Decizia nr. 1056/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Puskas Elemer în Dosarul nr. 12.047/271/2009 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.812D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 30 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.047/271/2009, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Puskas Elemer, petent într-o cauză având ca obiect o plângere contravențională în contradictoriu cu I.P.J. Bihor - P.P. Săcădat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

contravin prevederilor constituționale ale art. 21, art. 24 și art. 53, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În acest sens arată, în esență, că termenul de 15 zile este "un termen extrem de scurt", astfel că textul de lege criticat restrânge dreptul contravenientului de a-și formula într-un termen rezonabil și în mod corespunzător apărarea.

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."

Autorul excepției susține că aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege atacat a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din prisma unor critici similare și cu raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale.

În acest sens este, de pildă,

Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, prin care Curtea a statuat că " art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

instituie termenul de 15 zile pentru exercitarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de procesul-verbal, prin înmânare sau comunicare.

În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale tuturor părților.

De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Așa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absența acestuia plângerea putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii prevăzute de lege.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia <<Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege>>, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a cererilor de chemare în judecată. Prin urmare, termenul procedural instituit de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care le-au fundamentat sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Puskas Elemer în Dosarul nr. 12.047/271/2009 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.