Ghidul din 11 iulie 2011

Capitolul I Aspecte generale privind cultivarea plantelor medicinale și aromatice

1.1. Generalități

Plantele medicinale și aromatice sunt cunoscute din Antichitate, vechile civilizații aducându-și contribuția la cunoașterea și utilizarea unui număr cât mai mare de specii. Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibilă și cunoașterea substanțelor active (principii active) din plante.

În producția de plante medicinale și aromatice calitatea produselor este dată de conținutul în principii active. Cantitatea de principii active din plantă este condiționată de factorii ecologici, de zonarea speciei, de tehnologia de cultură, de valoarea biologică a cultivarului (populație, soi, hibrid etc.) și, nu în ultimul rând, de modalitățile de prelucrare primară și, respectiv, secundară.

La alegerea unei specii pentru un anumit areal de cultură se are în vedere complexitatea interacțiunii diferiților factori de vegetație, astfel încât să se asigure un raport optim între condițiile pedoclimatice și cerințele biologice ale plantelor. Se evită astfel situațiile în care condițiile naturale pot determina creșterea producției de biomasă vegetală în detrimentul conținutului în principii active.

1.2. Zonare

Prin zonarea culturilor se înțelege stabilirea zonelor de favorabilitate ale acestora, pe baza confruntării condițiilor naturale ale arealului respectiv cu cerințele biologice ale speciilor ce urmează să se cultive. Această planificare are un grad înalt de dificultate, deoarece, spre deosebire de alte grupe de plante cultivate, la amplasarea în teritoriu a speciilor medicinale și aromatice, pe lângă obținerea unor cantități maxime de masă vegetală, trebuie avut în vedere și nivelul ridicat al conținutului în principii active. Sunt frecvente cazurile în care condițiile naturale sunt favorabile producerii cantității corespunzătoare de materie primă vegetală, dar acestea acționează în detrimentul conținutului în principii active sau al compoziției acestora. Astfel, se cunoaște că diferitele condiții pedoclimatice nu influențează conținutul total în alcaloizi la Papaver somniferum. Temperaturile mai scăzute și umiditatea mai accentuată, mai ales în perioada formării și maturării capsulelor, sunt defavorabile însă acumulării morfinei, în schimb, ele influențează pozitiv conținutul în codeină. În zonele situate mai la nord, în comparație cu regiunile din Ucraina, s-a constatat că procentul de ulei în frunzele de Mentha piperita este mai mare cu 12-13%. Paralel cu creșterea nivelului conținutului în ulei sporește și cel de mentol.

Pe de altă parte, solul și umiditatea din sol influențează semnificativ producția de herba la aceeași plantă; solul nisipos și mai umed este mai indicat decât cel greu și cu deficit în umiditate. Cu cât clima este pronunțat continentală, la Matricaria chamomilla predomină exemplare cu habitus necorespunzător și cu conținut mai redus în azulene.

Din cele câteva exemple, reiese că factorii pedoclimatici au o influență apreciabilă asupra formării și acumulării principiilor active, precum și asupra creșterii și dezvoltării plantelor medicinale și aromatice.

Nu trebuie să se ignore însă faptul că aceste influențe se manifestă pe fondul însușirilor ereditare existente în materialul cu care se lucrează. În stadiul actual, în țara noastră, la elaborarea lucrării de zonare s-a avut în vedere plasticitatea ecologică accentuată a majorității speciilor de plante medicinale și aromatice și s-au delimitat două zone mari de cultivare, luându-se în considerare cei mai importanți factori de vegetație.

Astfel, s-au nominalizat o zonă umedă și răcoroasă, cu precipitații de 600-750 mm anual și temperaturi medii anuale cuprinse între 7,5 și 8,5°C (regiunile subcarpatice, depresiunile intramontane etc.), și o zonă uscată și călduroasă, cu un regim pluviometric care variază între 475 și 600 mm, cel termic fiind cuprins între 10 și 11°C (câmpiile Bărăganului, Burnazului, Olteniei, Timișului, Moldovei și Podișul Dobrogei). În cadrul acestor zone mari există, bineînțeles, diferențieri de relief, sol, lumină, microclimat, care, la rândul lor, creează subzone cu grade diferite de favorabilitate pentru culturile de plante medicinale și aromatice.

1.3. Condițiile de climă și sol

Având condiții foarte variate de climă și sol, țara noastră are o floră diversificată și bogată. Optimizarea condițiilor de creștere și dezvoltare a plantelor se realizează în funcție de cerințele biologice privind temperatura, apa, lumina și solul.

Pentru a parcurge un ciclu de vegetație, o specie are nevoie de o anumită cantitate de căldură, exprimată în constanta termică (suma temperaturilor medii zilnice mai mari de 5°C), având valori cuprinse între 900°C și 2200°C pentru majoritatea plantelor medicinale și aromatice.

Cerințele de temperatură sunt influențate de originea speciei, astfel încât fiecare fază fenologică are un optim de temperatură ce variază între 18°C și 25°C, cu maxime care nu trebuie să depășească 35°C.

În general, temperaturile moderate favorizează producerea de biomasă vegetală, în timp ce temperaturile ridicate determină acumularea de principii active, cum ar fi uleiurile esențiale.

