Decizia nr. 101/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Cristiana Nicoleta Bugaru în Dosarul nr. 43.489/3/2009 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Georgeta Mioara, Lăcrămioara Mihăilescu, avocat cu delegație la dosar, partea Ionela Bunea personal, lipsind celelalte părți și autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii de amânare depuse la dosar de către autoarea excepției.

Avocatul părții Georgeta Mioara Lăcrămioara Mihăilescu, precum și partea Ionela Bunea lasă la aprecierea instanței acordarea unui nou termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului părții Georgeta Mioara, Lăcrămioara Mihăilescu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Partea Ionela Bunea lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, principiul non bis în idem, invocat de autorul excepției, presupunând existența unei hotărâri definitive de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, identitatea de persoană și identitatea de obiect. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia textul de lege criticat nu respectă cerința previzibilității, arată că, pentru o înțelegere corectă a termenilor, autorul excepției trebuia să aibă în vederea atât dispozițiile

Legii nr. 143/2000 , cât și pe cele ale Convenției asupra substanțelor psihotrope, ratificată prin

Legea nr. 118/1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul 43.489/3/2009, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Cristiana Nicoleta Bugaru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că textul criticat referitor la eliberarea de droguri de mare risc pe baza unor rețete medicale falsificate incriminează aceeași infracțiune ca cea prevăzută de art. 2 din același act normativ, care se referă la punerea în vânzare și vânzarea drogurilor de mare risc. Se ajunge, astfel, potrivit autorului excepției, la o dublă incriminare a aceleiași fapte, ceea ce este de natură să încalce principiul non bis în idem, prevăzut de Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, pentru a fi în concordanță cu prevederile constituționale și cele convenționale, textul de lege trebuie să fie previzibil, cerință pe care dispozițiile criticate nu o respectă.

Tribunalul București - Secția I penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că incriminarea și sancționarea de către legiuitor a traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național reprezintă o opțiune a acestuia, în aplicarea unor măsuri de politică penală, și nu cuprind nicio normă de natură a împiedica părțile unui proces penal să exercite căile de atac prevăzute de lege și să formuleze cereri în fața instanțelor judecătorești și, în general, să se prevaleze de toate garanțiile ce caracterizează un proces echitabil. Așa fiind, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 6 au următorul cuprins: "(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și eliberarea sau obținerea, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate."

Dispozițiile art. 2 la care autorul excepției face referire în motivarea excepției au următorul conținut: "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justiție și art. 124 alin. (2) și (3) referitoare la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 14 alin. 5 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că principiul non bis în idem este prevăzut în art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca dreptul prevăzut de textul mai sus menționat să poată fi invocat, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care aceasta este din nou urmărită sau judecată. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de față.

Curtea constată, totodată, că dispoziția criticată reprezintă o normă de drept substanțial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de garanțiile care condiționează desfășurarea unui proces echitabil și dreptul la apărare. De asemenea, Curtea reține că reglementarea infracțiunii prevăzute de dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

reprezintă o opțiune de politică penală, de competența exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Cristiana Nicoleta Bugaru în Dosarul nr. 43.489/3/2009 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.