Decizia nr. 18/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Danone P.D.P.A." - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.013/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 29 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.013/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Danone P.D.P.A." - S.R.L. din București cu ocazia soluționării cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei civile nr. 482/R din 12 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în Dosarul nr. 12.981/3/2008.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21, când "se aplică în situația în care o primă cerere de abținere respinsă este urmată de recuzarea completului. [...] De aceea, în situația declarării ca inadmisibile a cererii de recuzare, prin prisma art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă, nu ar exista un acces la judecată pentru expunerea tuturor argumentelor, astfel cum sunt redate în conținutul cererii de recuzare, [...] motive care o fac pe parte să aibă dubii cu privire la imparțialitatea instanței".
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul cuprins: "Pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă instituie condițiile în care se poate formula o nouă cerere de recuzare împotriva aceluiași judecător. Prin urmare, textul de lege criticat reprezintă o normă de procedură prin intermediul căreia legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Pe de altă parte, dispozițiile de lege criticate realizează o veritabilă protecție a justițiabilului împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluționării cauzei, restrângând posibilitățile părților de a solicita suspendarea judecării cauzei doar la acele situații care se justifică rațional.
De altfel, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Danone P.D.P.A." - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.013/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.