Decizia nr. 962/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Mihai Neacșu în Dosarul nr. 4.020/94/2009 al Judecătoriei Buftea - Ilfov, și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.742D/2010. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 5.828/94/2009 al Judecătoriei Buftea - Ilfov, în care a fost invocată aceeași excepție de neconstituționalitate, de către același autor, și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.781D/2010. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepției de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor nr. 3.742D/2010 și nr. 3.781D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 3.781D/2010 la Dosarul nr. 3.742D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.020/94/2009, și Încheierea din 1 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.828/94/2009, Judecătoria Buftea - Ilfov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Mihai Neacșu în cauze civile având ca obiect partaj judiciar, respectiv o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece încalcă dreptul soților de a avea un drept de proprietate în devălmășie, iar prin faptul că se acordă creditorului dreptul de a urmări locuința unde își are domiciliul, aduce atingere dreptului constituțional la inviolabilitatea acestuia.

Judecătoria Buftea - Ilfov consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei este neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea criticată stabilește o ordine imperativă în care pot fi urmărite bunurile comune ale soților de către creditorul personal al unuia dintre ei, asigurând totodată suficiente garanții pentru respectarea dreptului de proprietate al soțului devălmaș, care nu este debitor.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, iar legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție. De asemenea, nu poate fi primită nici pretinsa contrarietate a acestora cu dispozițiile constituționale ale art. 25 alin. (2) și art. 27, întrucât, astfel cum sunt formulate, prevederile criticate nu aduc atingere acestor norme din Legea fundamentală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei, potrivit cărora, "Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.

În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 8 din aceeași convenție, precum și celor ale art. 25 privind libera circulație și art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 33 din Codul familiei prevăd că proprietatea comună în devălmășie poate înceta în timpul căsătoriei și la cererea creditorilor personali ai soților, în măsura necesară acoperirii creanțelor lor. Efectul este acela că bunurile partajate devin obiectul dreptului de proprietate exclusivă al fiecăruia dintre soți.

Curtea reține că, în cadrul comunității de bunuri a soților, constituie obiectul proprietății lor comune și, deci, se află în devălmășie numai acele bunuri asupra cărora ei au un drept de proprietate, în înțelesul art. 30 alin. 1 din Codul familiei: "Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților", ca o consecință firească a relațiilor personale izvorâte din căsătorie și ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soților. Bunurile proprii ale fiecărui soț, care sunt enumerate la art. 31 din Codul familiei, nu intră în sfera bunurilor comune.

Soții pot avea două categorii de datorii: proprii și comune. În consecință, există și două categorii de creditori: personali și comuni.

În principiu, creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanței sale bunurile comune (art. 33 alin. 1 din Codul familiei), acesta putând urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor. Dacă bunurile proprii ale soțului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanțelor creditorilor personali, aceștia pot cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară acoperirii creanței, potrivit art. 33 alin. 2 din Codul familiei. Pe cale de consecință, ca regulă, legitimare procesuală în cadrul acțiunii având ca obiect partajul bunurilor comune ale soților în timpul căsătoriei are numai creditorul personal al unuia dintre aceștia.

În ipoteza în care datoria nu este personală, ci una comună soților, creditorul poate urmări bunurile comune, nemaiputându-se aprecia că are calitatea de creditor personal. Ca orice drept de proprietate, și dreptul de proprietate comună în devălmășie are în conținutul său atributele: posesie, folosință și dispoziție. Curtea constată că nici exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate comună nu trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție.

Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

În acest context, Curtea constată că prevederile art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, consacrat prin art. 44 din Legea fundamentală, și nici art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că prevederile legale criticate din Codul familiei nu contravin dispozițiilor constituționale și celor convenționale invocate în susținerea excepției.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Mihai Neacșu în dosarele nr. 4.020/94/2009 și nr. 5.828/94/2009 ale Judecătoriei Buftea - Ilfov.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.