Decizia nr. 306/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Miu în Dosarul nr. 11.408/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.327D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.408/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Miu într-o cauză având ca obiect o cerere de revizuire.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât restrângerea arbitrară a motivelor pentru care poate fi exercitată calea de atac a revizuirii, precum și soluționarea acestei cereri de către aceeași instanță care a pronunțat hotărârea atacată încalcă dreptul părții la un proces echitabil, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut: "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul părților la un proces echitabil, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra constituționalității dispozițiilor art. 323 din Codul de procedură civilă s-a pronunțat în repetate rânduri, constatând ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituționalitate formulate.
Astfel, prin
Decizia nr. 235 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 11 aprilie 2006, și
Decizia nr. 1.390 din 16 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2009, Curtea a statuat că "pe calea revizuirii nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de revizuire nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor". Aceasta, deoarece "aspectele analizate pe calea revizuirii sunt diferite de cele examinate în fond, fiind necunoscute la acea dată".
Considerentele și soluțiile deciziilor menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 323 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ion Miu în Dosarul nr. 11.408/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.