Decizia nr. 175/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 65 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Emanoil Mierlăcioiu în Dosarul nr. 4.041/91/2008 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că este de competența instanțelor judecătorești să controleze legalitatea și temeinicia concedierilor realizate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.041/91/2008, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 65 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Emanoil Mierlăcioiu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva sentinței prin care s-a dispus anularea unei decizii de concediere dispuse în temeiul

art. 65 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate, reglementând concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă o îngrădire a dreptului constituțional la muncă, care nu poate fi justificată nici prin prisma art. 53 din Constituție.

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile legale criticate, reglementând încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, vizează funcționarea în bune condiții a unității angajatoare, ceea ce nu este de natură a încălca prevederile art. 41 și art. 53 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată; în acest sens, se arată că dreptul la muncă nu este un drept absolut. Se susține că, asemenea oricărui alt contract, încetarea contractului individual de muncă poate fi dispusă din inițiativa ambelor părți contractante în condițiile prevăzute de lege. Totodată, se arată că dificultățile economice prin care trece un angajator pot justifica desființarea unui post din schema sa organizatorică și concedierea persoanei care îl ocupă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 65 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

"(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, a statuat că "dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă și dreptul la protecția socială, consacrate de art. 41 din Constituție, republicată, în concordanță cu reglementările din instrumentele juridice internaționale, sunt drepturi fundamentale și generale. În exercitarea acestor drepturi orice persoană are posibilitatea să se încadreze în muncă fără să fie forțată în acest sens, să opteze pentru o anumită profesie, meserie sau ocupație, pentru care se pregătește și se califică în mod corespunzător, precum și pentru un loc de muncă dorit". Curtea a reținut că "acestea nu sunt însă drepturi absolute, în sensul că persoana s-ar putea încadra la orice loc de muncă, de aceste drepturi beneficiind numai persoanele cu calificarea și aptitudinile necesare unei profesii, meserii sau ocupații pentru care are calificarea și aptitudinea necesare. Astfel, Codul muncii, în scopul eliminării oricăror discriminări la angajare și în scopul asigurării stabilității raporturilor de muncă, prevede numeroase garanții, menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importantă este stricta reglementare a condițiilor de încetare a contractului individual de muncă. Acesta poate înceta și din inițiativa angajatorului pentru motive ce țin de persoana salariatului, dar și pentru motive legate de funcționarea în bune condiții a unității. Aceste motive sunt concret determinate de lege, iar salariatul concediat poate contesta în justiție legalitatea și temeinicia motivelor concedierii". Totodată, Curtea a observat că art. 24 lit. a) din Carta socială europeană revizuită "prevede posibilitatea concedierii salariaților pentru "un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului".

În ceea ce privește verificarea valabilității motivului invocat de angajator, aceasta intră în competența instanțelor judecătorești sesizate prin contestația salariatului concediat" în același sens, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 417 din 3 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, și

Decizia nr. 840 din 2 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 30 iulie 2009.

De asemenea, Curtea reține că acest text nu se poate aplica în mod disimulat, întrucât conținutul său normativ presupune ca desființarea locului de muncă, pe lângă efectivitatea sa, să fie reală și serioasă, respectiv să aibă caracter obiectiv, adică să nu țină de persoana salariatului, să fie precisă, și anume să fie veritabilul motiv al concedierii, și să fie serioasă, în sensul că motivele invocate de angajator să fie de o anumită gravitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 65 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Emanoil Mierlăcioiu în Dosarul nr. 4.041/91/2008 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2011.