Normele din 29 aprilie 2011
privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum și coeficientul de lichiditate
prezumat în vigoare
Capitolul I Active admise să acopere rezervele tehnice
Articolul 1
La investirea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute se va ține seama de tipul de activitate desfășurată de asigurător, astfel încât să se asigure randamentul, siguranța și tranzacționabilitatea investițiilor, societatea de asigurare asigurând dispersia activelor respective.
Articolul 2
Societățile de asigurare trebuie să își acopere rezervele tehnice brute cu active congruente în conformitate cu prevederile cap. VI.
Articolul 3
Pentru activitățile desfășurate în statele membre, activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie localizate pe teritoriul acestora.
Capitolul II Categorii de active admise să acopere rezervele tehnice brute
Articolul 4
Categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice brute sunt:
A. Investiții:
(i) titluri de stat și bonuri de tezaur emise de statele membre;
(îi) titluri emise de autorități ale administrației publice locale;
(iii) obligațiuni și alte instrumente ale pieței monetare și de capital, asimilate acestora, tranzacționate pe o piață supravegheată;
(iv) acțiuni și alte participații cu randament variabil, asimilate acestora, tranzacționate pe o piață supravegheată;
(v) unități în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare și alte fonduri de investiții;
(vi) depozite și conturi curente la instituții de credit;
(vii) terenuri și construcții în proprietatea societăților.
B. Creanțe:
(i) creanțe de la asigurați și intermediari rezultând din operațiuni de asigurare directe și acceptări în reasigurare;
(îi) partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare;
(iii) dobânzi de încasat aferente activelor admise să acopere rezervele tehnice brute.
C. Altele:
(i) cheltuieli de achiziție reportate;
(îi) disponibilități în casierie.
Articolul 5
În evaluarea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute se vor respecta următoarele reguli:
a) activele admise să acopere rezervele tehnice brute se evaluează la valoarea netă, respectiv fără includerea cheltuielilor de achiziție;
b) activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe bază prudențială, avându-se în vedere orice nerealizări viitoare.
c) valoarea activelor menționate la art. 4 lit. A pct. (i)-(v) luată în calcul va fi minimul dintre valoarea înregistrată în evidențele contabile și valoarea de piață;
d) valoarea creanțelor admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie calculată pe bază prudențială, avându-se în vedere orice pierderi viitoare. Creanțele de la asigurați și intermediari rezultând din operațiuni de asigurare directă și acceptări în reasigurare pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele de primă brute, până la nivelul acestora și numai în măsura în care nu sunt mai vechi de 30 de zile de la data scadentă prevăzută în contract. Pentru recuperarea eficientă a creanțelor reprezentând prime de asigurare/reasigurare, asigurătorii trebuie să stabilească măsuri potrivit cărora primele de asigurare încasate de intermediarii în asigurări să fie depuse în conturile asigurătorilor în termen de maximum 5 zile de la încasarea acestora.
Pentru ca activele care reprezintă creanțe de la asigurați și intermediari, rezultând din operațiuni de asigurare directe și acceptări în reasigurare, precum și partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare să fie luate în considerare ca active admise să acopere rezervele tehnice, societățile de asigurare vor asigura evidențe tehnice și contabile distincte, care să permită verificarea acestora, în orice moment, de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Orice situație în care evidențele nu permit aceste verificări va conduce la excluderea acestor active din categoria activelor admise să acopere rezervele tehnice brute;
e) în cazul în care activele deținute reprezintă o investiție într-o filială care administrează integral sau parțial investițiile asigurătorului în numele acestuia, la aplicarea prevederilor cap. I-III se va ține seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar;
f) cheltuielile de achiziție reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice numai în măsura în care metoda de calcul al acestora este compatibilă cu calculul rezervelor de primă;
g) terenurile și construcțiile pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice brute numai în măsura în care asigurătorul face dovada proprietății acestora și sunt libere de sarcini. Actul doveditor al proprietății va fi transmis odată cu situațiile financiare aferente exercițiului financiar încheiat, urmând ca la fiecare raportare din cursul anului asigurătorul să declare pe propria răspundere dacă au intervenit sau nu modificări în ceea ce privește situația proprietății;
h) construcțiile admise să acopere rezervele tehnice brute de reasigurare vor fi asigurate împotriva tuturor riscurilor la care sunt expuse, cel puțin la nivelul valorii luate în considerare la acoperirea rezervelor tehnice brute, în baza unei asigurări distincte încheiate cu un alt asigurător, sau vor fi autoasigurate cu condiția cedării riscului în reasigurare, în proporție de cel puțin 70%, la reasigurători externi.
