Decizia nr. 121/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Free Sensation" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 2.067/94/2010 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, cu referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.067/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Free Sensation" - S.R.L. din Otopeni, într-o cauză civilă având ca obiect emiterea unei somații de plată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

reglementează o procedură specială a unei cereri având ca obiect pretenții, alta decât procedura reglementată de Codul de procedură civilă, și astfel procedura dreptului comun, reglementată printr-o lege organică, a fost modificată de o ordonanță de urgență. De asemenea, autorul este nemulțumit de faptul că prin prevederile art. 13 din actul menționat se înlocuiește calea de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, respectiv apelul sau recursul, cu o "așa numită cerere în anulare".

Judecătoria Buftea opinează în sensul că excepția este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatului Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007.

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, asupra dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, s-a mai pronunțat prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituționale. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 702 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010,

Decizia nr. 1.490 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010,

Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009.

Astfel, Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Or, potrivit art. 126 din Constituție, competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanța criticată.

De principiu, Curtea a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) și ale art. 129 din Constituție, accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

De altfel, în mod evident, procedura ce face obiectul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

se desfășoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garanțiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-și apăra interesele.

De asemenea, Curtea a constatat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanței. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție, într-adevăr, în măsura în care textul constituțional de referință folosește termenul generic de «căi de atac», fără a le identifica și a le caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel și recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituționalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca în considerarea anumitor particularități să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.

O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacțională adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

Pe de altă parte, Curtea constată că reglementarea acestei căi de atac constituie expresia aplicării în plan legislativ a garanției constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, în condițiile în care creditorul, în cazul în care i s-a respins cererea, are posibilitatea de a formula, potrivit dreptului comun, o acțiune în pretenții prin care își poate valorifica dreptul, în virtutea egalității de arme care guvernează procesul civil, apare ca justă și echitabilă și punerea la dispoziția debitorului a cererii în anulare a ordonanței de plată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Free Sensation" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 2.067/94/2010 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.