Decizia nr. 804/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Florin Buzescu și Luciana Buzescu în Dosarul nr. 1.560/260/2010 al Judecătoriei Moinești. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.149D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat reglementează o procedură necontencioasă care nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 9 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.560/260/2010, Judecătoria Moinești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Florin Buzescu și Luciana Buzescu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul criticat, permițând ca autorizarea intrării în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane să se facă în camera de consiliu, fără citarea părților, contravine prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, precum și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Judecătoria Moinești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut:
"În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea executorului judecătoresc, instanța de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menționate la alin.1. Instanța se pronunță de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin hotărâre irevocabilă și executorie."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea executorului judecătoresc, în cazul executării altor titluri decât hotărârile judecătorești, de a solicita instanței de executare pronunțarea unei hotărâri care să-i permită intrarea în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri.
Curtea reține că, dispozițiile criticate trebuie coroborate cu cele ale art. 384^1 alin. 1, care condiționează admiterea cererii de autorizare formulate de către executorul judecătoresc, de refuzul debitorului de a-i permite accesul în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri. Astfel, simpla susținere a executorului judecătoresc în sensul că nu i-a fost permisă intrarea în spațiile prevăzute de textul criticat nu este suficientă, executorul judecătoresc trebuind să facă dovada refuzului debitorului de a-i permite accesul în aceste spații.
Totodată, Curtea constată că obținerea unei hotărâri a instanței de judecată ce privește autorizarea executorului judecătoresc de a intră în locurile menționate la art. 384^1 alin. 1 reprezintă o garanție a debitorului ce urmează a fi executat silit împotriva abuzului sau a relei-credințe ale executorului judecătoresc.
De altfel, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit art. 399 alin. 3 din același cod, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Referitor la principiul publicității ședinței de judecată, Curtea constată că instanța de la Strasbourg a statuat în sensul că publicitatea procedurii de judecată prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protejează cetățenii împotriva unor ședințe secrete care scapă cenzurii publicului, fiind de asemenea un mijloc de menținere a încrederii în justiție (Hotărârea din 14 februarie 2001 pronunțată în Cauza Riepan împotriva Austriei). Cu toate acestea, art. 6 paragraful 1 din Convenție nu exclude posibilitatea instanțelor, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, de a deroga de la acest principiu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că circumstanțele excepționale care țin de natura soluționării cauzei pot justifica lipsa dezbaterilor publice, [...], din imperative de eficacitate și economie (Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronunțată în Cauza Martinie împotriva Franței și Hotărârea din 18 august 2010 pronunțată în Cauza Udorovic împotriva Italiei).
De asemenea, Curtea observă că dispozițiile
art. 1 din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești dispun că "executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătorești, dacă legea nu prevede altfel", iar dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeași lege dispun că "executorul judecătoresc are următoarele atribuții: .a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii". Totodată, Curtea constată, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că activitatea executorilor judecătorești constituie "un element esențial al statului de drept", iar, întrucât aceștia nu dețin forța publică coercitivă, "statului îi revine obligația de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiți [...]." (Hotărârea din 22 iunie 2004 pronunțată în Cauza Pini și Bertani și Manera și Atripaldi împotriva României).
Prin urmare, Curtea constată că textul criticat reprezintă o dispoziție necesară pentru realizarea executării silite, precum și un mijloc necesar pe care executorul judecătoresc îl poate uzita pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, astfel cum acestea sunt prevăzute prin lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 384^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Florin Buzescu și Luciana Buzescu în Dosarul nr. 1.560/260/2010 al Judecătoriei Moinești.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.