Capitolul III Reguli privind dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute
Articolul 6
Asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale poate investi maximum:
1. 50% din rezervele tehnice brute în acțiuni, obligațiuni și alte instrumente ale pieței de capital tranzacționate pe o piață reglementată și supravegheată, precum și titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare și alte fonduri de investiții, cu respectarea pct. 2;
2. 5% din rezervele tehnice brute în acțiuni și alte titluri negociabile tratate ca acțiuni, obligațiuni, titluri de credit și alte instrumente ale pieței monetare sau de capital, precum și titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare și alte fonduri de investiții emise de aceeași entitate;
3. 40% din rezervele tehnice brute în terenuri și construcții, cu respectarea pct. 4;
4. 10% din rezervele tehnice brute într-un teren sau o clădire ori într-un număr de terenuri sau clădiri suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o singură investiție;
5. 90% din rezervele tehnice brute în depozite și disponibilități la instituții de credit, dar nu mai mult de 10% din rezervele tehnice brute într-o singură instituție de credit;
6. 3% din rezervele tehnice brute în disponibilități în casierie.
Articolul 7
În cazul categoriilor de active admise să acopere rezervele tehnice brute, altele decât cele prevăzute la art. 6, pentru care nu s-au prevăzut limite maxime, la investirea acestora asigurătorul va respecta următoarele reguli:
1. activele care acoperă rezervele tehnice brute trebuie să fie diversificate și dispersate într-o astfel de manieră încât să nu existe o utilizare excesivă a unei anumite categorii de active, a unei piețe de investiții sau a unei investiții;
2. investițiile în anumite tipuri de active, care prezintă un risc ridicat fie datorită naturii activului, fie datorită stării în care se află emitentul, trebuie restricționate la un nivel prudențial;
3. limitările la anumite categorii de active trebuie să țină seama de tratamentul reasigurărilor în calculul rezervelor tehnice;
4. În cazul în care activele deținute reprezintă o investiție într-o filială care administrează integral sau parțial investițiile asigurătorului în numele acestuia, la aplicarea prevederilor cap. I-III se va ține seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar.
Capitolul IV Coeficientul de lichiditate
Articolul 8
Coeficientul de lichiditate reprezintă raportul dintre activele lichide și obligațiile pe termen scurt ale asigurătorului față de asigurați.
Activele lichide sunt:
a) titlurile de stat și obligațiunile emise de autoritățile administrației publice locale;
b) depozitele bancare;
c) disponibilitățile în conturi curente și casierie;
d) valorile mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate, cu următoarele condiții:
- în limita a 5% din totalul valorilor mobiliare emise de aceeași entitate;
- în calculul activelor lichide obligațiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,75;
- în calculul activelor lichide acțiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,50;
e) unitățile în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și alte fonduri de investiții, ponderate cu un coeficient de 0,90, în limita a maximum 20% din activul net pentru fiecare fond.
Activele prevăzute la alin. (2) lit. d) și e) vor fi luate în calcul în limita a 50% din totalul activelor lichide.
Activele lichide grevate de sarcini nu sunt luate în considerare la calculul coeficientului de lichiditate.
Obligațiile asigurătorului față de asigurați, pe termen scurt, sunt reprezentate de rezerva de daune brută.
Asigurătorii au obligația de a avea coeficientul de lichiditate pentru activitatea de asigurări generale de cel puțin 1.
Pentru activitățile desfășurate în statele membre, activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie localizate pe teritoriul acestora.
În calculul coeficientului de lichiditate, activele lichide menționate la alin. (1) se vor evalua la valoarea de piață.
Societățile de asigurare sunt obligate să aducă la cunoștința Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în orice moment, diminuarea valorii activelor lichide care conduce la obținerea unui coeficient de lichiditate sub cel prevăzut de norme. În astfel de cazuri, conducerea societății va înștiința Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la cauzele diminuării lichidității și va prezenta un plan de măsuri pe termen scurt în vederea îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (5).
