Decizia nr. 1198/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2), art. 33 și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2), art. 33 și
art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Vasile Ciobanu în Dosarul nr. 5.991/193/2010 al Judecătoriei Botoșani - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.004D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din data de 13 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.991/193/2010, Judecătoria Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2), art. 33 și
art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Excepția a fost ridicată de petentul Vasile Ciobanu într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale menționate încalcă art. 24 din Constituție, deoarece "contravenientul nu are posibilitatea să își construiască o apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între poziția procesuală a organului constatator și poziția procesuală a contravenientului", ceea ce impune "un mod subiectiv și disproporționat de administrare a probelor, precum și de analizare a sancțiunii aplicate".
Judecătoria Botoșani - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 32 alin. (2), art. 33 și
art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au în prezent următorul cuprins:
- Art. 32 alin. (2): "Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.";
- Art. 33: "(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
(2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.";
- Art. 34 alin. (1): "Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul la apărare al contravenientului, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești.
De asemenea, prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al plângerii contravenționale. Astfel, potrivit
art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii poate fi atacată cu recurs la secția contencios administrativ a tribunalului.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (2), art. 33 și
art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Vasile Ciobanu în Dosarul nr. 5.991/193/2010 al Judecătoriei Botoșani - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.