Decizia nr. 1054/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4) și

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Standard Snack" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.955/306/2010 al Judecătoriei Sibiu și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.780D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.955/306/2010, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4) și

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Standard Snack" - S.R.L. din București într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16, 20, 21, 24, 44, 53 și 126, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că:

- dispozițiile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (1), "întrucât permit instanței de judecată să soluționeze cauza fără a-și exercită obligația de aflare a adevărului, doar pe baza susținerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare";

- dispozițiile art. 4 alin. (2) din ordonanță încalcă prevederile constituționale ale art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (1), "întrucât posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului la proprietate";

- dispozițiile

art. 6 alin. (1), (2) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (1), "având în vedere că înmânarea de îndată a ordonanței echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a se administra orice probe", iar expresia "lămuriri și explicații" prevăzută de textul criticat "este neclară și susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare";

- dispozițiile art. 8 din ordonanță contravin art. 16, art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (1), întrucât nu precizează dacă cererea în anulare pe care o reglementează este sau nu o cale de atac, dacă face parte din procedura contencioasă sau, dimpotrivă, din cea necontencioasă; cu privire la alin. (5) al art. 8 se mai susține că instituie o adevărată "dictatură a creditorilor" și permite acestora exercitarea unui eventual "abuz de drept".

În fine, autorul excepției mai susține că dispozițiile legale criticate îngrădesc nelegitim dreptul de a obține un proces echitabil și o judecată imparțială, precum și dreptul de a obține un control judiciar real, obiectiv și efectiv, întrucât cererea de anulare se soluționează întotdeauna de către aceeași instanță care a soluționat cererea de emitere a somației de plată. Lipsirea părților de posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea în anulare contravine dreptului la un proces echitabil.

Instanța de judecată și-a exprimat opinia că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4) și

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1): "Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.";

- Art. 4 alin. (2): "În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată.";

- Art. 6 alin. (1), (2) și (4): "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1), constată că pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată. [...]

(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.";

- Art. 8: "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

(3) Abrogat.

(4) Dacă instanța învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța, pronunțând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă."

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 126 privind instanțele judecătorești, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat, prin numeroase decizii, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale și cu o motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004,

Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004,

Decizia nr. 116 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 20 martie 2006,

Decizia nr. 269 din 16 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, și

Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că procedura somației de plată, reglementată prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , este o procedură specială în materia executării creanțelor. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituționale.

În legătură cu criticile formulate, Curtea a constatat că acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicațiile și lămuririle date de părți, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părți, în condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun.

De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate instituie un tratament juridic identic pentru toți creditorii, pe de o parte, și pentru toți debitorii, pe de altă parte. Creditorii și debitorii se află în situații evident diferite. Creditorii sunt îndreptățiți să opteze pentru procedura specială, accelerată în vederea realizării creanțelor lor, formulând în acest sens cerere și depunând înscrisurile necesare pentru susținerea cererii, iar debitorii au dreptul și posibilitatea combaterii pretențiilor creditorilor, depunând și ei înscrisuri doveditoare.

Soluțiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

nu sunt definitive. Judecătorul poate dispune oricând citarea părților dacă înscrisurile depuse de creditor nu sunt suficient de convingătoare și consideră că sunt necesare lămuriri și explicații suplimentare. Ordonanța cu somație de plată se va emite numai atunci când în urma examinării înscrisurilor prezentate se constată că pretențiile creditorului sunt justificate.

Potrivit dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , "Ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum și în cazul în care prin ordonanță cererea a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun". Aceste dispoziții sunt menite să apere interesele debitorului.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță, împotriva ordonanței cu somație de plată "debitorul poate formula acțiune în anulare", care "se soluționează de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", rezolvarea definitivă a litigiului făcându-se însă după normele dreptului comun. Sunt asigurate astfel toate cerințele unui proces echitabil, precum și condițiile pentru exercitarea, fără îngrădiri, a dreptului la apărare de către fiecare parte.

Faptul că accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu este limitat rezultă chiar din dispozițiile ordonanței criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acționeze pentru recuperarea creanțelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 . În ceea ce îl privește pe debitor, acesta poate formula acțiune în anulare împotriva ordonanței cu somația de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile de lege menționate nu încalcă, sub niciun aspect, prevederile constituționale ale art. 44 și 53 și nici principiile statuate prin prevederile convenționale invocate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4) și

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Standard Snack" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.955/306/2010 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.