Rezoluția nr. 2009/2011
adoptată de Consiliul de Securitate cu ocazia celei de-a 6620-a reuniuni din data de 16 septembrie 2011
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Consiliul de Securitate,
reafirmându-și angajamentul susținut pentru suveranitatea, independența, integritatea teritorială și unitatea națională a Libiei,
reamintind rezoluțiile anterioare 1.674 (2006) și 1.894 (2009) privind protecția civililor în cadrul conflictelor armate, 1.612 (2006), 1.882 (2009) și 1.998 (2011) privind copiii în cadrul conflictelor armate și 1.325 (2000), 1.820 (2008), 1.888 (2009), 1.889 (2009) și 1.960 (2010) privind femeile, pacea și securitatea,
reamintind decizia luată de a deferi situația din Libia procurorului Curții Penale Internaționale, precum și importanța cooperării pentru a oferi asigurări că cei care se fac răspunzători de încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar sau de complicitate în cazul atentatelor având drept țintă populația civilă vor fi trași la răspundere,
condamnând ferm toate încălcările drepturilor omului, precum și ale dreptului internațional umanitar, săvârșite, inclusiv încălcările care implică omoruri, alte utilizări ale violenței împotriva civililor sau arestările și reținerile arbitrare, în special în cazul imigranților din Africa și al membrilor comunităților minoritare,
de asemenea, condamnând ferm violența sexuală, în special cea îndreptată împotriva femeilor și fetelor, precum și recrutarea și utilizarea copiilor în situații de conflict armat cu încălcarea dreptului internațional aplicabil,
având în vedere că repatrierea voluntară și susținută a refugiaților și a persoanelor strămutate la nivelul teritoriului național va reprezenta un factor esențial pentru consolidarea păcii din Libia,
accentuând că asumarea răspunderii la nivel național și responsabilitatea națională sunt esențiale pentru instituirea păcii durabile și că autoritățile naționale dețin responsabilitatea primară de a-și identifica prioritățile și strategiile pentru consolidarea păcii ulterioare conflictului,
reamintind scrisoarea secretarului general din data de 7 septembrie 2011 (S/2011/542) și îmbrățișând intenția acestuia de a trimite, la solicitarea autorităților libiene, un număr inițial de persoane care urmează să fie coordonate de reprezentantul special al secretarului general,
luând notă de scrisoarea din data de 14 septembrie 2011 transmisă secretarului general de către dr. Mahmoud Jibril, prim-ministru al Consiliului Național de Tranziție din Libia,
exprimându-și recunoștința față de trimisul special al secretarului general în Libia, domnul Abdel-Elah Mohamed Al-Khatib, pentru eforturile depuse în sensul identificării unei soluții durabile și pașnice în Libia,
reafirmând că Organizația Națiunilor Unite trebuie să coordoneze efortul comunității internaționale de susținere a tranziției și a procesului de reconstrucție din Libia, menite să instituie o Libie democrată, independentă și unită, îmbrățișând contribuțiile din acest domeniu ale reuniunii la nivel înalt din data de 26 august 2011 dintre secretarul general și organizațiile regionale, precum și ale Conferinței de la Paris din data de 1 septembrie 2011, precum și îmbrățișând eforturile Uniunii Africane, ale Ligii Statelor Arabe, ale Uniunii Europene și ale Organizației pentru Cooperare Islamică,
exprimându-și îngrijorarea față de proliferarea armelor în Libia și impactul potențial al acestora asupra păcii și securității regionale,
reamintind rezoluțiile sale 1.970 (2011) din data de 26 februarie 2011 și 1.973 (2011) din data de 17 martie 2011,
reamintind hotărârea de a se asigura că bunurile indisponibilizate conform rezoluțiilor 1.970 (2011) și 1.973 (2011) vor fi cât de curând puse la dispoziția și folosite în favoarea poporului libian, îmbrățișând măsurile luate de Comitetul instituit conform Rezoluției 1.970 (2011) și de statele membre în această privință și subliniind importanța de a pune la dispoziție aceste bunuri într-un mod transparent și responsabil, în conformitate cu nevoile și dorințele poporului libian,
