Decizia nr. 215/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Aade Ahmed Nasser Ali în Dosarul nr. 201/57/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând cele reținute de Curte prin

Decizia nr. 265 din 24 februarie 2009 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 18/F/CA/2010 din 31 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 201/57/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Aade Ahmed Nasser Ali într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României și de prelungire a dreptului de ședere temporară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate oferă posibilitatea angajatorului de a abuza de drepturile contractuale ale angajatului său. Astfel, prin neplata datoriilor către instituțiile financiare ale statului, angajatorul poate determina desfacerea contractului de muncă al unui cetățean străin fără a avea nevoie de vreun motiv temeinic sau de respectarea căilor legale de concediere a acestuia și, mai mult decât atât, fără ca angajatul să aibă vreo vină. Arată că, printr-o astfel de atitudine, se încalcă atât "egalitatea dintre persoanele ale căror drepturi sunt respectate prin Constituția României", cât și "dreptul unui cetățean străin de a munci în mod legal pe teritoriul României și de a-și alege singur locul de muncă, acest drept fiind lăsat la puterea discreționară a angajatorului". Precizează că, în cazul său, chiar în conținutul deciziei de returnare a sa s-a constatat faptul că această decizie a fost luată ca urmare a unei culpe a angajatorului. Prin urmare, efectele nerespectării de către societatea comercială angajatoare a unor dispoziții legale se repercutează asupra unui angajat. Dacă, ulterior, angajatorul își îndeplinește obligațiile, nu va suferi nicio sancțiune, dar angajatul pierde dreptul de a sta pe teritoriul României și, implicit, i se desface și contractul de muncă, deși și-a îndeplinit cu conștiinciozitate obligațiile asumate prin contractul de muncă.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 56 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 56 alin. (1) lit. e) și alin. (2): "(1) Străinilor intrați în România în scopul angajării în muncă li se prelungește dreptul de ședere temporară, dacă: (...)

e) [prezintă] certificatul de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul angajatorul privind achitarea la zi a obligațiilor către bugetul public național, doar la prelungirile ulterioare sau dacă între data înregistrării solicitării pentru eliberarea autorizației și data înregistrării cererii pentru eliberarea permisului de ședere au trecut mai mult de 60 de zile; (...)

(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și e), precum și dacă îndeplinește condițiile pentru prelungirea autorizației de muncă."

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții din Constituție: art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 18 - "Cetățenii străini și apatrizii" și art. 41 - "Munca și protecția socială a muncii".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 265 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Curtea s-a mai pronunțat asupra prevederilor

art. 56 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală, statuând că acestea nu aduc atingere dreptului la muncă sau principiului nediscriminării. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dreptul prevăzut la art. 41 din Constituție nu este absolut, ci trebuie exercitat în formele și modalitățile prevăzute de lege, cu respectarea condițiilor specifice fiecăreia dintre ele, fără ca aceasta să aibă semnificația îngrădirii lui. De asemenea, Curtea a observat că dreptul la muncă include libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupației și libertatea alegerii locului de muncă, dar nu exonerează titularul acestui drept subiectiv de la obligația respectării prevederilor legale aplicabile, după caz, fiecăruia dintre domeniile alese pentru exercitarea dreptului. Curtea a constatat că cerința impusă prin textul de lege criticat se justifică prin specificul obiectului de reglementare, și anume acordarea prelungirii dreptului de ședere temporară în România străinilor, în scop de muncă. Solicitarea certificatului fiscal prin care se atestă achitarea la zi de către angajator a obligațiilor sale către bugetul public național constituie astfel o măsură de preîntâmpinare a evaziunii fiscale și a fraudei, instituită în scopul ca relațiile dintre angajat și angajator, pe de o parte, și angajator-stat, pe de altă parte, să se desfășoare în condiții legale.

Întrucât în cauza de față nu au fost evidențiate motive noi, își menține valabilitatea soluția pronunțată prin decizia citată, precum și considerentele pe care aceasta s-a bazat. Aceleași argumente justifică și respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 56 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , având în vedere similitudinea de reglementare, acestea referindu-se la prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Aade Ahmed Nasser Ali în Dosarul nr. 201/57/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2011.