Plantele medicinale și aromatice manifestă cerințe moderate de apă, nivelul optim realizându-se la cca. 70% din capacitatea totală de reținere a apei. Totuși, în timpul proceselor de creștere și dezvoltare a plantelor, apar unele faze critice cum ar fi germinația (cu precădere la speciile cu semințe mici și foarte mici), fenofaza de îmbobocit-înflorit, formarea organelor subterane etc. În ceea ce privește factorul lumină, majoritatea plantelor medicinale și aromatice sunt heliofile și se caracterizează printr-o anumită fotoperiodicitate, distingându-se, în acest sens, plante de zi scurtă, plante de zi lungă și plante care nu reacționează la lungimea zilei.

Cerințele legate de sol se referă în mod deosebit la structură și textură, prin prisma faptului că majoritatea plantelor au semințe mici și foarte mici și necesită, în primele stadii de dezvoltare, un raport favorabil între aer, apă și substanțe nutritive.

Proprietățile chimice ale solului trebuie să corespundă necesităților de micro și macroelemente. Reacția solului, exprimată printr-un pH neutru, asigură cele mai bune condiții de creștere și dezvoltare pentru majoritatea speciilor de plante medicinale. Îmbunătățirea compoziției chimice a solului prin folosirea îngrășămintelor și a amendamentelor pentru corectarea reacției solului determină obținerea unei producții de biomasă vegetală corespunzătoare.

1.4. Tehnologia de cultivare

Tehnologiile de cultivare la plantele medicinale și aromatice sunt determinate de specie și tipul de cultură (anuală, bienală și perenă), de organul de plantă recoltat (herba, frunze, flori, rădăcini etc.) și de zona de cultură (la speciile cu plasticitate ecologică mare).

1.4.1. Rotația

Culturile de plante se înființează pe terenuri cu grad redus de îmburuienare, plane sau cu expoziție sudică, pe care s-au realizat lucrări agrofitotehnice specifice speciilor prășitoare ori leguminoase.

Asolamentul reprezintă una din cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru sporirea producției. Revenirea pe același teren se face după cel puțin 4 ani (datorită unor boli și a îmburuienării specifice) pentru majoritatea speciilor de plante medicinale.

Culturile bienale sau perene se amplasează în afara asolamentului, care la plantele medicinale și aromatice trebuie să fie mixt.

1.4.2. Fertilizarea

Aplicarea de îngrășăminte determină atât creșterea producției de materie primă vegetală, cât și ridicarea conținutului în principii active.

La stabilirea dozelor de îngrășăminte se va ține seama de aceleași elemente ca și la celelalte culturi (consumul specific, recolta scontată, gradul de aprovizionare a solului în elemente nutritive, planta premergătoare) și se va avea în vedere influența fiecărui element fertilizant asupra producției de masă vegetală și a conținutului în principii active.

Îngrășămintele chimice cu micro sau macroelemente se utilizează în funcție de agrofondul existent, de raportul elementelor specifice fiecărei specii și de producția de principii active urmărită. La culturile de plante medicinale și aromatice, aplicarea îngrășămintelor chimice cu macroelemente (azot, fosfor, potasiu etc.) se face, de regulă, la intrarea în toamnă (a se vedea codul bunelor practici), la lucrările de bază ale solului și fazial în timpul perioadei de vegetație, prin fertilizare extraradiculară, folosind îngrășămintele foliare. Epoca de aplicare, modul și doza sunt stabilite în funcție de specie, tehnologia de cultivare, zonă, sol etc.

Dozele orientative de îngrășăminte chimice sunt de 40-100 kg/ha azot, 40-80 kg/ha fosfor, 30-60 kg/ha potasiu, dar acestea se vor stabili ținând seama de elementele arătate mai sus. Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplică sub arătura adâncă, iar cele cu azot la pregătirea patului germinativ, în cazul plantelor anuale. La culturile bienale și perene, azotul se aplică atât la pregătirea patului germinativ, cât și la ieșirea din iarnă (a se vedea codul bunelor practici).

Îngrășămintele organice (de exemplu gunoiul de grajd) trebuie să fie bine fermentate și se aplică la speciile anuale. Gunoiul de grajd încorporat sub arătura adâncă în doză de 20-40 t/ha este bine valorificat de plantele cu perioadă lungă de vegetație, cum sunt culturile perene, precum și de cele la care se recoltează masa vegetativă.

1.4.3. Lucrările solului

Operațiunile care se execută cu diferite mașini și utilaje asupra solului și sunt practicate cu scopul de a afâna, mărunți, nivela solul, de a încorpora îngrășămintele și amendamentele și de a combate prin metode preventive buruienile, bolile și dăunătorii din culturile de plante medicinale și aromatice poartă denumirea generică de lucrările solului.

O contribuție semnificativă a lucrărilor solului o reprezintă faptul că semănatul sau, respectiv, plantatul se va face în condiții optime, iar plantele vor găsi condiții bune de germinare, răsărire, creștere și dezvoltare, premisele unei recolte bune și de calitate superioară.

În cadrul unei tehnologii de cultură, lucrările solului reprezintă o verigă importantă și, de aceea, este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiții. Astfel, fermierul trebuie să cunoască unele particularități ale terenului, tipul de sol, prezența buruienilor-problemă, unele caracteristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare și a indicilor de execuție.

