Decizia nr. 1516/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 34/2006 19 aprilie 2006 (prevederi anume) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucr…
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bentley România" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 1.862/119/2009 al Tribunalului Covasna - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 27 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.862/119/2009, Tribunalul Covasna - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bentley România" - S.R.L. din Timișoara.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, în cazul în care se consideră că societatea comercială - persoana juridică privată care accesează fonduri publice nerambursabile - nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , iar procedura de atribuire a contractului de furnizare de produse inițiată de aceasta nu este achiziție publică în sensul art. 9 din același act normativ, dispozițiile mai sus citate îngrădesc prevederile art. 21 din Legea fundamentală și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, modul de atribuire a unui contract de furnizare de produse, finanțat din banii publici ai unei autorități contractante, nu poate fi supus controlului judecătoresc, pentru motivul că o astfel de procedură nu este calificată drept achiziție publică conform
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 .
Tribunalul Covasna - Secția civilă arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile criticate definesc noțiunea de autoritate contractantă și domeniul de reglementare al
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , fără a statua asupra vreunei căi de atac în justiție. Astfel, instanța apreciază că argumentele invocate de autorul excepției se referă la eventualele lacune ale textului de lege ori la aspecte ce vizează modul de interpretare a legii, chestiuni ce nu pot face obiectul controlului de constituționalitate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textele criticate nu îngrădesc sub niciun aspect liberul acces la justiție, nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 și
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, ordonanță aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 337/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006. Art. 8 lit. b) a fost modificat prin
art. II pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2009
privind unele măsuri în domeniul legislației referitoare la achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 12 martie 2009.
Articolul 8
lit. e) a fost modificat prin
art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 4 octombrie 2007. Art. 9 lit. c) și c^1) a fost modificat prin
art. I pct. 6 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 2 iulie 2010.
Textele criticate au următorul conținut:
- Art. 8: "Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanțe de urgență:
a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local;
b) oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial și care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:
- este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
c) oricare asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b);
d) oricare întreprindere publică ce desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la cap. VIII secțiunea 1, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități;
e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a)-d), care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la cap. VIII secțiunea 1, în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art. 3 lit. k), acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități.";
- Art. 9: "Prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru:
a) atribuirea contractului de achiziție publică, inclusiv a contractului sectorial, în acest din urmă caz fiind aplicabile prevederile cap. VIII;
b) încheierea acordului-cadru;
c) atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de lucrări, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
- respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;
- valoarea estimată a respectivului contract este mai mare decât echivalentul în lei a 4.845.000 euro;
c1) atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de servicii, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
- respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;
- valoarea estimată a respectivului contract este mai mare decât echivalentul în lei a 193.000 euro;
d) atribuirea contractului de achiziție publică de către o autoritate contractantă, în numele și pentru o altă persoană fizică/juridică, în cazul în care respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;
e) organizarea concursului de soluții;
f) atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice și a contractului de concesiune de servicii, în acest caz fiind aplicabile prevederile cap. VII."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textele de lege criticate, pe de-o parte, definesc noțiunea de autoritate contractantă, iar pe de altă parte, stabilesc domeniul de reglementare al ordonanței de urgență.
Curtea reține însă că autorul excepției este nemulțumit de modul în care textele criticate sunt interpretate și aplicate de către instanța de judecată și de faptul că atribuirea unui contract de furnizare de produse, finanțat din banii publici ai unei autorități contractante, nu este calificată drept achiziție publică conform
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 .
În aceste condiții, Curtea constată că, pe de-o parte, interpretarea și aplicarea legii reprezintă aspecte care constituie atributul suveran al instanței de judecată în opera de înfăptuire a justiției, iar pe de altă parte, completarea textului art. 9 în sensul calificării drept achiziție publică a atribuirii unui contract de furnizare de produse reprezintă o problemă ce ține de procesul de legiferare, aceste chestiuni excedând sferei de competență a Curții Constituționale.
Așa fiind, Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bentley România" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 1.862/119/2009 al Tribunalului Covasna - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.