doilea rând, nu se respectă
Decizia Curții Constituționale nr. 872/2010
care a statuat că această restrângere a exercițiului drepturilor salariale este constituțională în măsura în care se aplică temporar, și anume până la 31 decembrie 2010.
Faptul că textul legii din iunie 2010 prevedea adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare, reținerea a încă 10% din salariile prevăzute în iunie 2010 denotă că legiuitorul nu a ținut cont de prevederile acestei legi.
Obligația de restituire a celor 25% din salariu este, după cum arată Curtea Constituțională, o obligație de rezultat pe care și-a impus-o legiuitorul. Or, în prezent, acesta a transformat-o într-o obligație de mijloace, încălcând în același timp caracterul temporar al restrângerii exercițiului drepturilor salariale, caracter, ce este de esența dispozițiilor art. 53 din Constituție. Mai mult, salariații din sectorul bugetar desfășoară aceeași activitate ca și în iunie 2010, cu salariul redus cu 10%.
Judecător Aspazia Cojocaru Judecător Tudorel Toader
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.