Decizia nr. 284/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. 4, art. 62, 63, 66, 78, 87 și 88 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Matei Mărgărit Viorel în Dosarul nr. 4.979/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Prim-magistratul-asistent referă că dosarul se află la al doilea termen de judecată, precum și faptul că autorul excepției a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei motivată de împrejurarea că, în aceeași dată, este citat cu mandat de aducere la Judecătoria Satu Mare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.

Curtea, având în vedere că dosarul se află la al doilea termen de judecată, iar autorul excepției avea posibilitatea angajării unui apărător, acesta fiind, de altfel, unul dintre motivele pentru care s-a acordat acest termen în cauză, respinge cererea de amânare formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, critica vizând, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.979/296/2007, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. 4, 62, 63, 66, 78, 87 și 88 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Matei Mărgărit Viorel.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate aduc atingere dreptului învinuitului la un proces echitabil, precum și dreptului la egalitate al acestuia, deoarece condiționează urmărirea penală și trimiterea în judecată la nivele de jurisdicție diferite. Cu privire la art. 30 alin. 4 din Codul de procedură penală, care, definind sintagma "locul săvârșirii infracțiunii", determină competența teritorială a instanței, se arată că "pentru verificarea procedurală a regularității actului de sesizare se impunea trimiterea dosarului la Parchet pentru ca prim-procurorul să studieze și să avizeze actul de sesizare cu privire la conținutul incomplet al probatoriului, lipsa elementelor constitutive ale rechizitoriului și competența materială a instanței după locul săvârșirii infracțiunii, or instanța s-a limitat să admită în mod formal excepția expres invocată privind regularitatea actului de sesizare, fără a-l trimite la Parchet". Cu privire la art. 66 din Codul de procedură penală, privind prezumția de nevinovăție, autorul invocă faptul că în cauză s-a folosit exclusiv cuvântul martorilor împotriva cuvântului său, în contextul existenței unei relații de "veche dușmănie" a acestor martori față de persoana sa. Referitor la dispozițiile art. 62, 63 și 78 din Codul de procedură penală, privind probele, inclusiv proba cu martori, susține că "se impune un supliment de probatoriu, deoarece martorii apărării nu au fost audiați deloc în faza de urmărire penală, fiind audiați doar parțial și secvențial în faza de judecată, martorii acuzării fiind astfel protejați prin lipsa audierii în contradictoriu și a martorilor apărării." În sfârșit, cu privire la art. 87 și 88 din Codul de procedură penală, privind confruntarea persoanelor ascultate, atunci când există contraziceri între declarațiile acestora, se exprimă opinia potrivit căreia confruntarea nu e mijloc de probă, ci doar un procedeu complementar, ce constă în reaudierea simultană a celor ale căror declarații sunt contradictorii. Se invocă, totodată, jurisprudența neunitară privind legala sesizare a instanței de judecată.

Judecătoria Satu Mare consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât motivele arătate de inculpat în susținerea acesteia sunt mai degrabă apărări de fond decât critici de neconstituționalitate. Se mai arată și faptul că inculpatul a precizat doar în mod generic textul constituțional încălcat.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 30 alin. 4, art. 62, 63, 66, 78, 87 și 88 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 30 alin. 4: "Prin «locul săvârșirii infracțiunii» se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.";

- Art. 62: "În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.";

- Art. 63: "Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.";

- Art. 66: "Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

În cazul când exista probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.";

- Art. 78: "Persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.";

- Art. 87: "Când se constată că există contraziceri între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.";

- Art. 88: "Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele și împrejurările în privința cărora declarațiile date anterior se contrazic.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate încuviința ca persoanele confruntate să-și pună reciproc întrebări.

Declarațiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal."

Textele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (2) și (3) privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) și (12) privind prezumția de nevinovăție și legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției, ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege și ale art. 131 alin. (1) și (3) privind rolul Ministerului Public.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că autorul acesteia critică, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii în cauza dedusă judecății. Or, astfel de critici intră în competența de soluționare a instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului", alin. (2) al aceluiași articol stabilind că "sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției". Tot astfel nu intră în competența Curții Constituționale soluționarea criticilor referitoare la practica neunitară a instanțelor de judecată, sub acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale".

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. 4, art. 62, 63, 66, 78, 87 și 88 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Matei Mărgărit Viorel în Dosarul nr. 4.979/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2011.