Decizia nr. 924/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Poterași în Dosarul nr. 9.729/196/2008 al Curții de Apel Galați - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.280D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 9.729/196/2008, Curtea de Apel Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Poterași.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prin folosirea sintagmei "executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv" se încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și art. 44. Prin intermediul acestui text se acordă un drept discreționar creditorului și implicit executorului judecătoresc, care poate trece peste convenția dintre părți și executa silit alte bunuri care nu sunt prevăzute de aceasta.

Curtea de Apel Galați - Secția civilă nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii fără privilegii și fără discriminări și art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin intermediul dispozițiilor criticate, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar și în cazurile în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispozițiile

art. 16 și 44 din Legea fundamentală. A se vedea în acest sens Decizia nr. 774 din 20 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007.

În plus de cele reținute, Curtea constată că posibilitatea acordată creditorului de a putea opta pentru forma de executare, precum și pentru folosirea, simultan sau succesiv, a mai multor forme de executare se circumscrie principiului disponibilității, recunoscut acestuia, inclusiv în faza executării silite. Se tinde în acest mod la o realizare cât mai rapidă a executării silite, precum și la o protecție a creditorului în fața unei eventuale încercări a debitorului de rea-credință de a împiedica executarea.

Pe de altă parte, chiar dacă creditorul a optat pentru folosirea, simultan sau succesiv, a mai multor forme de executare, acesta nu poate exercita un comportament arbitrar, ci, potrivit art. 371^5 din Codul de procedură civilă, în momentul în care s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii, executarea silită trebuie oprită.

Mai mult, Curtea constată că, potrivit art. 371^4 din Codul de procedură civilă, în tot cursul executării silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul și debitorul pot conveni asupra modului de executare, iar potrivit art. 399 din același cod, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

În ceea ce privește problematica executării hotărârilor judecătorești, Curtea constată că instanța de la Strasbourg a statuat, în mod constant în jurisprudența sa, că executarea unei sentințe sau hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți (Hotărârea din 28 iunie 2005 pronunțată în Cauza Virgil Ionescu împotriva României, paragraful 51).

Totodată, s-a statuat că nu este sarcina Curții (Europene a Drepturilor Omului) să stabilească dacă sistemul juridic intern este capabil să garanteze executarea hotărârilor pronunțate de către instanțe, ci este responsabilitatea fiecărui stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin (Hotărârea din 17 iunie 2003 pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66).

În ceea ce privește neexecutarea obligației stabilite printr-o hotărâre definitivă în sarcina unui particular, Curtea a reținut că statul, în calitatea sa de deținător al forței publice, este chemat să aibă un comportament diligent și să asiste creditorii în executarea hotărârilor judecătorești definitive, ce le sunt favorabile (Hotărârea din 14 februarie 2008 pronunțată în Cauza Butan și Dragomir împotriva României, paragraful 39).

Așa fiind, Curtea constată că textul criticat nu numai că nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, ci acesta vine să dea expresie obligației pozitive a statului de a reglementa modul de executare a unei sentințe sau hotărâri.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Poterași în Dosarul nr. 9.729/196/2008 al Curții de Apel Galați - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011.