Pe terenurile în pantă, lucrările se vor efectua de-a curmezișul pantei. De asemenea, resturile vegetale trebuie mărunțite foarte bine înainte de arătură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii și a celorlalte lucrări. Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minimum de consumuri energetice.

În funcție de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Numărul de lucrări și ordinea de executare a acestora definesc sistemul de lucrări ale solului. Cea mai importantă lucrare este arătura, care se poate efectua de obicei la 15-20 cm adâncime (pentru unele specii trebuie executată mai adânc, la 20-30 cm).

Lucrările solului trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriștit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunțirea resturilor vegetale și a buruienilor.

Arătura de bază se efectuează vara sau toamna și, dacă nu s-a putut realiza ori în cazul înființării culturilor succesive, poate fi înlocuită prin trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană, pentru a mobiliza solul pe o adâncime de 18-22 cm. Atunci când solul este prea uscat, după recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreținerea arăturii și nivelarea terenului se pot executa imediat după arătură sau primăvara, concomitent cu pregătirea patului germinativ.

Pregătirea patului germinativ se realizează chiar înainte de semănat, pentru a nu crea condiții de pierdere a apei din sol. Această lucrare se poate face cu un combinator, pentru mărunțirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au semințe foarte mici (muștar alb, măghiran, salvie, negrilică), precum și cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colți reglabili. În practica curentă este recomandat combinatorul.

Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat înainte de semănat sau atunci când semințele speciei cultivate sunt prea mici și trebuie să se creeze condiții optime de umiditate pentru germinație.

1.4.4. Semănatul și plantatul

Semințele sau materialul de plantat trebuie să corespundă standardelor sub aspectul germinației, purității, componenței botanice, stării sanitare.

Epoca de semănat diferă de la o specie la alta. Alegerea momentului favorabil pentru înființarea unei culturi depinde de specie, zonă, condițiile agrometeorologice etc.

Plantele medicinale se înmulțesc prin semințe sau organe vegetative. Datorită particularităților biologice specifice și semințelor foarte mici ale unor plante medicinale și aromatice este necesar să se producă răsad, care apoi se plantează în câmp. Răsadul se produce în paturi semicalde sau în straturi reci.

Plantarea răsadului sau a diferitelor organe vegetative folosite ca material de înmulțire se realizează, de obicei, în zilele noroase, dimineața sau seara. Udarea răsadurilor se face conform cu metodele de irigare.

Epoca de semănat la plantele aromatice și medicinale este foarte diferită. Semănatul direct în câmp se poate efectua primăvara, la sfârșitul verii, toamna sau în pragul iernii.

Foarte multe specii se seamănă primăvara timpuriu (coriandrul, macul, muștarul) sau, mai târziu, în urgența a II-a (anghinarea, busuiocul, cimbrul de grădină).

Semănatul la sfârșitul verii (august-septembrie) se practică la unele plante ca angelica, mușețelul, la care se urmărește formarea din toamnă a unei rozete de frunze pentru a rezista peste iarnă.

Toamna, începând cu sfârșitul lunii septembrie și până în octombrie, se plantează levănțica, menta, cimbrul de cultură.

Semănatul în pragul iernii reprezintă epoca optimă pentru multe specii de plante medicinale și aromatice și se execută în luna noiembrie, când temperatura medie zilnică scade sub 5°C; în acest caz răsărirea are loc primăvara devreme (șerlai, degețel, luminița-nopții).

Distanța între rânduri la semănat este diferită în funcție de specie; de exemplu, la muștar este de 12,5 cm, la chimen 50 cm, ajungând și până la 100 cm la levănțică.

Norma de sămânță depinde de densitatea necesar a se realiza, masa a 1.000 de boabe (MMB) și de alte însușiri de calitate ale semințelor, respectiv puritatea și germinația.

Adâncimea de semănat reprezintă un factor important întrucât multe plante au semințe mici. Aceasta este cuprinsă între 0,3-5 cm.

1.4.5. Lucrări de îngrijire

O primă lucrare care se execută primăvara este grăpatul și se efectuează la culturile ce au fost înființate toamna. Distrugerea crustei și a buruienilor, precum și afânarea solului între rânduri se realizează prin prașile mecanice și/sau manuale, iar pe rânduri prin prașile manuale.

O lucrare dificilă și costisitoare, specifică plantelor medicinale și aromatice, este plivitul, care se realizează manual, uneori făcându-se concomitent cu răritul. Lucrările mecanice și manuale de întreținere se fac ori de câte ori este nevoie.

Combaterea chimică a buruienilor se execută numai în mod excepțional, pe terenurile cu grad ridicat de îmburuienare, folosind erbicide sistemice în doze minime recomandate.

Aplicarea pesticidelor în general și în special a erbicidelor în culturile de plante medicinale și aromatice ridică numeroase probleme legate de absorbția substanțelor active în organele plantei, care ulterior sunt supuse procesului de prelucrare-extracție și în mod inevitabil de concentrare. De aceea, folosirea unor metode de combatere integrată a buruienilor în culturile de plante premergătoare, a unor terenuri cu grad redus de îmburuienare sau a unor metode de agricultură ecologică reprezintă soluții sigure și curate de obținere de biomasă vegetală de plante medicinale și aromatice.

