Decizia nr. 1059/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^3 alin. 1 și 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Costache Patriciu în Dosarul nr. 30041.01/3/2006 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, doamna avocat Violeta Monica Cristea, împuternicită să substituie avocatul titular, domnul Gheorghe Dragomir, pentru acest termen de judecată. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, avocatul autorului excepției solicită un nou termen de judecată motivat de împrejurarea că la acest termen avocatul titular se află în imposibilitate de prezentare. Depune în acest sens delegația avocatului titular și cererea acestuia de amânare a cauzei. Totodată, invocă lipsa de procedură cu părțile Claudiu Simulescu și Petrică Grama.

Având cuvântul cu privire la excepția lipsei de procedură și, respectiv, cu privire la cererea de amânare formulată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestora. Apreciază că procedura este legal îndeplinită în cauză, invocând în acest sens și obligațiile părților stabilite prin dispozițiile art. 98 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului". În ceea ce privește cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare, învederează, față de susținerea în sensul că avocatul autorului excepției a fost angajat în data de 13 iulie 2007, faptul că același avocat a asigurat apărarea și la instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate iar, față de susținerea în sensul că la aceeași dată același avocat trebuie să asigure apărarea într-o cauză penală ce se judecă în provincie, apreciază că era prioritară prezența în fața Curții Constituționale.

Curtea, examinând dosarul cauzei și dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, cererea de amânare depusă, care nu este însoțită de niciun act doveditor al celor arătate în cuprinsul ei, văzând și dispozițiile art. 98 din Codul de procedură civilă, respinge cererile formulate ca neîntemeiate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită amânarea pronunțării, pentru a depune concluzii scrise.

Curtea respinge cererea formulată.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că, deși s-au invocat mai multe texte din Constituție, nu s-a motivat în ce constă încălcarea acestora. Arată că întreaga argumentare se fundamentează pe evidențierea unei prezumții de rea-credință a organelor de cercetare penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 30041.01/3/2006, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^3 alin. 1 și 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Costache Patriciu într-o cauză penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 91^3 alin. 1 și 2 teza întâi din Codul de procedură penală sunt neconstituționale deoarece preconstituirea probei pe care o reglementează este viciată de împrejurarea că autentificarea este atributul unui organ necompetent în materie. Astfel, procurorul are expertiza juridică, lipsindu-i însă expertiza în stabilirea tehnică a veridicității convorbirii interceptate, cu referire specială la persoanele care au purtat-o. De altfel, "în raport de puterea exorbitantă oferită procurorului sub aspectul certificării autenticității, evident abuzivă și sursă de erori sub aspect probator întrucât se acordă competențe acestuia într-un domeniu în care pentru aflarea adevărului sunt necesare cunoștințele unui expert, generând inerent erori judiciare, acesta nici nu este motivat (nefiind obligat) a proceda la acele minime verificări specifice expertizelor de specialitate (altele decât juridice) pentru a stabili adevărul, a realiza identitatea dintre realitate și valoarea informativă a procesului-verbal certificate pentru autenticitate".

Tribunalul București - Secția I penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "deși nu se poate pune în discuție o legătură directă cu soluționarea pe fond a cauzei, totuși apare ca fiind vorba despre nelegalitatea probelor obținute în condițiile textului de lege criticat ca fiind neconstituțional".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^3 alin. 1 și 2 teza întâi din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror, în care se menționează autorizația dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. [...]"

Textele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) potrivit cărora cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) potrivit cărora libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, art. 26 - Viața intimă, familială și privată, art. 28 - Secretul corespondenței, și art. 124 - Înfăptuirea justiției, cu raportare la art. 7 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privind egalitatea în fața legii și dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor naționale și la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale ce fac obiectul acesteia au mai fost supuse controlului său, împreună cu alte texte cuprinse în aceeași secțiune a Codului de procedură penală, referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video, din perspectiva unor critici formulate în raport cu aceleași dispoziții constituționale.

Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, și

Deciziei nr. 1.373 din 26 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile procedurale penale care reglementează interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin stabilirea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale".

În plus, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivată de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de

Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale și

Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi) există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curtea în jurisprudența menționată sunt valabile și în prezenta cauză.

Curtea constată totodată că și în prezenta cauză, ca și în precedentele menționate, sunt învederate aspecte legate de modul de aplicare a prevederilor legale ce fac obiectul excepției, respectiv cu privire la eventualele erori ale organelor de urmărire penală cărora, în opinia autorului excepției, le lipsește "expertiza în stabilirea tehnică a veridicității convorbirii interceptate". Aceste susțineri nu pot fi reținute întrucât, pe de o parte, se fundamentează pe o greșită apreciere a rolului organelor de urmărire penală în procedura reglementată de art. 91^3 alin. 1 și 2 teza întâi din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, referindu-se la aplicarea legii, excedează competenței Curții Constituționale, fiind de competența instanțelor judecătorești, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^3 alin. 1 și 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dan Costache Patriciu în Dosarul nr. 30041.01/3/2006 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.