Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1551/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

prezumat în vigoare

Data actului
25 noiembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 60 din 25 ianuarie 2011
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 9.098 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și

art. 3 din Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, excepție ridicată de Laurențiu Coșereanu în Dosarul nr. 3.998/90/2007 și de Gheorghe Elvis în Dosarul nr. 786/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea - Secția penală.

La apelul nominal răspund personal părțile Daniel Iulian Bălan, Ionica Ioniță și Liviu Mareș și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 4.211D/2010 și nr. 4.212D/2010 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Părțile prezente sunt de acord cu conexarea celor două dosare.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.212D/2010 la Dosarul nr. 4.211D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților prezente, care lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 octombrie 2010, pronunțate în dosarele nr. 3.998/90/2007 și nr. 786/90/2009, Tribunalul Vâlcea Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) și

art. 3 din Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Excepția a fost ridicată în dosarele de mai sus de Laurențiu Coșereanu și Gheorghe Elvis.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece instituie un organism paralel instituției constituționale a Ministerului Public, instituție care trebuie să funcționeze unitar și coerent în temeiul principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic. Prin crearea unei punți de legătură între procurorul-șef al direcției și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se nesocotește principiul controlului ierarhic care trebuie să se realizeze în mod nemijlocit.

Tribunalul Vâlcea - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și

art. 3 din Legea nr. 508/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, așa cum au fost modificate prin

art. I pct. 1 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 29 decembrie 2006, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (1) și (2): "(1) Prin prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(2) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin intermediul procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.";

- Art. 3: "Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este condusă de un procuror-șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este ajutat de un procuror-șef adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de 2 consilieri, asimilați consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală prevede că Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, "în condițiile legii". Aceste dispoziții constituționale au stat și la fundamentarea organizării și funcționării Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

Legea nr. 508/2004 .

Totodată, prevederile de lege criticate, care stabilesc natura juridică a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalității organizate și terorismului, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul procurorului-șef al acestei direcții, nu reprezintă altceva decât o subliniere a caracterului specializat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acela de magistratură instituită pentru combaterea anumitor infracțiuni, și o reflectare a principiilor constituționale cuprinse în art. 132 alin. (1) din Constituție, care dispun că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și

art. 3 din Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, excepție ridicată de Laurențiu Coșereanu în Dosarul nr. 3.998/90/2007 și de Gheorghe Elvis în Dosarul nr. 786/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.