Decizia nr. 1027/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paul-Dumitru Vasilescu în Dosarul nr. 6.397/3/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.288D/2010.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Arată că deciziile pronunțate ca urmare a soluționării recursurilor în interesul legii nu pot fi supuse niciunei căi de atac, ajungându-se astfel la anihilarea drepturilor prevăzute într-o lege organică.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.397/3/2009, Înalta Curtea de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paul-Dumitru Vasilescu într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unui recurs declarat împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că impunerea unei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii conduce la anularea dreptului la un proces echitabil desfășurat în fața unei instanțe independente și imparțiale. În continuare, autorul excepției opinează asupra unor neajunsuri pe care unele dintre deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii le-ar conține.

Tribunalul Constanța - Secția civilă arată că instanța de judecată se poate pronunța doar asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate, însă nu și asupra fondului excepției, respectiv dacă textul criticat este sau nu compatibil cu dispozițiile Constituției.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curții Constituționale a intrat în vigoare

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care prin art. I pct. 32 și 33 a modificat dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, dispozițiile

art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010

prevăd că: "Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 și 5^1, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159^1, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6^1, art. 315 alin. 3^1, precum și ale art. 329-330^7 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Având în vedere aceste din urmă dispoziții legale, precum și cele statuate prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 *), nepublicată încă la data pronunțării acestei decizii, Curtea constată că urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă în forma redacțională existentă la data sesizării sale.

----------

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 referitoare la statul român, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 14 din Convenția internațională cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008,

Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, și

Decizia nr. 360 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, statuând că acest text de lege este constituțional.

Cu acele prilejuri Curtea a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale" - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 22 noiembrie 1995 pronunțată în Cauza C.R. contra Regatului Unit) - "în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]."

Complexitatea unor cauze poate conduce uneori la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, astfel încât instituirea recursului în interesul legii nu face decât să transpună în legislație conținutul acestei prevederi constituționale.

Pe de altă parte, instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficiență rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, contribuind la consolidarea statului de drept.

Curtea a reținut în acest sens că divergențele profunde de jurisprudență sunt susceptibile a crea un climat general de incertitudine și insecuritate juridică, aspect subliniat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Astfel, de exemplu, în Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă oricărui sistem judiciar care se sprijină pe un ansamblu de jurisdicții de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat că, în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii jurisdicțiilor naționale, asemenea divergențe profunde de jurisprudență, care persistă în timp și cu privire la un domeniu care prezintă un mare interes social, sunt de natură să genereze o incertitudine permanentă și să facă să scadă încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că "rolul unei jurisdicții supreme era tocmai cel de a reglementa contradicțiile de jurisprudență" (Hotărârea din 28 octombrie 1999 pronunțată în Cauza Zielinski și Pradal & Gonzalez ș.a. împotriva Franței).

Așa fiind, Curtea a statuat că dispozițiile din Codul de procedură civilă, care îndrituiesc Înalta Curte de Casație și Justiție să unifice diferențele de interpretare și aplicare a aceluiași text de lege de către celelalte instanțe judecătorești naționale, nu aduc atingere normelor constituționale, ci, dimpotrivă, contribuie, pentru motivele mai sus arătate, la asigurarea exigențelor statului de drept.

Soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Paul-Dumitru Vasilescu în Dosarul nr. 6.397/3/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.