Capitolul V Reguli de congruență
Articolul 9
Obligațiile asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în moneda în care au fost exprimate angajamentele din contract.
Dacă obligațiile asigurătorului prevăzute în contract nu sunt exprimate într-o anumită monedă, angajamentele asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în moneda țării în care este prezent riscul. Totuși, societățile de asigurare pot opta pentru moneda în care sunt încasate primele, dacă există un cadru adecvat adoptării unei astfel de soluții. Acest lucru este posibil în cazul în care, din momentul intrării în vigoare a contractului, este puțin probabil ca o daună să fie plătită în moneda în care este încasată prima, și nu în moneda țării în care este prezent riscul.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate autoriza asigurătorul ca acesta să ia în considerare, în vederea asigurării riscului, moneda pe care acesta o utilizează, în conformitate cu experiența dobândită, sau, în lipsa experienței, moneda țării în care asigurătorul își are sediul central, pentru contractele care acoperă riscurile cuprinse în clasele 4, 5, 6, 7, 11, 12 și 13 (numai răspunderea civilă a producătorilor), iar pentru contractele care acoperă riscuri cuprinse în alte clase, în funcție de natura riscurilor, asigurarea riscului se va face într-o altă monedă decât cea care ar rezultă în urma aplicării procedurilor de mai sus.
În cazul în care s-a raportat o daună către un asigurător care poate fi plătită într-o anumită monedă, alta decât cea care rezultă din aplicarea procedurilor menționate în prezentul articol, angajamentele asigurătorului vor fi plătite în acea monedă și, în special, în moneda stabilită de instanța judecătorească sau printr-o înțelegere încheiată între asigurător și asigurat.
În cazul în care este solicitată o daună, exprimată într-o monedă cunoscută dinainte de către asigurător, dar care este diferită de moneda care rezultă din aplicarea procedurilor menționate în prezentul articol, angajamentele asigurătorului pot fi plătite în acea monedă.
Societățile de asigurare pot să nu își acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacă prin aplicarea procedurilor menționate în prezentul articol rezultă obligația acestora ca, pentru a respecta principiul de congruență, să păstreze activele într-o valută care să nu depășească mai mult de 7% din activele exprimate în alte valute.
În cazul în care angajamentele pot fi plătite într-o monedă, alta decât moneda unui stat membru, dacă investițiile în acea monedă sunt reglementate, dacă moneda este supusă unor restricții de transfer sau dacă, din motive similare, moneda nu este potrivită pentru a acoperi rezervele tehnice, societățile de asigurare nu sunt obligate să respecte principiul de congruență.
Societățile de asigurare pot deține active care nu sunt congruente pentru a acoperi o sumă care să nu depășească mai mult de 20% din obligațiile lor într-o anumită valută.
În cazul în care obligațiile și activele sunt exprimate în moneda unui stat membru, acestea sunt considerate a fi exprimate în euro.
Capitolul VI Active care nu sunt utilizate în acoperirea rezervelor tehnice brute
Articolul 10
Prevederile cap. I-V nu se aplică activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice brute. Asigurătorii care practică activitatea de asigurări generale sunt liberi să hotărască asupra activelor respective, mobile sau imobile, care sunt incluse în activele lor totale.
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 11
Nu vor fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice aferente asigurărilor generale plasamentele în instituții de credit sau în societăți de investiții care nu mai derulează operațiuni curente în legătură cu obiectul lor de activitate și/ori care, sub orice formă, și-au încetat activitatea și/sau nu și-au respectat obligațiile față de terți.
Articolul 12
Activele admise să acopere rezervele tehnice brute nu pot fi transferate de la o categorie de asigurare la alta fără acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Categoriile de active menționate la cap. II sunt admise să acopere rezervele tehnice brute numai în situația în care acestea nu sunt grevate de sarcini.
Articolul 13
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancționează în condițiile și potrivit prevederilor
art. 39 din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 14
Prezentele norme transpun art. 20, 21, 22 și 26 din
Directiva 92/49/CEE
a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea generală directă și de modificare a
directivelor 73/239/CEE
și
88/357/CEE
și anexa 1 la
Directiva 88/357/CEE
a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii și de modificare a
Directivei 73/239/CEE
.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.