Decizia nr. 43/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Xu Aifei în Dosarul nr. 8.375/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpretul autorizat de limba chineză solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textele de lege criticate sunt suficient de clare și accesibile încât să întrunească criteriul de calitate impus de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.375/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2), ale art. 103 lit. f) și ale

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Xu Aifei într-o cauză având ca obiect menținerea regimului tolerării acestuia pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt lipsite de precizie și claritate, întrucât nu conțin precizări referitoare la situații similare celei în care se află autorul excepției, noțiunile de "motive obiective" și de "împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și de neînlăturat" fiind prea vagi și imprecise pentru ca acesta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situația sa. Autorul excepției precizează că a încălcat Legea planificării familiale din China și, dacă s-ar întoarce în această țară, ar fi supus sterilizării forțate. Așadar, îndepărtarea sa de pe teritoriul României, ca o consecință a refuzului menținerii regimului tolerării, ar constitui o încălcare a dreptului la protecție împotriva pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conținut:

- Art. 102 alin. (1) și (2): "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României.";

- Art. 103 lit. f): "Străinii prevăzuți la art. 102 alin. (1) pot fi tolerați în următoarele situații: (...)

f) atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceștia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective.";

- Art. 104 alin. (1): "(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariția cauzelor."

Curtea observă că, deși în motivarea scrisă a excepției autorul acesteia a criticat și dispozițiile art. 4 alin. (4) și cele ale

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu a reținut nici în dispozitivul și nici în practicaua încheierii de sesizare a Curții Constituționale aceste texte legale. Or, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a Curții Constituționale îl constituie încheierea pronunțată de instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția. Împotriva acestei încheieri, autorul excepției avea posibilitatea să formuleze recurs, în condițiile prevăzute de

art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 . Întrucât nu a fost exercitată această cale de atac, instanța de contencios constituțional se consideră legal învestită doar cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 .

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

contravin dispozițiilor care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, cuprinse în art. 22 alin. (2) din Constituția României și în art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de

Decizia nr. 112 din 9 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, sau

Decizia nr. 1.037 din 14 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 24 septembrie 2010, a mai analizat critici similare, referitoare la pretinsa lipsă de precizie și claritate a textelor de lege care formează și obiectul prezentei excepții. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor "motive obiective" care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei).

Referitor la dispozițiile

art. 103 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , Curtea Constituțională a reținut că acestea oferă străinilor șansa de a le fi tolerată rămânerea pe teritoriul României și în alte cazuri decât cele enumerate la lit. a)-e) ale

art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , dacă autoritatea competentă apreciază că aceasta este în mod obiectiv necesară. Prin urmare, textul de lege criticat are o redactare care permite flexibilitate în stabilirea motivelor pentru care se poate acorda tolerarea, ceea ce este de natură să avantajeze destinatarul normei.

Totodată, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin elemente care să conducă la concluzia că nesocotesc dispozițiile constituționale și convenționale care interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante. Judecătorul învestit cu soluționarea plângerii îndreptate împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrări urmează să stabilească dacă, în circumstanțele concrete ale fiecărei spețe, există riscul ca, în țara de origine, solicitantul să fie supus la torturi, pedepse sau tratamente inumane ori degradante de tipul celor interzise prin prevederile constituționale și convenționale invocate, risc care să reprezinte un motiv suficient pentru tolerarea șederii acestuia pe teritoriul României.

De asemenea, Curtea observă că cele arătate mai sus sunt aplicabile și în ceea ce privește dispozițiile

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 .

Neexistând elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței amintite, în cauza de față își mențin valabilitatea atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2), art. 103 lit. f) și

art. 104 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Xu Aifei în Dosarul nr. 8.375/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011.