Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 831/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 și 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 și alin. 2 și art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
23 iunie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 613 din 30 august 2011
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 22.379 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 și 6, art. 92^1, art. 371^1,art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 și alin. 2 și art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Corneliu Călianu în Dosarul nr. 11.404/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, domnul Corneliu Călianu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.404/245/2010, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 și 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 și alin. 2 și art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Corneliu Călianu, într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații la executare, precum și a unei cereri de suspendare a executării.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale din perspectiva următoarelor argumente:

Prevederile legale criticate prelungesc procedura executării silite, încălcându-se dreptul la un proces echitabil prin depunerea cererii de executare silită la executorul judecătoresc, acesta fiind obligat, la rândul său, să ceară încuviințarea executării silite instanței de executare, în loc ca cererea de executare silită să fie considerată cerere de chemare în judecată și să fie depusă direct la instanța care să procedeze în consecință.

De asemenea, se încalcă accesul liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, întrucât încuviințarea executării silite se dispune fără citarea părților.

Mai mult, o entitate administrativă nu are ce să caute într-un proces civil în care se stabilesc culpe și responsabilități între părți cu care nu are nicio legătură procesuală. Executorul judecătoresc trebuie să intervină după ce instanța de executare dispune, cu respectarea drepturilor ambelor părți, începerea executării silite.

Între momentul depunerii cererii de încuviințare a executării silite și executarea propriu-zisă se întocmesc, în mod inutil, o serie de dosare și acte al căror cost este suportat fie de către debitor, fie de către creditor.

Totodată, având în vedere faptul că executarea silită este o parte a procesului civil, se încalcă toate principiile procesului civil.

Judecătoria Iași - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 și 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 și alin. 2 și art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care la data sesizării aveau următorul conținut:

- Art. 86 alin. 1: "Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.";

- Art. 92 alin. 4 și 6: "Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.[...]

Dispozițiile prezentului articol se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură.";

- Art. 92^1: "Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.";

- Art. 371^1: "Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.

Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.";

- Art. 371^3: "Veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.

Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.";

- Art. 373^1: "Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.

Asupra cererii de încuviințare, președintele instanței de executare se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea de încuviințare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

După încuviințarea cererii potrivit alin. 2, la instanța de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

Dacă socotește că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condițiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile și bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum și pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligația sa, arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul executării silite.

Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 108^2 alin. 2, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.

În situația prevăzută de art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să își îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare.";

- Art. 387 alin. 1 pct. 5 și alin. 2: "În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunică debitorului o somație care va cuprinde următoarele: [...]

5. termenul în care cel somat urmează să-și execute de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu și arătarea consecințelor nerespectării acesteia; [...]

Dacă în termenul arătat în somație debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.";

- Art. 411 alin. 1: "Dacă în termen de o zi de la primirea somației debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc de pe lângă instanța de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț."

Ulterior sesizării Curții Constituționale, art. 373^1 a fost modificat prin

art. I pct. 36 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, și are următorul cuprins:

- Art. 373^1: "Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.

Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.

În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispozițiile art. 3711 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător, încuviințarea executării silite este de drept valabilă și pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite;

3. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

4. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

5. există alte impedimente prevăzute de lege.

Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

Dacă socotește că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condițiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile și bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum și pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligația sa, arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.

Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 108^2 alin. 2, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.

În situația prevăzută la art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să își îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și alin. (4) privind statul român și principiul separației și echilibrului puterilor, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție și art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 373^1 au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 .

De asemenea, Curtea reține că prin

Decizia nr. 766*) din 15 iunie 2011 , Curtea Constituțională și-a reconsiderat jurisprudența cu privire la sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, constatând că aceasta este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

---------

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

Astfel, Curtea a statuat că "se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor, legi sau ordonanțe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă."

Curtea a mai constatat că "prin aplicarea rigidă a condiției ca legea sau ordonanța să fie "în vigoare" la data ridicării excepției, ca și la data soluționării acesteia de Curtea Constituțională, se înlătură de la controlul de constituționalitate dispozițiile legale determinante în soluționarea cauzei".

În aceste condiții, Curtea va analiza constituționalitatea dispozițiilor art. 373^1 în forma avută la data sesizării sale.

Astfel, examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului acesteia sunt neîntemeiate. Așa cum a reținut și în

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, procesul civil constituie activitatea desfășurată de instanță, părți, organe de executare și alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor și intereselor civile deduse judecății și executării silite a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii. Așadar, procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bună voie obligația.

Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanțiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecății, cât și a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanții fiind "dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituție și al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adică liberul acces la o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, și controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanțele judecătorești.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat în jurisprudența sa că "dreptul la un tribunal garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Executarea unei sentințe, a oricărei instanțe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces" în sensul art. 6." (Hotărârea din 12 iulie 2007, pronunțată în Cauza SC Ruxandra Trading împotriva României și Hotărârea Hornsby împotriva Greciei, 1997).

Autorul excepției susține însă că prin recurgerea la instituția executorului judecătoresc, care ar avea anumite atribuții discreționare în materia declanșării procedurii executării silite (cum ar fi impunerea unor termene imposibil de respectat), se poate ajunge la abuzuri din partea acestuia. Acesta ar trebui, în opinia autorului, să fie sesizat de către instanța de judecată doar pentru efectuarea executării silite.

Curtea reține că executorul judecătoresc este un auxiliar al justiției, având, prin natura competențelor sale specializate, un rol important în procesul executării titlurilor executorii, fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.

Legiuitorul a ales să încredințeze acestuia o parte din actele pe care le presupune etapa executării silite, luând în considerare competențele specializate ale executorului judecătoresc, ca parte a unui mecanism în care instanța de judecată este implicată pentru a garanta corectitudinea acestei etape. Opțiunea legiuitorului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale a căror încălcare este invocată de către legiuitor.

De asemenea, cu privire la criticile referitoare la faptul că încuviințarea executării silite se dispune fără citarea părților, Curtea mai constată că dispozițiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau de exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității în procesul civil. De altfel, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție sau al folosirii căilor de atac presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, dar numai în formele și în modalitățile instituite de lege.

În aceste condiții Curtea nu poate reține încălcarea art. 1 alin. (3) și (4), a art. 15 alin. (1) și a art. 16 din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. 1, art. 92 alin. 4 și 6, art. 92^1, art. 371^1, art. 371^3, art. 373^1, art. 387 alin. 1 pct. 5 și alin. 2 și art. 411 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Corneliu Călianu în Dosarul nr. 11.404/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2011.

*)

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.