Decizia nr. 1548/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală și
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 236/45/2007, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală și
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Vasile Prisacaru.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 referitoare la Dreptul intern și dreptul internațional, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece importanța mijlocului de probă a declarațiilor martorilor este de necontestat, în condițiile în care persoana ce întrunește această calitate este, de principiu, neinteresată, imparțială, echidistantă, atrăgându-i-se atenția asupra împrejurărilor esențiale ale cauzei, pe care le prezintă sub prestare de jurământ. Or, raportat la acestea, declarația denunțătorului nu poate fi apreciată ca fiind dată de o persoană neinteresată, obiectivă și imparțială atât timp cât denunțul formulat reprezintă o cauză de impunitate sau un mijloc de reducere a limitelor pedepselor, așa cum se dispune în art. 255 alin. 3 din Codul penal și
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 . Totodată, textele legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, așa cum este consacrat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nesocotesc principiul egalității armelor prin aceea că părțile trebuie să fie tratate în mod egal pe toată durata desfășurării procesului.
Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate și că nemulțumirea autorului nu vizează conținutul reglementărilor, ci absența altor dispoziții legale care ar fi oportune pentru clarificarea poziției procesuale a denunțătorului în cazurile de corupție.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 255 alin. 3 - Darea de mită din Codul penal, art. 223 - Denunțul și art. 78 - Martorul, ambele din Codul de procedură penală, așa cum a fost modificat prin
Legea nr. 202/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, precum și ale
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, așa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au următorul conținut:
- Art. 255 alin. 3 din Codul penal: "Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.";
- Art. 223 din Codul de procedură penală: "Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.
Denunțul trebuie să conțină aceleași date ca și plângerea.
Denunțul scris trebuie să fie semnat de denunțător, iar în cazul denunțului oral, acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în fața căruia a fost făcut.
Dispozițiile art. 222 alin. 9 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 78 din Codul de procedură penală: "Persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.";
-
Articolul 19
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 : "Persoana care a comis una dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența Direcției Naționale Anticorupție, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 11 referitoare la Dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul, după ce, într-o primă argumentare, punând semnul egalității între calitatea de martor și cea de denunțător, evidențiază aspecte legate de ponderea unei astfel de declarații în condițiile existenței unei cauze de impunitate ori de reducere a pedepsei, în final, atribuind în procesul penal martorului și denunțătorului calitatea de parte, extrage aspecte legate de existența unor presupuse inegalități ale armelor. Or, de vreme ce premisele de la care se pornește sunt cel puțin discutabile, și concluzia este lovită de aceleași neajunsuri.
Pe de altă parte, împrejurarea că
art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
atribuie competenței Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute de
privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, atestă că legiuitorul a instituit o normă specială, care, din perspectiva acestor fapte, derogă de la dreptul comun, respectiv Codul penal. Modalitatea în care textele sunt interpretate și aplicate în aceste cauze nu poate fi supusă cenzurii instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta se pronunță fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, neputând interveni în înfăptuirea actului de justiție, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție "se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
De asemenea, prin
Decizia nr. 35 din 11 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , statuând că, "în esență, autorul excepției nu critică măsura de individualizare a pedepsei instituită de legiuitor, ci faptul că nu s-a prevăzut aplicarea acestei măsuri și față de denunțătorii a căror urmărire penală pentru infracțiuni de corupție se efectuează de alte organe decât cele prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 . Altfel spus, autorul excepției nu critică conținutul unei reglementări ci o omisiune de reglementare".
Ținând seama de dispozițiile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie respinsă ca inadmisibilă.
De altfel, aspectele reclamate de autor au fost dezlegate în mare parte de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. LIX (59) din 24 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008, a statuat că "dispozițiile art. 255 alin. 3 și 5 din Codul penal sunt aplicabile doar în cazul infracțiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv ale
art. 6^1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 ".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală și
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.