Irigarea culturilor este necesară în zonele cu deficit de umiditate sau la speciile care necesită multă apă, caz în care se va efectua concomitent cu fertilizarea. Momentele optime de udare sunt diferite în funcție de specia cultivată, dar și de condițiile climatice. Trebuie avute în vedere, cu prioritate, udările din lunile secetoase - aprilie, iunie sau iulie - caracteristice țării noastre.

Combaterea bolilor și a dăunătorilor se poate face preventiv, prin tratamente la sămânță și rotație, și direct în câmp. Modul de folosire a insectofungicidelor, concentrația și epoca de administrare depind de tipul agentului patogen, de tipul produsului folosit în combatere etc.

Capitolul II Elemente din tehnologia de cultivare a principalelor plante aromatice și medicinale cultivate în România

*Font 7*

Denumirea speciei

Multiplicarea

speciei

Norma de

sămânță

(kg/ha)

Epoca de semănat

sau de plantat

Distanța

dintre

rânduri

(cm)

Adâncimea

de

semănat

(cm)

Lucrările de îngrijire

Momentul recoltării

0

1

2

3

4

5

6

7

Specii de la care se folosesc frunzele sau iarba (folium, herba)

Busuioc - anuală

Ocimum basilicum

Semințe

Semănat direct

în câmp

4-6

Primăvara, a doua

epocă - după

15 aprilie

50

1,5-2

Prașile mecanice,

manuale

Pliviri

Înflorirea în masă a

inflorescențelor

principale și înce-

putul înfloririi

celor secundare

Cimbru de cultură

- perenă

Thymus vulgaris

Semințe,

despărțirea

tufelor, răsad

160 mii fire/ha

2-4

În pragul iernii

Primăvara devreme

Plantat răsad

iunie-iulie sau

septembrie-

octombrie

50

0,5-0,8

Prașile și pliviri

repetate

Înainte de plantare

Gesagarde 50,6 kg/ha,

în anii următori,

primăvara devreme

Deschiderea primelor

flori

Sunătoare - perenă

Hypericum

perforatum

Semințe

Semănat direct

în câmp

3-4, în

amestec

1:2 cu

balast

În pragul iernii

Primăvara, foarte

timpuriu, semințele

se stratifică în

nisip și se expun

la frig 60-90 zile

50

0,3-0,5

Combaterea buruienilor

(prașile și pliviri

repetate)

În anii următori,

prașila obligatorie

după recoltare

Începutul înfloririi

- înflorire deplină.

A doua recoltare,

toamna

Salvie/Jaleș -

perenă

Salvia officinales

Semințe

Semănat direct

în câmp

8-10

În pragul iernii

62,5

3-4

Prașile și pliviri

repetate,

rărit la 10 cm

Primul an - o singură

recoltă de frunze

Pelin - perenă

Artemisia

absinthium

Semințe

Semănat direct

în câmp

2-3

(50-60

plante/mý)

În pragul iernii

50-62,5

0,5

Prașile și pliviri

repetate

Herba - la începutul

înfloririi

Pentru distilare când

50% din plante sunt

înflorite

Coada-șoricelului

- Achillea

millefolium

Semințe

Semănat direct

în câmp

2-4

August-septembrie

(la intrarea în

iarnă, faza de

rozetă)

În pragul iernii

50-62,5

0,5

Prașile și pliviri

Majoritatea florilor

sunt deschise

Anghinare - perenă

Cynara scolymus

Semințe

Semănat direct

în câmp

4-5

Sfârșitul lunii

aprilie-început de

mai

70

3-5

Prașile

Treflan

Rărit la 20-25 cm când

plantele au 2-3 frunze

(7-9 plante/mý)

Când frunzele sunt la

maturitatea tehnică

3-4 recoltări pe

perioada de vegetație

Schinel - anuală

Cnicus benedictus

Semințe

Semănat direct

în câmp

10

Primăvara timpuriu

(sau în pragul

iernii)

50

2,5-3

Prașile și pliviri

Aplicare erbicid

înainte de semănat

La începutul înflo-

ririi, două recolte

Măselariță- anuală

sau bienală

Hyoscyamus niger

Semințe

Semănat direct

în câmp

6-8

Primăvara, foarte

timpuriu

50

0,5-1

Combaterea buruienilor

(prașile, pliviri)

Rărirea pe rând la

15-20 cm

(50-60 plante/mý)

Combaterea gândacului de

Colorado și a manei

La începutul înflo-

ririi (nu se țin în

grămezi, frunzele se

lipesc unele de

altele)

Pătlagină îngustă

- perenă

Plantago

lanceolata

Semințe

Semănat direct

în câmp

5-6

În pragul iernii

sau primăvara

foarte devreme

50

1-1,5

Combaterea buruienilor

(prașile, pliviri,

eventual erbicidare

preemergentă)

În anii următori,

grăpare primăvara

Luna mai (înainte de

apariția tijelor

florale, se repetă de

3-4 ori în cursul

verii)

Mentă - perenă

Mentha piperita

Pe cale vegetati-

vă, prin stoloni

1.000-

-1.400 kg

stoloni

Octombrie sau

primăvara, timpuriu

70

8-10 pe

rând,

maximum

25

plante/

mý

12-15

Distrugerea crustei și

a buruienilor

Plivit

Erbicidat primăvara

devreme

Irigare 4-6 udări

În faza de înflorire

50-75%

Specii de la care se folosesc florile (flores)

