Decizia nr. 1357/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 195/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind circulația pe drumurile publice
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Florea Pârvu în Dosarul nr. 4.716/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că nu au fost relevate elemente de noutate față de cele examinate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 278 din 11 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4.716/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Florea Pârvu în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin instituirea unui regim sancționator contravențional, cu consecința posibilității aplicării, în mod cumulativ, a 3 sancțiuni, constând în puncte de amendă, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat și puncte de penalizare, se încalcă principiul constituțional potrivit căruia pentru o singură faptă, fie ea penală, contravențională sau delictual civilă, se aplică o singură pedeapsă - sancțiune.
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că aplicarea pentru aceeași contravenție atât a unei sancțiuni principale, cât și a uneia complementare nu contravine Constituției, scopul acestor sancțiuni fiind diferit.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, cuprinse în art. 96 privind sancțiunile contravenționale complementare, potrivit cărora: "(1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
(2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele:
a) aplicarea punctelor de penalizare;
b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență ori folosite în acest scop;
d) imobilizarea vehiculului;
e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);
f) abrogat.
(3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulației, pe lângă sancțiunea principală sau, după caz, una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) și f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplică și un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.
(4) În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către șeful poliției rutiere din județul sau municipiul București care îl are în evidență pe titularul permisului de conducere.
(5) Confiscarea se dispune de către poliția rutieră prin procesul-verbal de constatare a contravenției, odată cu aplicarea sancțiunii amenzii.
(6) Sunt supuse confiscării:
a) mijloacele speciale de avertizare luminoase și sonore deținute, montate și folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) și (3);
b) dispozitivele care perturbă funcționarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;
c) plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare și care sunt montate pe vehicule;
d) [...]
(7) Imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părții carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, și punerea lui în imposibilitate de mișcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.
(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către polițistul rutier, ca urmare a săvârșirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la art. 117 alin. (1)."
Nu se precizează de către autorul excepției textul sau textele constituționale pretins a fi încălcate prin dispozițiile legale criticate.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta nu este motivată, autorul acesteia nefăcând referire la niciun text ori principiu constituțional încălcat, contrar dispozițiilor
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în forma scrisă și motivate".
În consecință, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, într-o atare situație, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită o cerință imperativă în ceea ce privește sesizarea Curții.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Florea Pârvu în Dosarul nr. 4.716/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.