Decizia nr. 70/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 și

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interactiv Media SMS" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 8.076/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Societatea Comercială "D Ventures" S.R.L. din Târgu Mureș în Dosarul nr. 992/1.371/2009 al Tribunalului Comercial Mureș.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.381D/2010 și nr. 1.662D/2010, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 1.662D/2010 la Dosarul nr. 1.381D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența Curții în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.076/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 și

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interactiv Media SMS" - S.R.L. din București.

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 992/1.371/2009, Tribunalul Comercial Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "D Ventures" - S.R.L. din Târgu Mureș.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

contravin prevederilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituție, deoarece se instituie o diferență între debitor și creditor, debitorul neavând posibilitatea de a-și prezenta apărările în fața instanței de judecată. Dispozițiile art. 12, prin faptul că instituie un termen foarte scurt pentru soluționarea procedurii prevăzute de art. 5-8 din ordonanța de urgență, contravin prevederilor art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție. În continuare, se arată că dispozițiile art. 13 și art. 14 contravin prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție. De asemenea, în condițiile în care aceeași instanță de judecată soluționează o cauză, atât în prim grad de jurisdicție, cât și în calea de atac, se încalcă dreptul părții de a beneficia de judecarea cauzei de către un tribunal imparțial și independent. Totodată, se susține că dispozițiile art. 13 contravin și prevederilor art. 53 din Legea fundamentală.

Judecătoria Sectorului 1 București arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Comercial Mureș arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 și

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007. Art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) și (2) au fost modificate prin articolul unic pct. 5 și 6 din

Legea nr. 118/2008

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.

Textele criticate au următorul conținut:

- Art. 7 alin. (1): "Pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înțelegere a părților asupra modalităților de plată. Citația va fi înmânată părții cu 3 zile înaintea termenului de judecată.";

- Art. 12 alin. (1): "Procedura prevăzută la art. 5-8 și la art. 10 nu va depăși 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului.";

- Art. 13: "(1) Împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

(3) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviințată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanță.

(4) Dacă instanța învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța de plată, pronunțând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.";

- Art. 14 alin. (1): "Ordonanța de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, precum și a creanțelor asupra statului, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) referitoare la faptul că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

s-a pronunțat în repetate rânduri, exemplu fiind

Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau

Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Or, potrivit art. 126 din Constituție, competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanța de urgență criticată. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluționarea pricinilor în primă instanță, are obligația de a încerca împăcarea părților. Faptul că, potrivit

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , judecătorul citează părțile pentru explicații și lămuriri și stăruie în efectuarea plății sumei datorate nu înseamnă că acesta se antepronunță, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanța de urgență menționată prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanța de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, instanța constatând că cererea este întemeiată.

În ceea ce privește dispozițiile art.13 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții. Astfel, prin

Decizia nr. 270 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 25 iulie 2003, sau prin

Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, Curtea a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva ordonanței. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca, în considerarea anumitor particularități, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, și din redactarea adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident, cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

În materia căilor de atac, Curtea, în jurisprudența sa, a stabilit cu titlu de principiu că o soluție legislativă ce prevede soluționarea de către aceeași instanță a căii de atac împotriva propriei sale hotărâri nu relevă niciun fine de neconstituționalitate, cu condiția ca soluționarea cauzei să aparțină unor complete cu o compunere diferită. În acest sens Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 518 din 20 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006,

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, și

Decizia nr. 405 din 16 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006. Aceste considerente se aplică mutatis mutandis și prezentei cauze.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (1), art. 13 și

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Interactiv Media SMS" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 8.076/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Societatea Comercială "D Ventures" - S.R.L. din Târgu Mureș în Dosarul nr. 992/1.371/2009 al Tribunalului Comercial Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.