Mușețel - anuală

Matricaria

chamomilla

Semințe

Semănat direct

în câmp

3-4, în

amestec

cu rumeguș

1:1

August (cele mai

bune rezultate)

În pragul iernii

sau primăvara,

timpuriu, în

funcție de zonă

15-25

(300-350

plante/

mý)

0,3-0,5

Combaterea buruienilor

(prașile sau pliviri,

eventual erbicidat

înainte de semănat și

primăvara, când plantele

au 5-6 frunze)

Majoritatea inflores-

cențelor au petalele

florilor ligulate

dispuse orizontal

Levănțică - perenă

Lavandula

angustifolia

Semințe, răsad

sau pe cale vege-

tativă, prin

butași înrădă-

cinați

Completarea golurilor

Combaterea buruienilor

Tăierea pentru formarea

tufei

Aplicarea îngrășămintelor

Tăierea de regenerare

(după 7-12 ani)

Faza de înflorire

Gălbenele - anuală

Calendula

officinalis

Semințe

6-8

Primăvara, foarte

timpuriu

50 pe

rând

10-15

2-3

Prășit, plivit, rărit

Erbicidat înainte de

semănat

Iunie-octombrie (când

s-au deschis primele

2-3 rânduri de flori

ligulate)

Nalbă de grădină -

perenă

Althaea rosea

Semințe

6-8

În pragul iernii

sau primăvara

devreme

75

(5-7

plante/

mý)

0,5-2

Combaterea buruienilor

(prășit, plivit)

Erbicidat, imediat după

semănat

La sfârșitul perioadei

de vegetație se cosesc

tulpinile, solul se

afânează, se face o

ușoară bilonare

Începând cu al doilea

an, când petalele

încep să se deschidă

Specii de la care se folosesc fructele și semințele (fructus, semen)

Coriandru - anuală

Coriandrum sativum

Semințe

16-18

10-12

Primăvara, cât mai

timpuriu

25

50

3-5

Prășit, plivit

Erbicidat primăvara

devreme, înainte de

răsărirea buruienilor

70-80% din fructe

sunt coapte

Fenicul - perenă

Foeniculum vulgare

Semințe

8-10

Primăvara, foarte

timpuriu

62,5

2,5-4

Prășit, plivit

Buchetat 2-3 plante la

buchet, distanța între

buchete de 30-35 cm

În al doilea an, una-

două prașile

Majoritatea umbelelor

sunt coapte

Chimion - bienală

Carum carvi

Semințe

10-12

Primăvara, foarte

timpuriu

50

(40-50

plante/

mý)

1-3

Prășit, plivit

Erbicidat primăvara

devreme, înainte de

răsărirea buruienilor

35-40% din fructe

sunt în faza de

coacere în ceară

Anason - anuală

Pimpinella anisum

Semințe

12-14

Primăvara, cât mai

timpuriu

40

12,5 sau

25

2-4

Prășit, plivit

Erbicidat imediat după

semănat

Maturarea deplină a

umbelelor de ordinul

I

Mac de grădină -

anuală

Papaver somniferum

Semințe

0,5-1

Luna martie(semințe

drajate sau

amestecate cu mei,

tărâțe, rumeguș ori

nisip)

50-70

3-4

Distrugerea crustei,

prășit, plivit

Erbicidat înainte de

semănat

Maturitatea deplină

(tulpinile și

capsulele îngălbenite

semințele sună în

capsule)

Muștar alb- anuală

Sinapis alba

Semințe

15-16

7-8

Primăvara, cât mai

devreme

12,5-25

50

2-4

Prășit, plivit

Majoritatea fructelor

colorate în brun,

semințele galbene

Schinduf - anuală

Trigonella

foenumgraecum

Semințe

15-20

Primăvara foarte

timpuriu

37,5

1-1,5

Păstăile încep să se

usuce, iar semințele

s-au îngălbenit

Specii de la care se folosește partea hipogee (subterană) (rizoma, radix)

Valeriană - perenă

Valeriana

officinalis

Semințe (eventual

producere răsad

și plantat)

Vegetativă (prin

despărțirea

tufelor)

3-6

În pragul iernii

și/sau august

50

0,5-2

Prașile

Rărit, 10-12 cm pe rând

Completarea golurilor în

cazul culturii obținute

prin răsad

Octombrie-noiembrie

Lemn dulce- perenă

Glycyriza glabra

Pe cale vegeta-

tivă prin stoloni

(15-25 cm lungime

2-3 ochi)

Semințe, răsaduri

în straturi reci

1.800-

-2.000 kg

stoloni

1-1,5

80-100

25-30

între

butași

10-12

Prășit, plivit

Toamna se cosesc la

înălțimea de 8-10 cm,

după care cultura se

bilonează

În al treilea an sau

al patrulea an, și se

repetă la 2-3 ani

(până în anii 15-20)

Septembrie-octombrie

sau primăvara, până

la pornirea plantelor

în vegetație

Săpunariță- perenă

Saponaria

officinalis

Semințe

8-10

În pragul iernii

50

(25-30

plante/

mý)

1-2

Prășit, plivit

Al doilea an, august-

septembrie

Capitolul III Recoltarea plantelor medicinale și aromatice

Recoltarea reprezintă prima etapă în prelucrarea primară a produsului vegetal, prin care acesta este pregătit pentru utilizarea în diferite ramuri ale industriei. Recoltarea în condiții optime este determinantă pentru obținerea materiei prime de calitate și, în aceeași măsură, pentru un randament de prelucrare crescut.