având în vedere sarcina sa fundamentală în sensul menținerii păcii și securității internaționale conform Cartei Națiunilor Unite,
luând măsuri conform cap. VII din Carta Națiunilor Unite și art. 41 al acesteia,
1. ia notă de progresele din Libia, salută situația îmbunătățită de acolo și are în vedere stabilitatea în Libia;
2. are în vedere instituirea unui guvern al Libiei, larg reprezentativ, de tranziție, și subliniază nevoia ca perioada de tranziție să se întemeieze pe un angajament în sensul democrației, al bunei guvernări, al statului de drept și al respectului pentru drepturile omului;
3. subliniază importanța promovării participării egale și depline a femeilor și a comunităților minoritare la discuțiile referitoare la procesul politic din cadrul etapei post-conflict;
4. îmbrățișează declarațiile Consiliului Național de Tranziție care fac apel la unitate, reconciliere națională și justiție, și le solicită libienilor de toate credințele și din toate mediile să se abțină de la răzbunări, inclusiv lipsiri de libertate arbitrare;
5. încurajează Consiliul Național de Tranziție să își pună în aplicare următoarele planuri:
a) de a proteja populația Libiei, a reinstaura serviciile guvernamentale și de a aloca fondurile Libiei într-o manieră deschisă și transparentă;
b) de a împiedica alte abuzuri și încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului umanitar internațional și de a pune capăt impunității;
c) de a asigura un proces politic consultativ în vederea unui acord cu privire la o constituție și a organizării de alegeri libere și corecte;
d) de a asigura siguranța cetățenilor străini din Libia, în special a celor care au fost amenințați, tratați necorespunzător și/sau reținuți; și
e) de a împiedica proliferarea de lansatoare portabile sol-aer, arme de calibru mic și armament ușor și pentru a îndeplini obligațiile Libiei privind controlul armamentului și al nonproliferării conform dreptului internațional;
6. ia notă de apelurile Consiliului Național de Tranziție privind evitarea actelor de răzbunare, inclusiv a celor îndreptate împotriva lucrătorilor imigranți;
7. solicită autorităților libiene să promoveze și să protejeze drepturile omului, inclusiv ale acelor persoane care aparțin grupurilor vulnerabile, să își respecte obligațiile conform dreptului internațional, inclusiv dreptului internațional umanitar și drepturilor omului, solicită autorităților libiene să fie trași la răspundere în conformitate cu standardele internaționale cei care se fac răspunzători de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv de violență sexuală;
8. îndeamnă susținut autoritățile libiene să asigure protecția personalului și a sediilor misiunilor diplomatice în conformitate cu Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961;
9. își exprimă hotărârea de a ajuta poporul libian să îndeplinească aceste obiective și îndeamnă toate statele membre să ajute poporul libian după cum se consideră adecvat;
10. îndeamnă toate statele membre să coopereze îndeaproape cu autoritățile libiene în cadrul eforturilor acestora de a pune capăt impunității, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Libiei;
11. solicită autorităților libiene să respecte obligațiile internaționale ale Libiei, inclusiv obligațiile prevăzute în Carta Națiunilor Unite, în conformitate cu dreptul internațional; mai solicită autorităților libiene să își onoreze contractele și obligațiile existente în conformitate cu prezenta rezoluție și cu celelalte rezoluții relevante, precum și dreptul aplicabil acestor contracte și obligații;
Mandatul Organizației Națiunilor Unite
