Decizia nr. 115/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 2 și

art. 10 din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Vasile Tiba în Dosarul nr. 6.104/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.104/118/2009, Tribunalul Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, ale art. 2 și

art. 10 din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Vasile Tiba.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece instituie o inegalitate între părțile din proces, atribuind dreptul exercitării unei căi de atac, respectiv recursul, numai procurorului în situația desesizării. În caz de respingere a cererii de sesizare, așa cum s-a dispus în cauză, inculpatul nu are acest drept.

Cu privire la dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 143/2000 , se susține că acestea contravin art. 1 alin. (3) și art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece, deși alineatul (1) al articolului menționat conține mai multe modalități de săvârșire a faptei și o referire relativă și arbitrară la alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, legiuitorul a înțeles să instituie un singur cadru de pedepsire cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, fără să facă vreo diferențiere în funcție și de alte criterii obiective. Se arată că, prin aceasta, procurorul sau judecătorul, în absența unor reglementări cu un conținut univoc, au la îndemână o paletă extrem de variată de a acuza și de a condamna, conceptul de dreptate ca valoare socială fiind neîndoios afectată.

În ceea ce privește

art. 10 din Legea nr. 143/2000 , acesta contravine, în opinia autorului excepției, dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece instituie o inegalitate între persoana care coordonează, finanțează activitatea și care este mai aspru pedepsită decât persoana care săvârșește propriu-zis fapta de trafic de droguri, în una dintre modalitățile prevăzute de art. 2-9 din lege.

Tribunalul Constanța - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 2 și

art. 10 din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.";

-

art. 2 din Legea nr. 143/2000 : "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.";

-

art. 10 din Legea nr. 143/2000 : "Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani."

În motivarea excepției se invocă dispozițiile art. 1 alin. (3) potrivit cărora România este stat de drept, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind liberul acces la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d) și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, precum și la dispozițiile art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, referitor la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, se constată următoarele:

I. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală în raport de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 591 din 8 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 28 noiembrie 2005, respingând excepția invocată, Curtea a statuat că dispozițiile criticate nu sunt contrare prevederilor art. 21, 24 și 129 din Constituție. Curtea a reținut că, potrivit art. 126 și 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifică prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituțional, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale". De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituție, deoarece legea asigură accesul persoanelor interesate la justiție, prin reglementarea posibilității exercitării recursului împotriva încheierilor pronunțate de instanță, odată cu exercitarea recursului împotriva sentinței sau a deciziei atacate. Totodată, nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituție, întrucât persoana interesată își poate formula apărări în cadrul căii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei. În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a încălcării dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, s-a reținut că textele legale criticate nu opresc părțile interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată anterior, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au preluat soluția legislativă de principiu, reglementată, la momentul pronunțării deciziei mai sus menționate, de art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală.

În același sens sunt și

Decizia nr. 285 din 11 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, și

Decizia nr. 501 din 7 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2009, a căror soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate, precum și considerentele de principiu pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.

II. În ceea ce privește critica dispozițiilor

art. 2 din Legea nr. 143/2000 , formulată în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) și art. 21 alin. (3) din Constituție, se constată că aceasta nu poate fi reținută. Astfel, prin acest text de lege, legiuitorul a instituit un cadru amplu de pedepsire cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, individualizarea judiciară, sub aspectul cuantumului, a pedepsei închisorii realizându-se în funcție de criterii obiective concretizate în modalități ale infracțiunii de trafic de droguri. Se constată că este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate formulată în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât textul de lege ce face obiectul excepției nu aduce atingere, sub niciun aspect, dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, câtă vreme acestea se pot prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege în acest sens.

III. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 143/2000 , Curtea constată că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 16 din Legea fundamentală, deoarece acestea se aplică fără niciun fel de discriminare pe considerente arbitrare tuturor celor aflați în ipoteza normei. În plus, de vreme ce, potrivit

Deciziei nr. 38/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 16 martie 2009, fapta de organizare, conducere sau finanțare a acțiunilor prevăzute la

art. 2-9 din Legea nr. 143/2000

constituie o infracțiune distinctă, și nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 2-9 din aceeași lege, nici compararea statutului juridic al subiecților activi ai infracțiunii prevăzute de

art. 10 din Legea nr. 143/2000

cu subiecții activi ai infracțiunilor prevăzute de art. 2-9 din același act normativ nu poate susține neconstituționalitatea normelor criticate.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum și ale art. 2 și

art. 10 din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Vasile Tiba în Dosarul nr. 6.104/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.