Deși pare o operație simplă, recoltarea nu poate fi efectuată decât de persoane cu cunoștințe minime de botanică, fiziologie vegetală și farmacognozie.

Colectarea necorespunzătoare a organelor vegetative, prematură sau tardivă, uscarea neglijentă ori conservarea neadecvată pot duce la compromiterea produsului.

Plantele medicinale și aromatice rezultă din culturi (a) și din flora spontană (b).

Indiferent de sursă, recoltarea trebuie să îndeplinească, în general, aceleași condiții, cu mențiunea că la speciile recoltate din flora spontană trebuie evitată recoltarea excesivă, în vederea prevenirii dispariției biodiversității.

3.1. Recoltarea plantelor medicinale și aromatice obținute din culturi

Recoltarea reprezintă momentul hotărâtor în stabilirea volumului producției și a calității acesteia.

De la plantele medicinale se recoltează unul sau mai multe organe de la suprafața solului (frunze, flori, inflorescențe, semințe sau planta întreagă în diferite faze de vegetație) și organe subterane (rizomi, rădăcini, tuberculi, bulbi), care constituie materia primă vegetală ce conține principii active (uleiuri volatile, glicozizi, alcaloizi etc.). Materia primă vegetală poartă denumirea genului și a organului recoltat (de exemplu:

Salviae folium).

În general, recoltarea se face pe timp frumos, mai pretențioase din acest punct de vedere fiind speciile de la care se recoltează florile, frunzele și herba. În cazul organelor subterane, recoltarea nu este atât de mult influențată de mersul vremii.

Momentele prielnice pentru recoltarea materiei prime vegetale la plantele medicinale și aromatice:

Partea care se recoltează

Perioada recoltării

Organele subterane

perioada de repaus din primăvară și toamnă

Frunzele

de la apariție și până la înflorirea plantelor

Herba

la începutul înfloritului

Florile și inflorescențele

de la început până în toiul înfloritului

Fructele și semințele

aproape de maturitatea deplină (la cele care se

scutură) sau la maturitate (la cele care nu se

scutură)

Recoltarea reprezintă între 30 și 80% din totalul lucrărilor efectuate la o cultură în cursul perioadei de vegetație.

Condiționarea primară, uscarea, controlul preliminar, ambalarea, precum și modul de păstrare influențează puternic calitatea materiei prime vegetale.

Uscarea se poate face pe cale naturală, la soare sau la umbră, sau pe cale artificială. În timpul uscării produsul se întoarce pentru a evita decolorarea, încingerea și deprecierea calității.

După uscare, produsul se sortează pe calități, se ambalează, se etichetează și se păstrează până la livrare. Florile și frunzele când sunt uscate foșnesc la atingere, iar rădăcinile se rup cu zgomot la îndoire.

Cantitatea de produs la mc și durata uscării la umbră a plantelor medicinale și aromatice

Durata uscării (zile)

Produsul de uscat

Cantitatea (kg/mc)

Vara

Primăvara sau toamna

Flori

0,25-0,50

3-8

8-14

Frunze și ierburi subțiri

0,50-1,0

3-8

10-14

Frunze și ierburi groase

0,50-1,0

10-14

12-21

Rădăcini subțiri

1-2

14-21

21-31

Rădăcini groase

1-2

30-35

35-60

Determinarea calității se face pe loturi, examinându-se (la probele ridicate) dimensiunea, culoarea, mirosul, corpuri străine, umiditatea și conținutul în principii active.

Ambalarea materiei prime vegetale se face diferențiat, în funcție de specie și de organul folosit, utilizându-se saci de pânză sau de polietilenă, lăzi, cutii de tablă etc. De regulă, în saci de pânză se ambalează florile, frunzele, fructele, semințele și rădăcinile. Produsele care pot fi presate (rădăcini, rizomi, părți aeriene, frunze) se tasează cu prese de balotat, apoi se ambalează în pânză de sac.

Organele care conțin principii active mai puțin stabile (ușor degradabile la soare și la lumină) se ambalează în saci de hârtie. În cutii de tablă (în interior cu strat de protecție) se ambalează frunzele de degețel pulverizate, cornul secarei etc.

Etichetele (una vizibilă și una în ambalaj) conțin numele și adresa furnizorului, numele produsului (în limbile română și latină), numărul lotului, masa, termenul de garanție, numele celui care a efectuat ambalarea și norma internă care reglementează calitatea.

Păstrarea până la livrare se face în încăperi uscate și aerisite, ferite de lumina soarelui și de mirosuri străine. Produsele toxice se păstrează în încăperi separate,

indicându-se acest fapt prin marcaje și inscripții.

3.2. Condiții de recoltare a plantelor medicinale și aromatice din flora spontană

a) administrative

1. Planificarea tehnică: denumirea arealului de recoltare, a speciilor care urmează a fi recoltate, modalitățile de colectare, capacitatea și condițiile de transport și stocare, verificarea personalului implicat în proces.