12. decide instituirea unei Misiuni de Sprijin a Organizației Națiunilor Unite în Libia (UNSMIL), coordonată de un reprezentant special al secretarului general pentru o perioadă inițială de 3 luni, și decide în plus ca mandatul UNSMIL să fie acela de a ajuta și de a sprijini eforturile naționale libiene în sensul:
(a) instituirii securității și ordinii publice și promovării statului de drept;
(b) desfășurării dialogului politic cuprinzător, promovării reconcilierii naționale și inițierii procesului de elaborare a constituției și a celui electoral;
(c) extinderii autorității statului, inclusiv prin întărirea instituțiilor emergente răspunzătoare și prin reinstaurarea serviciilor publice;
(d) promovării și protejării drepturilor omului, în special a celor referitoare la grupurile vulnerabile, precum și al susținerii justiției transnaționale;
(e) luării măsurilor imediate ce se impun pentru inițierea recuperării economice, și al
(f) coordonării sprijinului care poate fi solicitat din partea altor actori multilaterali și bilaterali, după caz;
Embargoul privind armele
13. decide ca măsura impusă prin alin. 9 al Rezoluției 1.970 (2011) să nu se aplice, de asemenea, aprovizionării, vânzării sau transferului către Libia al:
(a) armelor și materialului conex de toate tipurile, inclusiv al asistenței tehnice, al pregătirii și al asistenței financiare și de orice alt tip, vizând doar securitatea sau asistența privind dezarmarea pentru autoritățile libiene și comunicate Comitetului dinainte și în absența unei decizii negative a Comitetului în interval de 5 zile lucrătoare de la o astfel de comunicare;
(b) armelor de calibru mic, armament ușor și material conex, exportat temporar în Libia pentru uzul unic al personalului Organizației Națiunilor Unite, al reprezentanților mass-mediei și al lucrătorilor umanitari și pentru dezvoltare, precum și al personalului asociat, comunicate Comitetului dinainte și în absența unei decizii negative a Comitetului în interval de 5 zile lucrătoare de la o astfel de comunicare;
Blocarea fondurilor și resurselor economice
14. decide ca Societatea Națională Libiană de Petrol (LNOC) și Compania Petrolieră Zueitina să nu mai fie afectate de măsura blocării fondurilor și de alte măsuri impuse la alin. 17, 19, 20 și 21 ale Rezoluției 1.970 (2011) și la alin. 19 al Rezoluției 1.973 (2011);
15. decide să modifice măsurile impuse la alin. 17, 19, 20 și 21 ale Rezoluției 1.970 (2011) și la alin. 19 al Rezoluției 1.973 (2011) cu privire la Banca Centrală a Libiei, la Banca Arabă Libiană (LAFB), Autoritatea Libiană de Investiții (LIA) și Portofoliul de Investiții Africane Libiene (LAIP), după cum urmează:
(a) fondurile, alte bunuri și resurse economice din afara Libiei aparținând entităților menționate mai sus în prezentul alineat, care sunt înghețate începând cu data prezentei rezoluții conform măsurilor impuse la alin. 17 al Rezoluției 1.970 (2011) sau la alin. 19 al Rezoluției 1.973 (2011), trebuie să rămână indisponibilizate de către state, în afara situației în care fac obiectul unei excepții prevăzute la alin. 19, 20 sau 21 ale respectivei rezoluții sau la alin. 16 de mai jos;
(b) cu excepția celor prevăzute la (a), Banca Centrală a Libiei, LAFB, LIA și LAIP nu vor mai reprezenta subiectul măsurilor impuse la alin. 17 al Rezoluției 1.970 (2011), incluzând și situația în care statele nu mai trebuie să se asigure că toate fondurile, bunurile financiare sau resursele economice sunt împiedicate de a fi puse la dispoziția acestor entități ori în favoarea acestor entități de către cetățenii lor sau de către oricare cetățeni ori entități de pe teritoriile acestora;
16. decide ca, în plus față de prevederile de la alin. 19 al Rezoluției 1.970 (2011), măsurile impuse prin alin. 17 al respectivei rezoluții, astfel modificate prin alin. 15 de mai sus și alin. 19 al Rezoluției 1.973 (2011) să nu se aplice fondurilor, altor bunuri financiare sau resurselor economice ale Băncii Centrale a Libiei, LAFB, LIA și LAIP, cu condiția ca:
(a) un stat membru să îi fi comunicat Comitetului intenția de a autoriza accesul la fonduri, alte bunuri financiare sau resurse economice pentru unul sau mai multe dintre scopurile următoare și în absența unei decizii negative a Comitetului în interval de 5 zile lucrătoare de la această comunicare:
(i) necesități umanitare;
(îi) combustibil, electricitate și apă pentru stricta folosință a civililor;
(iii) reluarea producției și vânzării libiene de hidrocarburi;
(iv) instituirea, funcționarea ori consolidarea instituțiilor guvernului civil și a infrastructurii publice civile; sau
(v) facilitarea reluării operațiunilor sectorului bancar, inclusiv pentru susținerea sau facilitarea comerțului internațional cu Libia;
(b) un stat membru să îi fi comunicat Comitetului că respectivele fonduri, alte bunuri financiare sau resurse economice nu se vor pune la dispoziția ori nu vor fi folosite în favoarea persoanelor care fac obiectul măsurilor impuse la alin. 17 al Rezoluției 1.970 (2011) sau la alin. 19 al Rezoluției 1.973 (2011);
(c) un stat membru să se fi consultat dinainte cu autoritățile libiene cu privire la utilizarea acestor fonduri, a altor active financiare sau resurse economice; și
(d) un stat membru să le fi prezentat autorităților libiene comunicarea înaintată conform prezentului alineat și ca autoritățile libiene să nu fi obiectat în interval de 5 zile lucrătoare față de eliberarea acestor fonduri, a celorlalte bunuri sau resurse economice;
17. le solicită statelor să fie vigilente atunci când iau măsuri conform alin. 16 de mai sus și să aibă în vedere utilizarea corespunzătoare a mecanismelor financiare internaționale în scopul promovării transparenței și al împiedicării alocării necorespunzătoare, în lumina provocărilor cărora autoritățile libiene încă mai trebuie să le facă față;
18. le solicită Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale să conlucreze cu autoritățile libiene în scopul unei evaluări a cadrului de management financiar public al Libiei, care să recomande pașii de urmat de către Libia în scopul asigurării unui sistem de transparență și responsabilizare cu privire la fondurile deținute de instituțiile guvernamentale libiene, inclusiv LIA, LNOC, LAFB, LAIP și Banca Centrală a Libiei și îi solicită în plus Comitetului să se țină la curent cu privire la rezultatele respectivei evaluări;
19. îi trasează Comitetului sarcina de a revizui în permanență, în consultare cu autoritățile libiene, măsurile care se mențin impuse conform rezoluțiilor 1.970 (2011) și 1.973 (2011) cu privire la Banca Centrală a Libiei, LAFB, LIA și LAIP, și decide ca, în consultare cu autoritățile libiene, Comitetul să renunțe la desemnarea respectivelor entități de îndată ce este posibil, pentru a se asigura că bunurile sunt puse la dispoziția și se folosesc în avantajul cetățenilor Libiei;
Interdicții în spațiul aerian de zbor și interzicerea zborurilor
20. ia notă de îmbunătățirea situației din Libia, subliniază intenția de a revizui în permanență măsurile impuse prin alin. 6-12 ale Rezoluției 1.973 (2011) și subliniază că este pregătit, după cum se consideră de cuviință și dacă o permit condițiile, să anuleze respectivele măsuri și să pună capăt autorizației acordate statelor membre la alin. 4 al Rezoluției 1973 (2011) pe baza consultării cu autoritățile libiene;
21. decide ca măsurile de la alin. 17 al Rezoluției 1.973 (2011) să înceteze să mai producă efecte de la data prezentei rezoluții;
Cooperare și raportare
22. îi solicită secretarului general să raporteze cu privire la punerea în aplicare a prezentei rezoluții în interval de 14 zile de la adoptare și ulterior, lunar sau mai frecvent, după cum consideră de cuviință;
23. decide să rămână sesizat activ în privința acestei chestiuni.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.