Ordinul nr. 953/2011
privind supunerea regimului de control prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare a operațiunii de export "Accesorii special concepute pentru strungul vertical SC 14CNC MSF 2H" către firma Hindustan Aeronautics Limited, Sukhoi Engine Division, Koraput, Orissa, 763002 India
prezumat în vigoare
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din
Regulamentul (CE) nr. 428/2009
al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare,
ținând seama de prevederile
art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2010
privind regimul de control al operațiunilor cu produse cu dublă utilizare,
în temeiul
art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:
Articolul 1
Se supune regimului de control prevăzut de
Regulamentul (CE) nr. 428/2009
al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare operațiunea de export "Accesorii special concepute pentru strungul vertical SC 14CNC MSF 2H" către firma Hindustan Aeronautics Limited, Sukhoi Engine Division, Koraput, Orissa, 763002 India.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul afacerilor externe, Costea Romulus Doru, secretar de stat București, 25 august 2011. Nr. 953.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.