2. Obținerea aprobării pentru recoltare (respectarea legislației referitoare la conservarea biodiversității naturale și protecția mediului).

b) de execuție

1. Modalități de recoltare:

● mecanizat (mai puțin frecvent în flora spontană): cu combină, pluguri, dislocatoare, cositori și tocătoare; este necesar să existe instrucțiuni clare referitoare la curățarea mașinilor de recoltat, întrucât puritatea speciilor recoltate este foarte importantă.

● manual: seceri, coase, cuțite, cazmale, piepteni speciali.

2. Condițiile de recoltare se referă, pe de o parte, la caracteristicile meteorologice ale perioadei în care se colectează plantele: vreme caldă, fără precipitații; la unele specii sunt menționate momente optime, cum ar fi: pe rouă (petale de trandafir) și, pe de altă parte, la fenofaza optimă (momentul de vegetație în care planta are cel mai bun potențial productiv și calitativ).

3. Tipuri de organe ce pot fi recoltate:

● Mugurii (gemmae) se recoltează primăvara, odată cu începerea circulației sevei, uneori chiar de la sfârșitul lunii februarie. Se recoltează când sunt complet dezvoltați, înainte de deschidere. De exemplu: muguri de brad, de plop, nuc, coacăz etc.

● Scoarța (cortex) se recoltează primăvara, după începerea circulației sevei, deoarece în această perioadă se desprinde mai ușor. De obicei scoarța se recoltează de pe ramurile și tulpinile plantelor de cel puțin 3 ani, prin incizii circulare practicate la distanțe de 20-30 cm și apoi longitudinale. De exemplu: crușin, salcie etc.

● Frunzele (folium) se recoltează numai pe timp frumos și uscat. În general, momentul optim se consideră a fi perioada de dinainte și pe durata înfloririi plantei. Se urmărește recoltarea frunzelor ajunse la maturitate, întregi, neatacate de boli și dăunători și în vegetație; de exemplu: pătlagină, podbal, păpădie, mentă etc.

● Iarba (herba) se recoltează în special în perioada de înflorire. De la speciile anuale se colectează toată partea aeriană, iar de la cele perene iarba va fi tăiată deasupra părții lignificate. De exemplu: sunătoare, sulfină, sovârv, rostopască, coada-șoricelului.

● Florile (flores) se recoltează la un anumit stadiu de îmbobocire, determinat în funcție de nivelul de principii active acumulat. De exemplu: trandafir, salcâm, lavandă, soc, păducel etc.

● Semințele (semen) se recoltează la maturitate deplină, moment recunoscut după culoare și formă. De exemplu: coriandru, castane, măceș, dracilă etc.

● Rădăcinile (radix), rizomii (rhizoma), bulbii (bulbus) și tuberculii (tubera) se recoltează toamna, la sfârșitul perioadei de vegetație, când sunt mai bogate în principii active sau primăvara, înainte de intrarea în vegetație. De exemplu: tătăneasă, brusture, cicoare, lemn-dulce etc.

4. Condițiile de calitate se referă la:

● caracterizarea biomorfologică și botanică a speciilor: aspect, culoare, miros, gust, descriere botanică macro- și microscopică, puritate (corpuri străine și impurități minerale);

● caracterizarea chimică a produselor include determinarea cantitativă a compușilor chimici răspunzători pentru efectul terapeutic: glicozizi, alcaloizi, carotenoizi, uleiuri volatile, pigmenți etc.;

● determinarea nivelului de contaminanți (pesticide și metale grele) din plante.

În funcție de destinația plantelor, acestea trebuie transportate în condiții optime fie la procesator (în acest caz, materia primă este în general uscată), fie pe piață, caz în care distribuția trebuie făcută imediat, pentru a evita degradarea produsului.

Capitolul IV Specii de plante medicinale și aromatice cultivate la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură Fundulea

Nr.

crt.

Denumirea științifică

Denumirea populară

1.

Abutilon teophrasti

Teișor, pristolnic

2.

Achillea argentea

(fără denumire în limba română)

3.

Achillea milleffolium

Coada-șoricelului

4.

Agrimonia eupatoria

Turiță-mare, lipici

5.

Ammi visnaga

-

6.

Amsonia tabernaemontana

-

7.

Anethum graveolens

Mărar

8.

Antennaria dioica

Parpian, talpa-mâței

9.

Anthemis tinctoria

Floare de perină

10.

Artemisia abrotanum

Lemnul-Domnului

11.

Artemisia absinthium

Pelin

12.

Artemisia capillaris

-

13.

Artemisia dracunculus

Tarhon

14.

Asclepias syriaca

Ceara-albinelor, călugăriță

15.

Asparagus officinalis

Sparanghel

16.

Borago officinalis

Limba-mielului, alior

17.

Brassica juncea

Muștar vânăt

18.

Brassica nigra

Muștar negru

19.

Calendula officinalis

Gălbenele, filimică

20.

Camelina sativa

Lubiț, gălbenuș

21.

Carthamus tinctorius

Șofrănel

22.

Carum carvi

Chimen, chimion

23.

Cassia angustifolia

Siminichie, senna

24.

Centaurea cyanus

Albăstrele

25.

Chelidonium mayus

Rostopască, negelariță

26.

Chrysanthemum

cinerariaefolium

Piretrum, floarea-raiului

27.

Chrysanthemum corimbosum

-

28.

Cicer arietinum

Năut

29.

Cichorium intybus

Cicoare

30.

Cnicus benedictus

Schinel

31.

Coreopsis gradiflora

-

32.

Coriandrum sativum

Coriandru

33.

Crambe abyssinica

-

34.

Crocus sativus

Șofran, brândușă

35.

Cynara scolymus

Anghinare

36.

Datura innoxia

Laur păros

37.

Digitalis lanata

Degețel lânos

38.

Dracocephalum moldavica

Mătăciune

39.

Echinacea purpurea

-

40.

Echinops ritro

Rostogol

41.

Fagopyrum esculentum

Hrișcă

42.

Foeniculum vulgare

Fenicul

43.

Galega officinalis

Ciumărea, scrântitoare

44.

Galium verum

Sânziană, drăgaică

45.

Geum urbanum

Cerențel

46.

Glaucium flavum

Mac galben

47.

Glycyrrhiza echinata

-

48.

Glycyrrhiza glabra

Lemn-dulce

49.

Grindelia robusta

-

50.

Gypsophilla paniculata

Floarea-miresei, ipcărige

51.

Hyoscyamus niger

Măselariță

52.

Hypericum perforatum

Sunătoare

53.

Hyssopus officinalis

Isop

54.

Inula helenium

Iarbă mare, lacrimile Elenei

55.

Iris germanica

Stânjenel

56.

Iris florentina

Stânjenel

57.

Isatis tinctoria

Drobușor

58.

Lavandula angustifolia

Lavandă, levănțică

59.

Lavandula hybrida

Lavandin

60.

Leonurus cardiaca

Talpa-gâștei

61.

Lepidium sativum

Creson, hreniță

62.

Lychnis coronaria

Coroniță

63.

Malva glabra

Nalbă de cultură

64.

Marrubium vulgare

Unguraș

65.

Matricaria chamomilla

Mușețel, romaniță

66.

Melilotus officinalis

Sulfină

67.

Melissa officinalis

Roiniță, lămâiță

68.

Mentha crispa

Menta creață

69.

Mentha piperita

Menta bună

70.

Momordica charantia

Castravete amar

71.

Monarda didyma

-

72.

Nepeta cataria

Cătușnică

73.

Nepeta transcaucasica

-

74.

Nigella sativa

Negrilică

75.

Nigella damascena

Cernușcă, chimen negru

76.

Ocimum basilicum

Busuioc

77.

Oenothera biennis

Luminița nopții

78.

Origanum vulgare

Sovârf

79.

Papaver bracteatum

Mac iranian

80.

Papaver somniferum

Mac de grădină

81.

Phacelia tanacetifolia

Facelia

82.

Plantago lanceolata

Pătlagină îngustă

83.

Potentilla erecta

Sclipeți

84.

Rheum officinalis

Revent, rubarbă

85.

Rosa damascena

Trandafirul de ulei

86.

Ricinus communis

Ricin

87.

Rubia tinctorium

Roibă

88.

Rumex acetosa

Măcriș

89.

Ruta graveolens

Vârnanț, rută

90.

Salvia officinalis

Jaleș de grădină, salvie

91.

Salvia sclarea

Șerlai, iarba-Sfântului-Ion

92.

Sanguisorba officinalis

Sorbestrea

93.

Saponaria officinalis

Săpunariță

94.

Satureja hortensis

Cimbru de grădină

95.

Satureja montana

Cimbru de munte

96.

Scutellaria galericulata

Gura-lupului

97.

Securinega suffruticosa

-

98.

Silybum marianum

Armurariu

99.

Sinapis alba

Muștar alb

100.

Solidago canadensis

Splinuță

101.

Symphytum officinale

Tătăneasă, iarba-lui-Tat(în)

102.

Tagetes erecta

Crăițe înalte

103.

Tagetes patula

Crăițe

104.

Tanacetum vulgare

Vetrice

105.

Taraxacum officinale

Păpădie

106.

Thymus vulgaris

Cimbru de cultură

107.

Tragopogon pratensis

Barba-caprei

108.

Trigonella caerulea

Molotru

109.

Trigonella foenum-graecum

Schinduf

110.

Urtica dioica

Urzică

111.

Valeriana officinalis

Valeriană, odolean

112.

Vinca minor

Saschiu

Bibliografie

1.

Crăciun F., Bojor O.,

Alexan O.

Farmacia naturii, Editura Ceres,

București, 1976-1977

2.

Mohan Gh.

Atlasul plantelor medicinale,

Editura Corint, București, 2006

3.

Păun E., Mihalea A.,

Dumitrescu Anela, Verzea

Maria, Coșocariu O.

Tratat de plante medicinale și

aromatice cultivate, vol. I, 1986,

Editura Academiei Republicii

Socialiste România, București

4.

Roman Gh., Axinte M.,

Borcean I., Muntean L.

Fitotehnie, Editura "Ion Ionescu de

la Brad", 2006, Iași

5.

Roman Gh., Maria Toader,

Lenuța Epure, Ion V.,

Bășa A.

Cultivarea plantelor medicinale și

aromatice în condițiile agriculturii

ecologice, Editura Ceres, 2009,

București

6.

* * *, Stațiunea de

Cercetări Fundulea

Tehnologii de cultură la plantele

medicinale și aromatice, Editura

Orizonturi, 2001

-------